Ca o fată de măritat, urâţică, cam grasă şi puţin saşie, am aşteptat un Făt Frumos, funcţionar guvernamental, să coboare din avionul de Bucureşti şi să-mi declare iubire veşnică, să-mi spună că nu poate trăi fără mine. Nu s-a întâmplat. Nici un oficial român, de pe la guvern sau parlament nu s-a deranjat să vină să întrebe măcar dacă mi s-a ofilit buletinul.
Ani la rând au zis că-s chioară şi needucată, că împing cărucioare de senili prin Italia, că m-a gheboşat culesul de căpşuni sau că sunt o curva prea ieftina să pot avea pretenţii. Am înţeles într-un final că nu sunt frecventabil drept pentru care mi-am văzut de necazurile mele şi ale celor rămaşi în ţară depinzând de bruma de bani ce le puteam trimite.
Anii au trecut, nu m-am pricopsit însă ştiu măcar ce datorez, cui şi când e ziua de plată, m-am obişnuit să trăiesc dupa reguli şi îmi e mai bine. Doar că apare acum Făt Frumos de la Bucureşti şi îmi spune „ştii, îmi pare rău că te-am ignorat toţi anii ăştia dar am avut probleme, nici nu-ţi închipui cât de greu mi-a fost, dă-mi mie votul tău”. Ups.
Cam acesta este cadrul pentru vizitele pe care oficialităţile din ţară ni le fac în anii electorali.
Parlamentari care zice că sunt responsabili de „parohii” prin diaspora sunt 6. Din 800. Până la urmă slavă domnului că nu sunt mulţi, avem mai puţine mese de întins. Ne-a vizitat consiliera Preşedintelui pentru relaţia cu diaspora (suna groaznic aia cu românii de pretutindeni, e tot una cu a zice românii de nicaieri). O doamnă agreabilă, cu CV impresionant, care a mâncat pâine în diaspora. Diaspora aia din Elveţia, nu se cultivă căpşuni acolo.
Stiţi cum este atunci când te vezi după multă vreme cu un cumnat şi ăla te ia repede că ce greu se descurcă el cu banii că tocmai şi-a schimbat maşina ca să nu-ti treaca prin cap sa-i ceri? Exact asta a fost postura doamnei consilier la întâlnirea cu presa. Că guvernul nu are bani nici pentru zece burse de studiu în cazul în care cineva ar vrea sa studieze fenomenul emigraţiei româneşti.
Ne-a mai zis că nu ne dă bani, că nu are dar că ne învaţă să pescuim. Da, ştim că în România se pescuieşte mult, în ape tulburi şi îmi închipui că s-a ajuns la un nivel de expertiză suficient încât să poată învăţa şi pe alţii dar zic pas. Nu ştiu cum o fi prin centrul Europei însă pe aici se mănânca mult peşte, drept pentru care a trebuit să am învăţăm (a palos) să-l prindem, astfel că Bucureştiul a ratat şi şansa de a ne învăţa el cum se face.
S-a felicitat doamna consilier că voiajul domniei sale s-a făcut fără bani de la buget. Doar că regretă că conferinţa de presă a fost organizată în pripă iar asociaţiile româneşti nu s-au arătat interesate. Poate că nu le-a interesat asocierea cu motivul principal pentru care s-a facut vizita: un premiu de excelenta in nu se stie ce, inventat de o publicaţie locală întru slăvirea şi sub oblăduirea unei inocente fundaţii. Cu sprijin subţire, conform Advisory Board, fără bani de la buget.
Doamna consilier, proaspăta excelenţă în ceva, la sfârşitul vizitei trage o concluzie năucitoare, zice: „Românii nu au nevoie de ajutorul statului român, ci au nevoie de respect şi de un stat care să le recunoasca meritele.” Înţelegem că tocmai a realizat că diaspora este un nepreţuit depozit de voturi şi a hotărât că suntem respectabili, acesta fiind, probabil, calitatea care o califică pentru premiul pe care tocmai i l-au inventat.
Ce am învăţat de aici? Că Bucureştiul nu are nici cea mai mica idee despre care ar fi necesităţile reale ale diasporenilor. Ştie însă acum că susţinem excelenţa.
Later edit: Ni s-a atras atenţia ca Doamna Consilier nu a primit de fapt nici un premiu drept pentru care facem cuvenita rectificare. Doamna Consilier doar a legitimat evenimentul la care facem referire.