Şinca Veche- Mănăstirea în stâncă

Mănăstirea în stâncă a fost mereu principalul punct de atracţie pentru străinii ce treceau pe la Şinca Veche. Locul este cunoscut drept purtător de mituri şi subiect de legende, pe care mulţi oameni şi-ar dori să le desluşească şi să le afle tainele. Bisericile rupestre de la Șinca Veche mai sunt cunoscute şi cu numele de: templul împlinirii rugăciunii, templul ursitelor, mănăstirea rupestră, peștera mănăstire sau grota. Este un monument de talie națională înscris în lista monumentelor istorice.

Mănăstirea rupestra Şinca Veche este un vechi lacas de cult ce se afla la Sinca Veche, in cotul format de Muntii Fagaras si Perisani, la 45 de kilometri de Brasov si la 22 de kilometri de Fagaras. Drumul porneste din localitate si te conduce prin pustiu, pana la padurice, de unde mai urci cateva minute. Se ajunge apoi la o cruce mare si simpla, din beton, care indica inceputul drumului pe dealul in care se afla acest asezamant. In aceasta zona vegetatia este mult mai abundenta iar padurea este foarte deasa. In cele din urma, se ajunge la un fel de jumatate de umbrela intinsa peste colosul pigmentat cu diferitele straturi de gresie. Trebuie sa te apleci ca sa intri prin tunelul ingust, cat permite prelata montata temporar, dar in subteran te misti in voie, pana la altar.

Locasul de cult din Sinca Veche se banuieste ca are o vechime de aproximativ 7.000 de ani. Istoricii spun ca templul este unic in lume, insa locul este controversat, iar opiniile sunt diverse. Se spune ca a fost folosit ca loc de refugiu si rugaciune de catre calugarii ardeleni haituiti de Maria Tereza in anii 1700, pentru a trece la catolicism. Cu toate acestea, in nici una din incaperi nu exista vreun semn al crucii.

Turla bisericii a fost ridicata din interior, in gresia moale, iar varful e ca un fel de fereastra, de unde o raza de lumina razbate exact in altar. Turnul interior, pe unde intra lumina zilei, este inalt de 10 metri si seamana cu o turla fara acoperis. Traditia populara spune ca pe acolo coboara energiile si ca dedesubt, in pamant, ar exista un tunel de comunicare pana la Cetatea Rasnovului.

Locasul de cult este compus din incaperi de cult si altare cu sculpturi ciudate. Aici au fost sapate noua incaperi, unite intre ele prin galerii. A doua incapare, de dimensiuni mai mici, adaposteste si altarul acestui lacas. Simbolul asemanator lui Yin-Yang precum si Steaua lui David dau de gandit arheologilor si celor care studiaza istoricul locului.

Controversele asupra lacasului sunt legate nu numai de imposibilitatea datarii si a stabilirii originilor sale, a autorilor insemnelor de pe pereti, ci si de arhitectura. Biserica are doua altare, ceea ce ii face pe multi sa sustina ca nu are o origine crestina.
Cu toate astea, manastirea in stanca ramane un loc de reculegere pentru cei care isi cauta linistea interioara, fiind un loc mai putin cunoscut din Romania, insa cu totul si cu totul special pentru vizitatorii ce-i trec pragul.

Un video de prezentare găsiţi aici

sinca grota