Janina Sfetcu – Algodon de azucar y jazz

Proces de comunicare cu funcţie socială, scoaterea sentimentului scris poetic la public e un act de curaj. Înţelegând şi simţind, aşa îşi construieşte discursul liric Janina Sfetcu, autoarea volumului ¨Algodon de azucar y jazz¨,  cea care fără a avea avantajul largii acceptări provenite din recunoaştere şi-a ferit îndrăzneţ poezia de contagierea imitativă cu modele. Respectuoasă în lecturi şi cu puncte de referinţă poetică solide, Janina este însă o poetă în căutarea amplierilor.

Viziunea asupra lumii, departe de a fi o entitate abstractă, poartă trăsăturile circumstanţelor şi a omului Janina Sfetcupoet ce le locuieşte. De aici şi nesupunerea la tradiţia poetică şi înlocuirea acesteia cu o percepţie feminină de marca proprie şi un limbaj poetic deschis noilor posibilităţi. Afectiv intensă, Janina îşi selectează cu rigurozitate vocabularul mizând pe contactul emotiv cu cititorul fără a păcătui însă de exaltarea limbajului.

Poetă rezidentă în Spania, Janina Sfetcu este posesoarea unei relaţii de bună cunoaştere a discursului liric iberic actual, fapt ce i-a permis ¨o dilatare a spaţiului poetic şi o îmbogăţire a acestuia¨.

Efortul asumării unei noi culturi prin intermediul limbii scrise s-a concretizat, act de voinţă în demonstrarea propriei valori, în volumul ¨Algodon de azucar şi jazz¨, lansat zilele trecute la Logrono (oraşul de reşedinţa al poetei).

Eliminând judecăţile subiective inerente interpretării actului artistic, cartea Janinei are toate premizele de a se converti într-o parte importantă a fenomenului cultural ¨poeţi în diaspora¨.

În fiecare alegere există un element relaţionat codului uman şi codului estetic al celui care selectează. Eu am vrut să fie Janina. Pentru că citind-o mi s-au întors duminicile la locul lor. Semn că fecunde ¨ploile de la nord¨au scos prima frunză şi că repetarea fiilor în omul străin e o răscumpărare de suflet la preţ just.

Janina Sfetcu – Algodon de azucar y jazz

Sâmbătă la 18,30, s-a desfăşurat Biblioteca de las Asociaciones de Vecinos y Jubilados San José, situată în Centro Deportivo La Ribera C/Paseo del Prior, 10 din Logrono un recital poetico-muzical, prezentat de Sonia San Román şi Txisko Mandoman cu autori pecum Julen Gossip, Emil Martínez, Manuel García Cabezón şi Luis Miguel Oraa care au acompaniat-o pe Janina Sfetcu, cu prilejul lansării volumului acesteia “Algodón de azucar y Jazz”.

sursa: estelogrono.com