Auzit-am din bătrîni … din tezaurul Moldovei

 Omenia, Măria ta!

Se zice că odată a trecut cu vînătoarea pe lîngă satul Frumoasa, din preajma Călărașilor, Domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare.

Trăiau pe atunci între pădurile Frumoasei o cușmă de oameni și, precum sunt codrenii noștri adulmecători și băgători de seamă la toate, au observat că Ștefan Vodă s-a oprit întrun rînd pe o coastă de deal, căreia azi i se zice ” Dealul mănăstirii” și a cugetat privind de jur-împrejur. Apoi s-a dus pe altă coastă de deal și iar a stat un pic pe gînduri. La un moment potrivit, localnicii i s-au înfățișat cuviincios și l-au rugat:
– Măria ta, binevoiește a ne mărturisi și nouă, ce cauți?

Vodă le-a răspuns:
– Caut o comoară.
– Și ai găsit-o, Măria ta? – a întrebat un codrean mai îndrăzneț.
– Da, – a răspuns Vodă.

Atîta au cutezat bieții pămînteni să întrebe și răspunsul Domnitorului a rămas o enigmă: care să fie acea comoară? Ștefan Vodă le-a zîmbit și i-a cercetat astfel cu vorba:
– Să-mi spuneți, dragii mei, ce vă place vouă mai mult decît toate pe lume?
– Omenia, Măria ta, – au răspuns codrenii, – căci fără omenie viața-i amară.

Ștefan Vodă și-a înclinat gugiumanul, binecuvîntînd înțelepciunea poporului, apoi a dat pinteni hărmăsarului și a plecat.

Vocabular: gugiuman – căciulă

Satul Frumoasa din raionul Călărași există pînă în ziua de azi, cu oameni la fel de omenoşi ca în acele timpuri, doar ca nu avem un Ștefan Vodă demn de aceşti oameni.

Înaintînd printre colinele din valea Ichelului, găsim un peisaj fascinant în care se armonizează de minune crînguri înverzite, vii, livezi şi loturi de pămînt cultivate de săteni. În această zonă de codru se găsesc 4 mănăstiri moldoveneşti aranjate în formă de cruce: Frumoasa, Răciula, Hîrjauca, Hîrbovăţ. Frumoasa este mănăstirea, care şi-a obţinut numele de la peisajul pitoresc de aici. Peisaj ce la impresionat pe Mihai Sadoveanu în “Drumuri basarabene” (1919): “Trecem prin dumbrăvi şi livezi la Frumoasa. Pe costişe line, în soarele fierbinte, lanurile de grîu par revărsări blonde de aur. Luciul lor dă parcă strălucire şi putere mai mare luminii. Intrăm în mănăstire pe un drumuşor curat şi ne oprim în cercul larg şi alb al chiliilor, într-o singurătate impunătoare… Găseam la Frumoasa sufletul curat al Ţării. Îl găseam neîntinat moldovenesc ca la 1813, armonizat cu acel peisagiu unic aşa de distinct, aşa de pătrunzător, plin de durere şi amintirile trecutului…” .