Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită din 2015 în ultima duminică a lunii mai.

Mesajul Ministrului Delegat pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni cu ocazia sărbătoririi Zilei Românilor de Pretutindeni.

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, afirmă că diaspora trebuie să înțeleagă faptul că reprezintă „o forță pentru România”

„Ca român, care a trăit timp îndelungat în diaspora, știu cât de important este ca românii de pretutindeni să se implice în dezvoltarea țării ca parteneri strategici și, mai presus de toate, ei trebuie să fie mereu conectați, să fie uniți și să înțeleagă faptul că sunt o forță pentru România”, a transmis ministrul Stoenescu, într-un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.

În opinia sa, este importantă menținerea legăturii între cei care au rămas acasă și cei care ‘au trecut granițele’.

„Sărbătoarea Zilei Românilor de Pretutindeni este un bun prilej de a le ura ‘La mulți ani’ tuturor românilor care trăiesc în afara granițelor. Este important să menținem puternică legătura între cei care au rămas acasă și aceia dintre noi care au trecut granițele sau peste care granițele au trecut. Îmi doresc ca acest mesaj să ajungă în comunitățile noastre de peste hotare, în același mod în care îmi doresc ca inițiativele noastre, care vin în sprijinul românilor din străinătate, să fie cunoscute în comunitățile românești din lumea întreagă”, a spus Stoenescu citat de agerpres.