„Nu tu un mic, un ciolan cu fasole, un steag…, Ce fel de serbare e asta?”
Duminică, 29 mai 2016, este Ziua Românilor de Pretutindeni şi, ca bun român, mă bucur pentru ei. Mă îndoiesc că ştiaţi asta, aşadar aflaţi acum că cineva, anul trecut, a hotărât că Românii de Pretutindeni trebuie să aibă o zi a lor, stabilind că ultima duminică din luna mai, ar fi potrivită pentru aniversare. A uitat să le spună şi lor asta.
De ce folosesc persoana a doua? Pentru că nu mă simt un român de pretutindeni (mi se pare o altă formă de a spune ‘de nicăieri’) şi nu mă simt identificat cu grupul definit astfel, căruia îi este dedicată festivitatea asta. Fac parte în schimb din Diaspora (economică sau istorică, mai veche sau mai nouă, nu contează) aşa cum este ea definită şi înţeleasă ca fiind totalitatea cetăţenilor români care trăiesc în afara graniţelor ţării indiferent de motive. Cât trebuie să fi trăit afară ca să faci parte din categoria asta nu e clar însă contează mai puţin, lucruri mai importante rămân neclare. Cred, totuşi, că unul care trăieşte ani la rând, 11 luni din 12, dincolo de graniţe face parte din Diaspora. Încetaţi să îl mai consideraţi navetist că nu este.
Formularea ‘Români de Pretutindeni’, total nefericită în opinia multora îşi are originea în tentativa disperată a departamentului de a împăca orgoliile disperselor parohii zonale ale Diasporei care nu s-au pus vreodată de acord în ceva. Nu aveau cum să se pună de acord în asta. Dar dacă nici măcar în definirea grupului ţintă nu eşti inspirat cred că ai cel puţin o problemă, sau poate că nu pui întrebările corecte.
Amuzantă este încercarea de identificare a nevoilor diasporei, nevoi cărora oficialii ministerului vor să arate că le pot oferi soluţii, pentru că în ultima vreme au existat intenţii de aplecare spre comunităţile din afara graniţelor. Întrebarea pe care o pun eu este soluţii la ce? Ne aflăm în situaţia caraghioasă în care cineva de la care te aştepţi să te ajute vrea să o facă dar nu ştie exact ce vrei iar tu nu eşti în stare să îi explici pentru că tu ştii doar că nu ţi-e bine. Medicul căruia îi spui că ai ameţeli dar arăţi cu degetul spre ficat te trimite la analize, ştie că nu ştie şi nu prescrie reţete după ureche. Ori, de ani de zile încoace bucureştiul nu face altceva decât să ne numere. Analize încă nu face nimeni iar rezultatele măsurilor propuse pentru aplicarea votului prin corespondenţă, de exemplu, tind să arate ca o soluţie la o problemă care nu există, un efort inutil demn de o cauză mai bună.
Mă alătur totuşi mesajului Domnului Ministru pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi le urez şi eu, de aici din Diaspora, tuturor Românilor de Pretutindeni La Mulţi Ani!
Darul, masa şi orchestra sunt în ţară, nu le aşteptaţi, că ‘nu sunt bani’.