Sâmbătă după amiază vom avea privilegiul să ne întâlnim cu poetul Theodor Răpan care a acceptat invitaţia revistei RoBarna de a include Barcelona în turneul european pe care îl intreprinde. Venind de la Viena unde, împreună cu celebrul grafician austriac Helmut Kand, a prezentat volumul „Prin Labirintul Sinelui 111+1 Iconoscrisori” Theodor Răpan îşi prezintă poezia unui public nou, în cadrul unui eveniment literar de excepţie.
În aşteptarea dialogului direct publicăm un fragment dintr-un interviu pe care poetul l-a acordat revistei Observatorul din Toronto, Canada, unde i-a fost gazdă dna. Prof. dr. Nicoleta Milea:
– Istoria literarã consemnează Clipa sublimă a providenţialei întâlniri cu Nichita Stănescu, cel care, citindu-vă, avea să rostească despre dumneavoastră:
„Atenţie, aici este uraniu!”. Povestiţi-ne despre întâlnirea cu Nichita!
TheodorRăpan: Deşi eram robit de poezia lui Nichita Stănescu de foarte multă vreme, întâlnirea cu „Îngerul Blond” s-a produs în anul 1982, imediat după ce acesta se căsătorise cu Dora! Graţie acelei întâlniri viaţa mea a luat alt curs, iar el a devenit un fel de „naş literar” al meu, Dumnezeul meu, binefăcătorul şi maestrul meu, prieten şi mag, întâlnirea cu el fiind, într-adevăr, un punct de referinţă în destinul meu! Prin dispariţia sa a murit o parte din mine, dar el e mereu prezent oriunde sunt, aidoma unui Duh sfânt, în tot ce fac, în tot ce sunt! În sfiirea de El nu cutez nicio clipă sã nu îl pomenesc în rugăciunile inimii mele, pentru ca El este deplin în viaţa mea, şi aşa va rămâne până la capăt! Mi-a binecuvântat două cărţi, a scris despre mine în presa vremii, m-a recomandat Editurii „Cartea Românească”, grăbind apariţia primei mele cărţi, după debutul editorial care avusese loc cu mult timp în urmă, la Editura „Albatros” (1975), asigurându-mă că, atâta timp cât va trăi el, nu se va atinge nimeni de-un singur fir de păr din capul meu! Aşa a şi fost! Timpul, însă, nu a mai avut răbdare!
– Când aţi realizat că trăiţi, cu adevărat, Poezia ca pasiune?
Theodor Răpan: Dintotdeauna! Dacă la început scrii fie doar şi numai pentru iubita ta, ulterior, ai datoria morală să te iei în serios, numai dacă eşti ferm convins că ai ceva de spus lumii, altfel decât alţii, şi, mai ales, dacă ai curajul să te dai pe mâna cititorilor, arătându-ţi inima fără frica de a comite un sacrilegiu, fără de vanitate şi fără să te ruşinezi de parfumul îmbătător al nufărului din tine. După care, pasiunea devine boală incurabilă, blestem binefăcător şi, în final, eliberare divină, purificare prin Cuvânt! De aceea Poezia este o chestiune mortală, căci de-asupra ei, credeţi-mă, nu mai este nimic!