Aproximativ 50.000 de români trăiesc în capitala Spaniei, iar principala lor problemă, din punctul de vedere al delegației românești prezente la întâlnirea de la primăria Madridului, este deschiderea unei afaceri iar cei care doreau să o facă așteptau nerăbdători ca o delegație diplomatică să vină să le rezolve accesul la piața locală.
Primăria Madrid afirmă că „este deschisă pentru a căuta soluții pentru sprijinirea intreprinzătorilor care vor să-și deschidă o afacere nouă”, după cum a reieșit din nota de presă emisă de consistoriul madrilen în urma întâlnirii pe care a avut-o cu delegația română compusă din Gabriela Dancău – ambasadorul României la Madrid și Maria Ligor, ministru delegat pentru românii de pretutindeni, săptămâna trecută.
Dincolo de lipsa de lipsa semnificație a unei întâlniri pur decorative, de portofoliu, încă una pe care diplomația românească o trece pe lista pașilor în fals pe care i-a făcut și continuă după cum vedem să îi facă, diaspora românească din Spania se vede înșelată în așteptări încă odată.
Prezențe la două luni odată, întâlniri cu comunitatea românească din diaspora, prezentări de proiecte fanteziste cu denumiri năucitoare, cifre de zeci de mii de euro fluturate cu nonșalanță pentru te miri ce program în care nimeni, niciodată nu poate fi eligibil, toate seamănă a scenografie de mucava, un carton pe fundalul căruia evoluează nume și funcții dintr-o țară care pare, pe an ce trece, mai departe.
Desele delegații prezente prin capitalele diasporei denotă preocuparea cuiva de la București, care pare că înțelege dimensiunea și rolul pe care diaspora îl are, de a nu lăsa să se piardă potențialul aport pe care aceasta l-ar putea avea la evoluția viitoare a țării. Cred că ședințele de brain-storming din cancelarii se încheie cu soluții care par în regulă privind dinspre Cheiul Gârlei, se trasează programe, se stabilesc însărcinați, se comandă bilete de avion și se fac valize.
Delegația aterizează pe Barajas sau Prat și o ceață se așează pe ochii însărcinatului care nu mai vede lucrurile așa de clare cum se vedeau ele din biroul unde a primit foaia de drum. Ca atunci când, la tine pe prispă te-ai hotărât să îl dai în judecată pe prefect dar odată ajuns în orașul străin ție, în care este judecătoria, nu mai ești așa de sigur pe tine, nu știi nici măcar unde e clădirea unde-ți cauți tu dreptatea și parcă e o idee mai bună să îți iei bilet de tren înapoi, fără să ieși din gară, aia măcar ți-e familiară, sunt toate la fel.
Nici nu ți-a trecut prin cap să vorbești cu un taximetrist, ăia cunosc tot ce mișcă în orașul cu pricina.