Trăind afară, la orice contact cu un conaţional întrebarea obligatorie este „de unde eşti?”, urmată de originala „de câţi ani eşti aici?” invariabil. Întrebările astea s-au convertit în temă recurentă, omul se simte obligat să întrebe ceva, să pară că îl interesezi cumva. Aşa că vine originalul: „şi, de unde ziceai că eşti?”
Mă întreb nedumerit câtă relevanţă mai are, dacă spun că-s ardelean, primesc puncte în plus sau pierd dacă-s constănţean? Cresc în ochii stimabiluilui dacă sunt hunedorean şi ar fi mai bine să mă ascund dacă sunt ploieştean?
După câţi ani de locuit în Constanţa eşti constănţean? sau clujean, craiovean şi aşa mai departe. Dupa cinci, zece sau mai puţini?
După o vreme, când începi să mai şi trăieşti, nu doar sa te consideri navetist cu anul, descoperi ca aparţii într-o formă ciudată oraşului tău, că te-a facut cumva al lui chiar dacă tu eşti, evident, un român neaoş, mândru şi fudul.
Am profit de ocazie să vă risipesc dubiile: sunt Barcelonean!