La sat, duminica este zi de odihnă trupească şi sufletească, iar mie această zi îmi aminteşte de liniştea pe care o găseam doar în curtea bunicii ori pe dealurile din împrejurimi. De bucatele gustoase, apa rece de izvor, de mirosul de pâine coaptă si fân proaspăt cosit.
    Imi amintesc si eu de DUMINICA de la DUMNEZEU, căci bătrânii îşi amintesc de aceasta zi, de odihnă şi o sfințesc până la apusul soarelui.
   Duminca e ziua în care poftesc la magiun pe pâine, la dovleac copt ori bile de zahăr ars, la pâine pe plită ori turtă şi pentru că gustul acela nu se poate compara cu nimic din ce as pute pregati eu. Imi iau pătura copilăriei, cea în carouri şi zburd către deal să lenevesc în iarba până la brâu, să-mi inund nările cu miros de fân, să privesc firicele de praf şi chipul bunicii….e doar o DUMINICA DE POVESTE, o duminică dedicată poveștilor copilăriei.
    Uneori mă învârteam prin preajma casei, studiam frunzele, florile, gâzele şi sunetele pe care le auzeam din depărtare. Cel mai mult îmi plăcea să-mi găsesc un locşor în fânul necosit, să mă aşez acolo şi să mă las pierduta, fără ca cineva să ghicească unde sunt sau pe unde-mi bat picioarele. Mă aşezam pe pătură, închideam ochii şi zăboveam acolo până când îmi făceam cute pe piele de la fânul şi brazdele de sub pătură. Stăteam la soare şi ascultam LINISTEA. Când soarele nu era prea puternic, urmăream dârele lăsate de avioane pe cer şi-ncercam să-mi imaginez unde se duc ele. Pe unele le puteam şi auzi şi-mi scriam în minte povești despre ele. Când mă plictiseam mă concentram pe gâzele care se plimbau nestingherite pe pătura mea, pe unele le alungam rapid cu mâna, pe altele le lăsam să se plimbe-n voie pe pătura mea. Mai ascultam şi cântul gâzelor sau pe cel al păsărilor din apropiere. Alteori eram pusă pe fapte mari: căutam noi soiuri de meri, studiam cuibul coțofenelor şi, uneori, le furam ouăle, căutam alune şi culegeam flori de câmp pentru vaza cea mare, căutam noi pâlcuri de apă deşi bunica mă speria şi-mi spunea că-n locul pe care-l frecventam cel mai des ar fi fost o fântână adâncă dar pe care oamenii au astupat-o. De ce? Nu ştiu? Ştiu doar că fântâna dorea să potolească iar setea oamenilor, căci în zona unde s-ar fi aflat ea apareau in rastimpuri locuri umede deşi era secetă. Începeam să dau crezare poveştii bunicii.
    Mai e cineva care isi aminteste de o asa DUMINICA TRAITA IN ROMANIA?
