- Sfântul Caiet, o tradiție la români, își serbează aniversarea în luna august, ajunge la maturitate și, invariabil, se înnoiește.
- August este luna în care se înlocuiesc caietele pline cu socotelile de peste an la birt și alimentară cu altele noi, imaculate
De ani de zile românii din străinătate se așează pe drumul pelerinajului văratec către casele părinților, un ritual respectat cu sfințenie. Odată pe an, de obicei în luna august, Giovanni, fost Ion, caută un USB cu manele, face plinul la mașină și își rupe capul pe două drumuri spre țară. Pentru că drumul spre țară este invariabil două. Scuzați licența, dar e așa, drumul spre țară e două. Unul până la graniță iar al doilea, infinit mai dificil, pe șoselel patriei, unde Giovanni, fost Ion, înțelege de ce șoferia e sport extrem și își aduce aminte de ce a plecat.
De la televizor Giovanni, fost Ion, știe că pușcăriile patriei sunt pline de găinari și zarzavagii periculoși, evazioniști de TVA, iar asta i-a dat o fărâmă de curaj în anul care a trecut, și-a spus că poate mai e o șansă să se întoarcă cândva la vatră. Euforia întorsului ține doar până la Nădlac, pe urmă se întreabă educat și cu toată gura unde ar trebui să doneze pentru o pușcărie care să-i încapă pe toți miniștrii transporturilor de după revoluție.
Publicitate
Dar nu e timp pentru supărări mărunte așa că Giovanni, fost Ion, încă sub influența euforiei datorată întoarcerii vremelnice la colbul natal, intră în sat cu manelele la blană și oprește la birt să plătească datoriile strânse peste an. Suma nu e mică dar plătește chircindu-se imperceptibil și fără să mai ceară explicații despre nota cu cele trei sticle de Cinzano pe care o zărește cu coada ochiului printre rândurile scrise mărunt, să încapă, cu pixul BIC, pe caietul cârciumarului. Ăl bătrân nu bea decât secărică dar poate că a avut chef să trăiască periculos într-o zi și a băut trei sticle de Cinzano, n-are cum să greșească patronul care îl și cunoaște, au jucat tabinet împreună odată, nu l-ar fi înșelat tocmai pe el.
Oprește pe urmă la Alimentară, dă manelele la maxim înainte să deschidă de tot geamurile mașinii și să coboare lăsând ușile mașinii deschise larg să bubuie Sorinel Puștiul în urechile babelor adunate la slujbă. Ca să se știe. Că Ion, actual Giovanni, e în concediu. Și cere Ion caietul patronului de la Alimentară să plătească datoriile maică-sii de peste an. Se încovoaie înăuntru de durere și cere nervos nevestei, Paulina, fostă Geta, borseta neagră cu banii de întors. Se îndreaptă de șale, își șterge sudoarea apărută discret pe la tâmple nu se știe de ce și plătește. „Nu se cade să facem circ aici, să ne mai punem de-a craca pentru șase cutii de somon afumat sau cele două kilograme de filé de șalău” pe care patronul zice că le-a cumpărat Frusina, maică-sa lui Giovanni, fost Ion. „Plătește că ne facem dracului de râs, ne cunoaște lumea, zice că suntem săraci”, spune apăsat Paulina, fostă Geta, către Giovanni, fost Ion.
Și Giovanni plătește iar lui Ion îi vine să își ia lumea în cap și să plece unde o vedea cu ochii. Dar nu se cade, deabia a venit iar tovarășii îl așteaptă de anul trecut să dea de băut, până termină vacanța se trece pe caietul cel nou al cârciumarului. Care îi promite o dobândă rezonabilă, de 25%, pentru că îl cunoaște și chiar au jucat tabinet împreună odată.
