Povestea noastra incepe intr-o duminica a lunii august 2015. Vacanta este una atipica pentru oricine altcineva, tip maraton infernal. Aceeasi vacanta se poate face insa in 2 saptamini sau se pot reduce obiectivele.

     Mi-a fost destul de dificil sa aleg ce merita vizitat din toate recomandarile de pe internet, cautind distante, fotografii si impresii.

     Plecind dimineata devreme din Barcelona, am parcurs peste 400 km pina la prima destinatie. Am reusit sa vedem in prima zi Uzes, L’Isle sur la Sorgue, Gordes si Roussillon, parcurging inca 200 km. Merita vazute pentru pitorescul fiecaruia, aspectul medieval, stradutele pline de farmec si magazinele care te imbie sa cumperi orice. Pentru cazare am ales Mazan, un sat destul de mic, unde am stat la pensiunea Loupitchoun84. Cocheta si primitoare, gazda foarte draguta, dar satul mic si fara multe locuri de vazut. Printre invatamintele trase inca din prima zi se numara: francezii au radare peste tot, la orice viteza, pe orice tip de drum, anuntate sau nu, insa foarte dese. Plata autostrazii se doveste a fi o aventura, pentru ca merge doar cu cardul de credit (pe care uneori aparatul decide sa nu il citeasca) sau cash. Parcarea se plateste cam in toate oraselele mici, norocul nostru insa ca nu a verificat nimeni, pentru ca nu prea functionau aparatele sau nu ne-am descurcat noi sa platim. Cel mai important, francezii au ore fixe de masa, in afara carora nu te serveste nimeni cu mincare. Prinzul nu mai este tipic spaniol, ci intre 11.45 si 14 de regula. Asa ca totul iese dupa cum iti e norocul. Din cauza orelor stricte, nu ma pot lauda cu faimoasa bucatarie frantuzeasca dupa prima zi, ci cu un biet hamburger si o salata italiana. Poate avem mai mult noroc totusi in orase mai mari…

     Ziua a doua se continua intens, conform traditiei. Astazi vedem Aix-en-Provence, Les Beaux de Provence si Saint Remy de Provence. Desi drumul se poate face pe autostrada (cu plata), recomand cu incredere drumurile mici. Nu sint aglomerate, se merge uneori cu aceeasi viteza ca pe autostrada, soseaua este mult mai apetisanta (soferii vor intelege la ce ma refer), iar peisajul infinit mai frumos. Desi Aix-en-Provence nu a fost asa de spectaculos cum ma asteptam, merita vazut intr-o vizita de maxim o jumatate de zi. Les Beaux de Provence este spectaculos, un oras-cetate pe virf de stinca, cu restaurante care merita drumul si o priveliste foarte frumoasa. Saint Remy de Provence nu a fost pe gustul meu, insa amatorii de pictura ar fi fost mult mai impresionati de picturile lui Van Gogh raspindite pe 1 km in oras, pe strada care ii poarta numele.

     Si dintr-una in alta, am ajuns sa vizitam si ceea ce este supranumit Grand Canyon-ul Europei, respectiv Gorges du Verdon. Am ales un traseu care nu implica taxe de drum, cel mai scurt ca distranta, dar cel mai lung ca timp. GPS-ul folosit de google are o vointa proprie numai de el cunoscuta, astfel incit a ales cele mai ascunse si cel putin dubioase stradute cu putinta. A se remarca faptul ca in Franta drumurile care strabat tara sint extrem de inguste, astfel incit conduci cu teama de a vedea o masina venind din sens opus. Uneori abia am avut loc pe toata soseaua doar cu masina mea, insa am senzatia ca nu mai stia nimeni strada, atit era de ascunsa, iar asfaltul parea proaspat turnat special pentru mine. Avantajul de a conduce prin locuri mai mult pustii este ca te poti bucura de privelistea cimpiilor de lavanda (in sezon, evident). Norocul nostru ca in august deja se culesese, altfel nu cred ca ne-am fi putut desprinde de cimpiile inflorite. Cele mai proaste experiente pe care le-am avut (cam in fiecare zi de altfel) sint legate de aptitudinile francezilor pentru limbi straine (am ajuns mai degraba sa invat eu franceza decit sa ma pot intelege cu francezii in orice alta limba) si acoperirea pe partea de telefonie mobila (lipsa sau foarte slaba, atit la apeluri telefonice, cit si la serviciul de date). In ceea ce priveste insa obiectivul zilei, a meritat din plin excursia de cca 400 km dus-intors. Canionul se poate vizita pe ambele parti si este la fel de spectaculos. Locul este plin de turisti care practica multe sporturi (acvatice sau aeriene) sau pur si simplu fac o baie in apa de o culoare greu de descris a lacului St Croix.

     Ca ultima destinatie in Provence, inainte de a ne indrepta spre Cote d’Azur, am vizitat in a patra zi Avignon-ul. Merita din plin o jumatate de zi sau chiar mai mult. Este interesant, pitoresc, primitor si plin de viata. Intimplator, in perioada in care am fost aveau si spectacol de lumini noaptea la palatul papal. O adevarata incintare, il recomand cu mare incredere.

    A venit insa vremea sa ne indreptam catre Cote d’Azur. Pe drum se pot vedea urmatoarele: Cassis (pentru cei care cunosc multe din orasele sau statiunile de pe Costa Brava nu este cu nimic mai special), Hyeres (nu am traversat pe insula, iar plaja nu are nimic special, am vazut in schimb orasul vechi, medieval si frumos, unde din pacate am sfirsit prin a minca la un restaurant italian, dar cu nume de rezonanta frantuzeasca), Bormes-le-Mimosas (aici nu am vazut plaja, dar centrul orasului construit pe deal ofera o priveliste impresionanta asupra marii si a intregului oras), iar spre final Saint Tropez (foarte asemanator cu Mamaia sau statiunile tipice de pe litoralul romanesc, cu masini aproape la fel de speciale ca in Romania 😉 dar atentie mare la plecarea din oras dupa amiaza – nu cred ca am prins vreodata un trafic mai infernal, nici in Romania, nici in Spania sau oriunde am mai condus: 3 km parcursi cu greu intr-o ora, incercind din rasputeri sa nu adorm la volan). Ca si cazare recomand hotelul Pilotel situat linga Antibes (pret rezonabil, conditii bune, linga parcul de distractii).

     Urmatoarea zi este dedicata mai mult oraselor, incepind cu Nisa, urmata de Monaco si Monte Carlo, Menton, Antibes si Cannes. Centrul vechi din Nisa se aseamana destul de mult cu Barcelona, insa merita urcat in parc, de unde veti avea o panorama impresionanta asupra orasului si a marii. Cam toate plajele pe care le-am vazut sint formate din pietre, in schimb la nici o masa nu lipseste sticla cu apa potabila din partea casei. Monte Carlo seamana izbitor de mult cu Andorra, nu merita vizitat mai mult decit in trecere. Menton este numit perla Frantei si este ultimul oras inainte de a trece in Italia. Este un oras frumos, marginit intr-o parte de Mediterana, iar in cealalta de coline. Merita vazut intr-o plimbare si eventual incercata si apa marii. Antibes a devenit din ce in ce mai mult destinatia preferata pe Cote d’Azur a celor “posh / pijos”. Este un oras destul de mic, deloc fascinant, dar cu plaje cu nisip, multe dintre ele ascunse de ochii celor neavizati si destul de greu accesibile. Apa este foarte limpede, multe golfuri imprejurul orasului cu stinci de peste 5 metri, de pe care se pot face sarituri. Cannes este un oras luxos, opulent, in care se regasesc mai toate marcile de lux, dar care are un farmec deosebit seara, atunci cind luminile hotelurilor impunatoare de pe faleza se oglindesc in apa marii si cluburile de pe plaja se fac auzite de departe.

     Ultima zi pe Code d’Azur am petrecut-o intr-un tur de forta trecind prin Grasse (oras celebru pentru parfumurile frantuzesti artizanale, ca Molinard, Galimard sau Fragonard – un orasel cochet care merita vizitat), Gourdon (un mic oras medieval unde nu am zabovit mai mult de citeva poze), Gorges du Loup & Cascades du Saut du Loup (cheile riului Loup si o cascada mica destul de reusita), St Paul de Vence (medieval si pitoresc, plin de magazine cochete si restaurante), Cagnes-sur-Mer (oras tipic de coasta, cu plaja formata din pietre mari dar comoda, insa cu o parte medievala sus pe deal care ofera o vedere frumoasa asupra orasului nou si a marii), si in final inapoi in Antibes pentru o plimbare pe malul maii in nocturna. Invatamintele zilei de astazi sint urmatoarele: nu alegeti niciodata benzinarii fara personal unde se introduce mai intii cardul, apoi se pune benzina si in final se taxeaza suma respectiva. Mi s-a intimplat in doua ocazii sa ma taxeze de 2 ori pentru aceeasi tranzactie, iar ultima oara, desi am alimentat de 35 de euro, am fost taxata 100. Primul drum acasa va fi clar la banca! Francezii astia…

     Si cum nu se putea sa facem drumul de intoarcere fara sa mai vizitam ceva, am vazut de data aceasta Collioure. Foarte aproape de granita cu Spania, este un oras medieval, cu vinuri reusite, un castel frumos si evident plaja. Merita si ca excursie de o zi din Barcelona, pentru amatorii genului.

     Din punct de vedere logística si costuri, am parcurs 2500-3000 km intr-o saptamina, cu cheltuieli pentru benzina in valoare de 300 de euro, taxe de drum platite in Spania si Franta de pina la 130 de euro si aproximativ 50 de euro pentru parcare.

     Si astfel se incheie vacanta de august in Franta. Desi am mai fost cu alte ocazii si in alte zone ale Frantei, nu pot spune ca excursia in Provence si Cote d’Azur m-a impresionat in mod deosebit. Merita ca experienta, insa nu renunt si o sa revin in Franta, sub auspicii mai bune, plina de speranta si in cautare de noi aventuri interesante. Chiar daca, spre dezamagirea mea, cu toate locurile “fancy” in care am fost, nu am reusit sa vad nici macar o vedeta, cit de mica. Poate data viitoare, cine stie…

Oricum ai face comparaţia asta, Vama Veche se presupune că pierde.

Şi totuşi…

Pentru că mulţi m-au întrebat cum pot venicîn România la mare când locuiesc în Barcelona, cu alte cuvinte de ce dau Mediterana pe Marea Neagră, m-am gândit să împărtăşesc o parte din motive.

În primul rînd, acasă va ramâne mereu acasă. Cu nostalgiile din copilărie, cu câinii vagabonzi, cu hărmălaia tipică, cu oamenii extraordinari.

Atmosfera bate orice club sau plajă din altă parte, oameni sunt veseli, deschişi, comunicativi. Evident că există şi aspecte mai puţin placute, ca peste tot, însă cele pozitive cântaresc mult.

Mirosul Marii Negre, salinitatea, culoarea apei, toate sunt diferite. Poate că Mediterana este mai curată, limpede şi mai sărată, dar Marea Neagra are farmecul ei.

Oferta de distracţii şi restaurante acopera toate gusturile. Gaseşti multe specii de peşte gătite ca la mama acasă la Cherhana, la shaorma La Turcu, clătite dulci sau sărate La Clatite (pe strada principala supranumită Magheru), mâncare variată şi delicioasă La Frontiera, La Canapele, Sasha sau pentru cei mai pretenţioşi la Corsarul. Pentru distracţia de noapte exista nenumarate chiringuitos autohtone, cu toate genurile de muzica, cocktailuri delicioase, karaoke, muzică folk live. Stuful a pierdut teren în faţa noilor aparitii (gen Amphora sau La Acolo), dar vama are înca farmecul ei.

Pentru cazare poţi opta pentru cort pe plaja, camping, vile (recomand călduros Vila Kerim sau Oz), sau chiar hoteluri pâna la 4 stele cu piscina şi servire pe plajă, pentru cei mai pretenţioşi.

Se pot închiria biciclete, hidrobiciclete, kayacuri, sau se poate merge la o plimbare dimineaţa devreme cu pescarii. Plaja este plină de şezlonguri şi umbrele de închiriat, dar este loc şi pentru cei care vor să stea direct pe nisip.

Să ne întelegem, nu spun că aş reveni neapărat în ţară în viitorul apropiat. Dar pentru a petrece câteva zile magice şi a te simţi din nou copil, aleg Marea Neagra şi românii. Singurele regrete pe care le am sunt atunci când trebuie să părăsesc din nou România pentru o viaţă ceva mai decentă de zi cu zi.

Al Pot Petit: Carrer d’Amigó, 30, 08021 Barcelona

     Un local mic, intim, unde se pot degusta variate tipuri de brinza si vin din mai multe tari. Foarte primitor, cochet, iar angajatii au cunostinte impresionante despre vinuri

Un buen sitio con un gran café y excelente bollería para la mañana y un gusto muy cuidado en los vinos y en las cuidadas tapas por las noches. Muy recomendable.

Sa ma duc la psiholog? Dar ce, sunt nebun? Asta e intrebarea pe care am auzit-o la cei din jurul meu si pe care mi-am pus-o si eu. De ce ar avea nevoie un om sanatos la cap de un psiholog? Intrebarea asta m-a tot framantat, asa ca am intrat mai adanc in problema ca sa obtin niste raspunsuri.

Conform DEX:

Psiholog = Observator fin, dotat cu capacitatea de a sesiza și de a analiza viața sufletească a cuiva; cunoscător al sufletului omenesc
Psihiatru = Medic de bolilele minții (de nebunI), neurolog, alienist.

Diferenta dintre psiholog si psihiatru este ca primul se ocupa cu starile sufletesti ale omului iar cel din urma se ocupa cu bolile mintii. Deci data viitoare cand veti mai auzi de cineva care merge la un psiholog, aplaudati-l, iar daca voi credeti ca e nebun si de aceea merge la psiholog, face-ti-va voi o programare la psihiatru.

In general am vazut ca romanul se pricepe la toate, si in ultima vreme si la psihologie. Te intalnesti cu un prieten si ii spui necazurile tale iar el iti da cel mai bun sfat ever: „ei.. nu te mai gandi si tu. Treci peste” sau „Nu te lasa batut, mergi inainte fii barbat”. Dupa logica asta Facultatile de Psihologie ar trebui desfiintate, ca doar toti ne nastem cu spiritul asta analitic in noi.

Asadar, avand in vedere argumentul de mai sus, este foarte greu sa gasesti un psiholog bun, care sa nu iti spuna aceleasi lucruri pe care le poti auzi de la prieteni. Mare lucru este sa nu primesti sfatul „ei… treci peste” ci sfatul „hai sa vedem de unde a pornit totul”. A te descarca de anumite poveri nu e o rusine ci din contra un act de curaj. Fie ca te duci la preot, fie la psiholog, fie la un prieten, faptul ca vorbesti despre o problema, te ajuta. Depinde de tine sa gasesti persoana si locul potrivit, cat si sfaturi utile de la cineva cu experienta in domeniu.

Si nu, nu inseamna ca esti nebun daca simti nevoia de sprijin specializat pentru problemele tale. Nu ezita sa il cauti.

Fiecare avem dureri ascunse in suflet, dureri pe care credem ca daca le impingem tot mai mult in adanc vor disparea. Gresit.

     Ideea de tinerete fara batranete, asa cum o intalnim in povesti, nu mai tine doar de domeniul fabulosului. Cercetatorii fac experimente pentru a reusi ca aceasta expresie sa devina realitate.

     Cum poate fi posibil acest lucru?

     Oamenii de stiinţa au identificat un medicament care întinereste atat muşchii cat si ţesutul cerebral al şoarecilor. Fiind inca in stadiul de experiment, soarecii sunt cei pe care este testata noua metoda si aflam deja ca au aparut si rezultatele care por revolutiona industria medicamentelor.

     Cercetarea este la început, însă ar putea reprezenta primul pas catre un tratament care ar putea reda tinereţea mai multor parti ale corpului în acelasi timp. Pe masură ce înaintam în varsta, o parte din motivul care duce la degradarea corpului nostru îl reprezinta faptul ca celulele stem adulte nu mai înlocuiesc celulele deteriorate. Cercetatorii au descoperit, însă, că un medicament numit inhibitor kinaza (agent care transformă forma inactivă a unei enzime în forma activă) Alk5, care poate reporni activitatea celulelor stem astfel încât acestea sa continue sa înlocuiasca celulele degradate.

”Am stabilit ca poţi folosi o singura molecula foarte mica pentru a salva funcţii esenţiale nu doar la ţesutul cerebral îmbatrânit, dar si la muşchi”, a spus David Schaffer, unul dintre autorii studiului.

     Acest studiu este cu atat mai interesant cu cat nu se axeaza pe salvarea unui singur organ, ci pe restabilirea integritaţii întregului organism si redarea functiilor la nivelul inregistrat in tinereţe.

     Ideea a pornit de la o descoperire din 2005, cand un grup de cercetatori a aratat ca transfuzia de sange la şoareci duce la întinerirea celulelor stem. Acum, cercetatorii au vrut sa vada ce anume din sânge a generat aceasta reacţie. În ultimul deceniu acesta a fost identificat drept TGF-beta1 – agent care suprimă activitatea celulelor stem pe măsură ce îmbătrânim.

     Noul medicament, Alk 5, este deja testat ca posibil tratament pentru cancer. Acesta are capacitatea de a inhiba activitatea agentului astfel încat acesta sa nu îmbatraneasca celulele stem.

     Cercetatorii avertizeaza ca acesta este doar unul dintre ”culoarele” biochimice implicate în procesul de îmbatranire. Ei cauta acum o metoda prin a schimba mediul celulelor stem astfel încat acestea sa ne poata menţină tineri pentru o perioadă mai lungă de timp.

sursa: sciencealert.com

    La sat, duminica este zi de odihnă trupească şi sufletească, iar mie această zi îmi aminteşte de liniştea pe care o găseam doar în curtea bunicii ori pe dealurile din împrejurimi. De bucatele gustoase, apa rece de izvor, de mirosul de pâine coaptă si fân proaspăt cosit.

     Imi amintesc si eu de DUMINICA de la DUMNEZEU, căci bătrânii îşi amintesc de aceasta zi, de odihnă şi o sfințesc până la apusul soarelui.

    Duminca e ziua în care poftesc la magiun pe pâine, la dovleac copt ori bile de zahăr ars, la pâine pe plită ori turtă şi pentru că gustul acela nu se poate compara cu nimic din ce as pute pregati eu. Imi iau pătura copilăriei, cea în carouri şi zburd către deal să lenevesc în iarba până la brâu, să-mi inund nările cu miros de fân, să privesc firicele de praf şi chipul bunicii….e doar o DUMINICA DE POVESTE, o duminică dedicată poveștilor copilăriei.

     Uneori mă învârteam prin preajma casei, studiam frunzele, florile, gâzele şi sunetele pe care le auzeam din depărtare. Cel mai mult îmi plăcea să-mi găsesc un locşor în fânul necosit, să mă aşez acolo şi să mă las pierduta, fără ca cineva să ghicească unde sunt sau pe unde-mi bat picioarele. Mă aşezam pe pătură, închideam ochii şi zăboveam acolo până când îmi făceam cute pe piele de la fânul şi brazdele de sub pătură. Stăteam la soare şi ascultam LINISTEA. Când soarele nu era prea puternic, urmăream dârele lăsate de avioane pe cer şi-ncercam să-mi imaginez unde se duc ele. Pe unele le puteam şi auzi şi-mi scriam în minte povești despre ele. Când mă plictiseam mă concentram pe gâzele care se plimbau nestingherite pe pătura mea, pe unele le alungam rapid cu mâna, pe altele le lăsam să se plimbe-n voie pe pătura mea. Mai ascultam şi cântul gâzelor sau pe cel al păsărilor din apropiere. Alteori eram pusă pe fapte mari: căutam noi soiuri de meri, studiam cuibul coțofenelor şi, uneori, le furam ouăle, căutam alune şi culegeam flori de câmp pentru vaza cea mare, căutam noi pâlcuri de apă deşi bunica mă speria şi-mi spunea că-n locul pe care-l frecventam cel mai des ar fi fost o fântână adâncă dar pe care oamenii au astupat-o. De ce? Nu ştiu? Ştiu doar că fântâna dorea să potolească iar setea oamenilor, căci în zona unde s-ar fi aflat ea apareau in rastimpuri locuri umede deşi era secetă. Începeam să dau crezare poveştii bunicii.

     Mai e cineva care isi aminteste de o asa DUMINICA TRAITA IN ROMANIA?