Ce se întâmplă în sezonul călduros cu tenul nostru

Ce se întâmplă în sezonul călduros cu tenul nostru

Trimite și altora

Bună duminică, dragele mele

A sosit o nouă zi de odihnă şi lectură alături de grupul nostru, din ce în ce mai numeros şi dornic să vadă cu ce noutăţi soseşte următoarea epistolă. În această călătorie vă voi vorbi despre ce se întâmplă în sezonul călduros cu tenul nostru şi cum ne putem proteja.

Deoarece în sezonul călduros Soarele este agresiv cu tenul nostru, trebuie în primul rând să nu uităm de hidratare, să tratăm tenul nostru ca un „burete”, cu cât este mai umed cu atât va rezista mai mult şi nu se va usca sub razele puternice. Un alt pas pentru  protejarea tenului este acela ca, înainte de a ieşi din casă e nevoie să aplicăm o loţiune cu factor de protecţie mare (50 SPF) destinată special feţei. Chiar dacă toate cremele folosite de dumneavoastră au factor de protecţie, vă recomand să folosiţi cremele de protecţie care au fost special create în acest scop. De asemenea, recomandarea doctorilor este să nu exageraţi cu expunerea la soare ci să ieşiţi la plajă în orele când soarele este mai blând, fără să vă grăbiţi cu bronzul, în acest fel evitaţi pe termen lung rezultate nedorite cum ar fi: apariţia ridurilor, modificări ale aluniţelor, apariţia petelor pigmentare.

Un alt sfat este acela, ca pe timpul verii, să consumaţi fructe şi legume în cantitate mare, nutrienţii conţinuţi ajutând tenul să rămână hidratat o perioadă îndelungată. Recomandarea mea este să consumaţi fructe şi legume cum ar fi:

-pepene verde (bogat in licopen,vitamina A si C,vitamina B6, beta-caroten, tiamină si potasiu)

-ananas (conţinut mare de antioxidanti,enzime care are puternic efect anti-inflamator)

cireşe (antioxidanţi, fibre, potasiu, resveratrol)

avocado şi vinete (conţinut mare de grăsimi bune şi o sursa importantă de potasiu, vitamina A, vitamina C , acid folic şi magneziu)

dovlecelul (bogat în amidon,luteina,beta-caroten,magneziu,potasiu,acid folic)

-castraveţi (conţinut de 95% apa care ofera o senzaţie de răcoare şi prospeţime)

E vară şi dacă avem o varietate aşa de mare de fructe şi legume, seara, dupa o demachiere corespunzatoare, ne putem răsfaţa cu  măşti făcute în casă, acestea fiind uşor de preparat şi aplicat. Pentru toate tipurile de ten recomand măştile cu măr şi morcov, acestea fiind rase şi aplicate pe faţă 20-30 minute, după care se clăteşte cu apă călduţă. Pentru tenul gras vă recomand masca cu roşii care are conţinut mare de licopen, acesta sporind producţia de colagen având efect de întinerire. O altă recomandare  pe timpul verii este masca  cu zmeura sau căpşuni în urma caruia beneficiaţi şi de peeling-ul delicat făcut de sâmburii conţinuţi de acestea.

Duminică odihnitoare şi răcoroasă sub razele blânde ale Soarelui vă doresc şi să ne vedem cu bine la urmatoarea epistolă.

A voastră,

Diana Vătafu


Trimite și altora