‘Dezastrul din Colectiv’ – Discovery Channel – Duminică

‘Dezastrul din Colectiv’ – Discovery Channel – Duminică

Trimite și altora

Discovery Channel va difuza în premieră, documentarul ‘Dezastrul din Colectiv’ despre tragedia de pe 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv, unde şi-au pierdut viaţa 63 de tineri, alte zeci au fost spitalizaţi rămânând marcaţi pe viaţă şi care a provocat căderea Guvernului. Duminică, 13 martie la ora 21,00 (ora Europei Occidentale), ne reamintim despre Colectiv, o zi neagră, care a schimbat vieţile multor oameni.

Documentarul ‘Dezastrul din Colectiv’ prezintă în ordine cronologică faptele unanim recunoscute care s-au petrecut în acea noapte în București, aşa cum au fost relatate de cei direct implicați – supraviețuitori, familii ale acestora, autorități și cadre medicale care au luat parte la operațiunile de salvare in acea noapte. De asemenea, programul va conține și o reconstituire a momentelor de dinainte și după izbucnirea incendiului. Documentarul are o durată de 44 de minute si nu va fi întrerupt de publicitate. A avut avanpremiera la Bucureşti la începutul lunii martie şi este o descriere cât se poate de rece, o încercare obiectivă de relatare a faptelor care au avut loc acolo.

La realizarea proiectului au luat parte : Nick Allder, expert internaţional în efecte speciale, multiplu premiat pentru producţii precum Alien (1979) sau Al cincilea element (1997), care a avut calitatea de consultant pentru aspecte ce țin de siguranță si Mişu Predescu, coordonatorul echipei locale de producţie. Acesta a precizat că echipa de producţie din România, „destul de prinsă de emoţia celor întâmplate”, a fost echilibrată de echipa de la Londra, scopul tuturor fiind realizarea unui documentar obiectiv.

„Ca povestitor apreciat si urmarit la nivel mondial, este parte din misiunea Discovery sa ofere telespectatorilor sai productii relevante despre evenimente cu impact major la nivelul societatii, mai ales atunci cand exista si o componenta educativa. In acest caz, consideram ca povestea din Colectiv merita si trebuie spusa, pentru a avea o imagine cat se poate de cuprinzatoare asupra faptelor petrecute in noaptea respectiva”, declara Paul Welling, Head of Channels, Discovery Networks CEEMEA.

Potrivit acestuia, programul „va fi unul descriptiv şi se va concentra exclusiv pe filmul evenimentelor din 30 octombrie, încercând să ofere o perspectiva de ansamblu asupra tragediei”.

„Ne dorim ca productia sa fie o radiografie obiectiva, bazata pe marturiile celor prezenti la fata locului si pe informatiile confirmate deja de autoritati”, adaugă realizatorul Discovery.


Trimite și altora