Guvernul Romaniei semnează „de urgenta” o polemica lege favorabilă acuzatilor de coruptie

Guvernul Romaniei semnează „de urgenta” o polemica lege favorabilă acuzatilor de coruptie

Trimite și altora


  • Această măsură ajută șeful PSD, Liviu Dragnea, investigat sub acuzația de corupție
  • Consiliul Suprem al Magistraturii a dat aviz negativ. Decretul aruncă la gunoi mii de dosare sensibile
  • Proteste dure în țară, în pofida orei târzii la care s-au dat publicității măsurile

Ieri seara, marți, 31 ianuarie 2017, guvernul, reunit în ședință pentru adoptarea proiectului de buget pentru anul 2017, a adoptat inclusiv două hotărâri surpriză. Niciunul dintre aceste acte normative nu s-a aflat pe ordinea de zi a Guvernului – nici pe cea ordinară, nici pe cea suplimentară – şedinţa de la Palatul Victoria a avut loc în cursul serii, iar oficial s-a spus că va fi dedicată doar aprobării bugetului de stat pe 2017. Lipsa totală de transparenţă a fost sancţionată dur de opinia publică, şeful statului, magistraţi şi experţi independenţi.

protest inline

Una privește modificările la Codul de procedură penală (în speţă, cele care privesc denunţurile, controlul judiciar, etc.) intră în vigoare din momentul publicării lor în Monitorul Oficial. În cazul nostru, au intrat în vigoare în noaptea de marţi spre miercuri. Dar, precizează specialistul Laura Ştefan, de la Expert Forum, „aceste modificări au efecte pentru viitor”.

digi dolce focus 2017

În schimb, modificările la Codul penal (în speţă dezincriminări totale sau parţiale ale unor fapte, cum ar fi abuzul în serviciu) vor intra în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, deci în 10 februarie. „Este o amânare bizară”, constată Laura Ştefan, care subliniază faptul că „în acest interval nu se poate vorbi de efectele legii mai favorabile”. „Soluţia reală”, în opinia sa, este ca ordonanţa de urgenţă să fie anulată printr-o altă ordonanţă de urgenţă dată de Guvern sau printr-o lege dată de Parlament.

protest inline

UE, îngrijorată de schimbările în justiție din România

Președintele Comisiei Europene Jean Claude-Juncker și prim-vicepreședintele Frans Timmermans au declarat că sunt îngrijorați cu privire la „evoluțiile recente din România”. Oficialii europeni au atras atenția că raportul MCV de săptămâna trecută a salutat bilanțul pozitiv al luptei anticorupție din România, dar a subliniat că orice alte măsuri care subminează acest progres va „avea impact asupra evaluărilor viitoare”.

Comisia Europeană a atras atenția asupra „posibilelor regrese” în lupta anticorupție din România și a precizat că va examina „în detaliu” ordonanța de urgență prin care au fost modificate Codurile penale și Legea grațierii.

„Lupta împotriva corupției trebuie să avanseze, nu sa fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România.”

Modificarea Codurilor penale. Vot în unanimitate în CSM pentru sesizarea Curții constituționale a României

Ședința Consiliului Suprem al Magistraturii, reunit de urgență astăzi a fost prezidată de președintele Klaus Iohannis care a catalogat ceea ce s-a întâmplat aseară la Guvern drept o „bătaie de joc” și a atras atenția că acum CSM este responsabil cu apărarea independenței justiției.


Trimite și altora