aripi în odihnă zânele de-şi pun
treaba cu minuni cine-o împlineşte?
liniștitul lor, toţi copiii spun
monștrii către somn îi călăuzeşte.
de-aş găsi eu loc pentru tihnă bun
lângă visul meu aș aduce-al lor
frigul negru, hâd, doar ca să răzbun
veghea cu lumini nu mi-ar face dor.
mama care ştie (nu ştiu toate ele?)
că fără de zâne greu e genelor
sărutând copilul, ocroteşte-n piele
pulberea cu stele a vitejilor.
Cu un singur cuvânt
De la inimă scos de sub rouă
Mama scapă cer de vânt
Lumea-ndrăznind o făcea nouă.
Apa de plânset a fricii
Ochilor când dădea să se-ascută
La cuvânt înnodaţi licuricii
Pace puneau nou-născută.
Lumina băută din mână
Ajungea cât să spele pământul
Din cuvânt creştea lumii fântână
Noi copiii urcam mamei gândul.
Lalu gata-i mare!
când lumina se stinge
ochii-i dau ascultare
somnul bun o învinge.
trecută de frică
la-ntuneric vitează
a păpuşii ei doică
să-i dea veghe visează.
ştie luna să suie
ni se-aşează pe casă
nu intreabă, descuie
aşa-i ea, curioasă.
de dat huţa prin lume
a rămas mică toată
nu acum, fără glume
e jumate din roată.
de la galben destramă
de perdele se-anină
pune Papu şi-o cheamă
cu noi două la tihnă!
dorm în zbor încuiate
gâzele nopţii şi luna
orele-n minute curate
mâlce tac, una-n una.
n-are vis ceasul, ştiu
mama vine şi-i pune
plânsu-i stins, bunul viu
urma pune pe lume.
somnul-copil, la trompete
umezindu-le glasul
la lumini şi la aur banchete
lasă prinţilor dansul.
Oamenii cei mari, de copii părinți
Lumea în deschis uită s-o măsoare
în cuvântul lor ne-așezăm cuminți
să ne dea-nvățat, la știut strânsoare.
Așteptând la noi cum să-i înțelegem
punem înălțimea cotului pe toate
uitând din silabe, câte avem, și mergem
unde-i pas, pamânt; unde-i cer, tot roate.
în încheg om crește și cu rod îi urca
mintea, unde brațe spre făcut a pus
buna-nvățătură vieții îi descurca
taine adunate, tot cum e și-i spus.
Cuvintele, când gurii piatră de vorbit
locului cel nou prima dată-i pun
mamă lângă tată, zisul lor iubit
cer să strângă lumea, miez la toate bun.
Pasului de lipsă-i drum pe dinainte
șovăială plină, mâini ce rod nu știu
mamă lângă tată, zisul lor cuminte
dă invățatură pentru tot ce-i viu.
Timpul, ca și el omul îl apleacă
la povești le schimbă traiul celor drepți
mamă lângă tată,zisul lor de pleacă
gol rămâne gurii ce-n zadar îndrepți
