O lună și jumătate după alegeri
Un partid a câștigat incontestabil alegerile și se presupunea că viața ar fi trebuit să își urmeze cursul pentru alți patru ani. Pentru cei care au mizat pe câștigători, pentru cei care nu i-au votat cât și cei care nu s-au regăsit în niciuna dintre ofertele electorale la precedentele alegeri, viața părea că merge înainte. Nu a fost primul ciclu electoral, se presupunea că există un exercițiu democratic, normal în democrațiile consolidate, iar guvernul partidului sau coaliției câștigătoare propune liniile directoare ale următorilor patru ani și guvernează.
„Oamenii să stea liniștiți, în curând se vor mări salariile și pensiile” a fost tot ce a găsit de cuvință să spună domnul prim ministru Grindeanu celor 90.000 de protestatari care au ieșit duminică în stradă pentru a doua duminică consecutiv de la formularea planurilor de schimbare a legilor referitoare la grațiere și modificarea codului penal. Am mai auzit o formulă asemănătoare, cu 27 de ani în urmă, când cineva promitea o sută de lei în plus la salariu mulțimii protestatarilor dintr-o piață. S-a sfărșit rău.
Oamenii vor salarii și pensii mai mari. Deasemenea vor taxe mai mici și mai puține. Nu contestă nimeni câștigarea alegerilor de către PSD, nu contestă nimeni opțiunea de a fi adus la guvernare prieteni sau amante insipide abia trecute peste pragul electoral. Atunci de ce ies oamenii în stradă, de ce protestează, ce nu le convine în propunerile partidului la guvernare, ce nu este în regulă?
Românii protestează greu, nu ies în stradă. În țările unde trăim nu poți să-ți scoți duminica câinele la plimbare fără să trebuiască să ocolești un protest, o manifestație, un miting. Aici oamenii ies în stradă împotriva cremelor de față sau a prețurilor la roșii, împotriva închiderii unei cismării din cartier sau a primăriei care vrea să schimbe amplasamentul băncilor din parc, oamenii protestează pentru orice măsuri care îi afecteză direct iar oficialitățile cu atribuții în subiectul cu pricina recționează. Pentru că e treaba lor să reacționeze. Să rezolve lucruri.
Poate că intențiile guvernului sunt bune, că programul cu care au câștigat alegerile, unul promițător dealtfel, urmează a fi pus în practică cu bună credință și intenții absolut onorabile. Poate că rețeta pe care o propun este una câștigătoare și ar avea rezultate miraculoase pentru muntele de probleme cu care se confruntă societatea. Însă guvernul precedent ne-a obișnuit să comunice cu societatea civilă, să încerce măcar să ne facă să îi înțelegem intențiile, să ne dea iluzia de participare, fără aroganța obișnuită până la căderea guvernului Ponta. Oamenii au prins gustul comunicării iar propunerea de revenire la disprețul fățiș, la impunerea unei soluții care nu acceptă contestarea pare a fi inacceptabilă. Iar în lipsa explicațiilor oricine poate crede ce e mai rău.
‘Ne aleg 3 milioane și ne dau jos 30 de mii’ este o temă de discuții fără sfârșit în ședințele PSD, care continuă să nu înțeleagă ce li se întâmplă, obișnuiți fiind doar cu politica spațiilor private care a funcționat impecabil din punctul lor de vedere atâția ani. Și dintr-un punct de vedere au perfectă dreptate, ar fi trebuit să fi fost contestați la urne, în decembrie, nu acum în stradă. Este greu de conceput că legitimitatea votului popular se dovedește a fi relativă, regulile politicii democratice nu prevedeau anomalia lipsei opțiunii contrare, relevantă politic. Fondatorii teoriilor sociale au mizat pe existența a cel puțin două opțiuni valabile pe buletinul de vot. Cum opoziția a fost inexistentă, PSD pare acum că este legitim doar pentru bucata lui de țară. Dar și cealaltă trebuie guvernată.
Europa fierbe, America e în clocot, Rusia joacă pe mize mari, Turcia e un butoi cu pulbere, China se definește. În timpul ăsta sistemul de comunicare al guvernului lasă impresia că România are probleme mult mai importante, pușcăriabilii trebuie apărați cu orice preț. Supra-aglomerarea închisorilor este, în opinia guvernului, prioritatea momentului.
