Eram de dimensiunile unei balene, deprimată ca o mireasă abandonată in ziua nuntii, mofturoasă ca Miorița. Nici iarba nu-mi plăcea, nici mâncarea nu-mi pica bine și toată lumea din jurul meu mă călca sistematic pe nervi.
Însărcinată în ultimul hal cu cea care avea să fie mezina familiei, o sarcină devenită toxică, probabil chiar din cauza stării mele de dizgrație. Imi era rău de la orice, mâncam de vreo două luni doar cornuri cu unt, cacao cu lapte și mă uitam toată ziua la casete video cu serialul “Nord si Sud”. Nu eram un fan, dar erau singurele pe care le aveam.
În dimineața zilei de 10 mai mi-am făcut bagajul şi am cerut cu insistență sa fiu dusă la spital. Eram convinsă că nu-i bine nici copilului, nu doar mie. Eram la a treia sarcina, iar experiența și instinctul de mamă mă asigurau că ceva trebuie facut. În plus, era 10 Mai, Ziua Regelui.
Maternitatea din Turda părea neschimbată față de 1988, an fatidic în care am născut-o cu greu pe Iulia și pe care am pierdut-o imediat după.Spitalul părea încremenit în timp, demoralizator, urât mirositor, infricoșător de-a dreptul! Aș fi fugit, dar unde?
La ecograf, ginecologul meu n-a gasit nimic suspect. N-a comentat decat că-i pare rău, dar e tot fată şi asta. Acasă mai aveam una. Nimic despre starea mea de sănătate, sau a copilului. Ulterior, după câteva luni, doctorul a murit și s-a afirmat că in ultima perioadă de viață fusese afectat grav de o tumoare cerebrală, care în final i-a cauzat decesul. Se pare că eu am avut noroc cu prietena mea, care a fost lângă mine și a luat deciziile corecte, în locul lui.
Medicul a avut grijă să-l consoleze pe tatăl făcător doar de fete, dar despre sarcină ne-a zis să nu ne facem probleme, totul este ok. Noroc cu prietena mea Carmen, asistenta la ginecologie, care a început să se uite prin burtă cu atenție și să vocifereze că nu e deloc ok, copilul n-a crescut, are cordonul înfăşurat, este o sarcina depășită. De fapt, erau toate la un loc şi poate incă altele pe care nu mi le amintesc. Asadar, mi-a zis “ Gata, dacă esti pregatită, azi la cezariană, îl lămuresc eu pe doctor”. Eu eram pregatită si la tăierea capului, cezariana mi se părea un masaj erotic cu ciocolată!
Şi după o aşteptare de câteva ore într-un salon pustiu, morbid, urât mirositor, fără “Nord şi Sud”, seara m-au dus la operație. Îmi amintesc de operatie ca de un vis SF, vis in care îmi reproșam dorința de-a face încă un copil. Între timp, mă vedeam plutind prin tuneluri mucilaginoase, scârboase, ceva ca in Alien, la care culmea, nu mă uitasem niciodată. Am văzut ceva secvențe după. Mă înjuram pentru că eram convinsă c-am să mor, iar fiica mea de acasă va ramane orfană de mamă!
După ce n-am ajuns niciunde prin tunelurile respective, m-am trezit cu draga de Carmen strigandu-mi că trăiesc, că totul s-a terminat cu bine! După ce-am intrebat de vreo 30-40 de ori dacă e bine copilul meu – altceva nu-mi ieşea pe gură, oricât m-aş fi concentrat, efectul anesteziei totale suferite – si dupa ce Carmen mi-a răspuns cu răbdare tot de atatea ori că da, e foarte bine fetiţa, a inceput distracţia! Trebuiau să mă mute din sala de operație în salon, adică de la etaj la parter! Nu era lift, nu erau brancardieri, nu era decât portarul, soțul si socrul. Aşa am ajuns eu sa fiu înjurată simultan de trei barbaţi pentru kilogramele pe care le aveam şi pentru ideea tâmpiă pe care am avut-o să-mi fac cezariană în spitalul din Turda!
Nu mi-am văzut fata imediat, nu am prins vremurile cu tatăl la naştere şi copilul în brațele mamei. Dar când am vazut-o!!! Copila mea…copila mea era cea mai frumoasă arătare de pe Pământ! Era o mogâldeaţă negricioasă, mică şi ciufuliă, cu pielea zbârcită de prea mult stat în burtă, cu unghii lungi şi vinete.Părea un pui de cioară ofilit, recent căzut printre oameni! Am luat mogâldeața in brate, gândind “ce bine ca n-am murit la operatie pentru micuţa asta negricioasă”. Am început să o mângâi pe obrazul scofâlcit şi puiuțul de om a deschis ochii. Ar trebui sa scriu OCHII! Pentru că ochi ca fiica mea nu are nimeni pe lume! Genele îi acopereau fruntea şi toată fața era doar o privire catifelată şi dulce, ca ciocolata! M-a privit în ochi şi vă jur ca mi-a zâmbit! Si vă jur ca m-a vazut! Atunci am ştiut că ar fi meritat chiar să mor pentru ea!
Am rămas cu o cicatrice mică, pe care nu o consider cicatrice! Este o amintire frumoasă, a unei femei care a făcut o fata frumoasă şi a unei sarcini cu miros de cacao cu lapte!
La multi ani, ALEXANDRA! Te iubesc!
