Din seria celor mai frumoase poeme alese de pe grupul de poezie ”Vise Târzii” a căror autori plini de talent ne cuceresc cu versurile lor, un strop de lumină, pentru o picătură de cultură.
Țin, să-i anunț, pe toți creatorii de frumos din acest grup, că vor mai urma asemenea acțiuni de afirmare.
Le mulțumesc, tuturor, multă inspirație!
Elena Buldum
FERICIRE DEPLINĂ
Marilena Perijoc
Averea toată le era pământul
Și datina rămasă din străbuni.
Se încălzeau cu vreascuri și cu cântul
Și ca podoabă ei purtau cununi.
Se pregăteau de sfânta sărbătoare
Spoindu-și casa dragă-n var și lut.
În jurul mesei mici cu trei picioare,
Bătrâni și tineri, toți au încăput.
Pe masă o mămăligă și-o tigaie
Era festinul care-i răsfăța.
În hornă focul mirosea a paie,
De boală și de rău îi curăța.
Și fericirea lor era deplină
Chiar dacă multe poate le lipseau.
Aveau credință, dragoste divină
Ce-n suflet cu iubirea se-mplineau.
TU AI VENIT…
Nicuta Ioan Lungu
Tu ai venit din timpul pământesc,
Ca o lumină blândă din poveste,
Zile şi nopţi rămân să te privesc…
Eşti ca un dar al porţilor celeste.
În jur se-adună zâmbete şi dor,
Iar raze blânde sufletu-mi alină,
Când vraja lor mă-nvaluie uşor
Aduce-n dar privirea ta senină.
Şi zorii-alungă negura din nopţi
Lăsând în urmă roua din petale,
Privesc aievea prin celeste porţi
Spre nemurirea mângâierii tale.
Adie vântul în farmec nesfârşit
Şi-aud în zări cântările măiastre,
Mirajul scurs în clipa de-asfinţit
Aprinde-n taină bolţile albastre.
Tu ai venit din timpul pământesc
Să-mi dăruieşti plăcerile aprinse,
Dar oare, e deajuns cât te iubesc
Să pot păstra şi clipele nestinse?
O LACRIMĂ DE ROUĂ
NASTASICA POPA
11-08-2015
O lacrimă de rouă
Căzută de pe-o frumză
Un ochi de apă nouă
Un lac va fi…o pânză.
Din picuri de mărgele
Un râu ca o chemare
Îți mângâie cu ele
Sublima ta candoare.
Petalele căzute
Alină luciul apei
Ce izvorăsc tăcute
Din nesfârșirea pleoapei.
Bei lacrimă de rouă
Din dorul unei flori
Și-aștepți iar să mai plouă
Să vezi pe cer culori!
297 DU-TE!
autor Viorina Pop ©.
Îndepărtează-te acum până mai poţi
Intrarea-n suflet ţi-a fost gratuită
Dar ştiu că nu mă mai suporţi
Deşi eram cândva fiinţa ta iubită.
Pleacă şi înapoi să nu te uiţi!
Valuri de lacrimi s-ar putea să cadă.
Prin roua unde dănţuiam desculţi
Ne-am transformat în oameni de zăpadă..
Fugi până poţi…,eu încă te iubesc!
Nu vreau să te cuprindă remuşcarea
Chiar dacă-n întristare mă topesc
Cu flori de iasomie îţi parfumez cărarea.
Du-te în lume ,eu nu ţi-am fost decât
Un gând ce-ţi provoca din mila nod în gât
Vinovăţia să nu-ţi întoarcă privirea înapoi
Compasiunea nu mai poate sa stea între noi.
DOAR EU ȘTIAM
Magda Maria Iosub
Sunt eu cea care-și va aduce-aminte
De-aceasta despărțire fără flori,
De plânsu-ndureratelor cuvinte,
Când te strigam în vis de-atâtea ori.
Doar eu știam când pleoapa îți tresare,
Când sufletu-ți ardea în jar aprins,
Iar gesturile-n prag de disperare
Cădeau iubiri pe ruguri ce s-au stins.
Eu te-am trăit cu ploile, cu vântul,
Ți-am împletit în par minunile cerești,
Am răscolit cu sufletul pământul
Să aflu cât m-ai vrut, și cine ești.
Doar eu voi întreba în fiecare noapte
In care vis trăim această despărțire,
De ce-mi răspunzi la nerostite șoapte
Când ura dintre noi va fi mereu iubire?
MĂ-NTORC ÎN MUNŢI
Mugurel Puşcaş
( Liga Scriitorilor din România )
Când apa cerne timpul, peste praguri,
Şi freamătă copacii-ncetişor,
Eu te aştept să vii înspre-nceputuri,
În munţii INIMILOR FĂRĂ DOR.
Sub roua dimineţii zac ruine…
Suflete vechi se plimbă prin păduri,
Se caută transcedental destine,
Ferindu-se de-a lumii rele guri.
E verde totul… Fumul se înalţă,
Cabana ascunsă e iubirea mea…
Ea te aşteaptă să îmi fii pereche,
Feriţi, îndepărtaţi de lumea rea.
Pădurea, visul, vântul, cerul, apa,
Ne vor înconjura cu har divin,
Cuprinşi de armonie şi tristeţe,
Vom degusta al nemuririi vin.
Îndepărtând ce-i rău… ( ce-a fost în urmă ),
Vom înota în rouă şi zenit,
Vom face dragoste în praf de stele –
Amorul nostru?… Prag spre infinit!
******************
Te mai aştept să vii dinspre-nceputuri,
În munţii INIMILOR FĂRĂ DOR…
Îţi este greu… Ştiu… Nu găseşti poteca
Spre lumea mea…Tu, veşnic călător…
CANICULĂ
Vasile Neagu-Scânteianu
Parc-aş vrea şi nişte nori
Pe seninul cel de sticlă,
Soarele din depărtări-
Varsă fulgere de mică!
Mai adie câte-un vânt
Ce răscoace totu-n cale,
Şerpi de foc peste Pământ-
Scuipă un venin de jale!
Nu mai plouă nici un strop,
Nici la deal,nici în câmpie,
Galbenă-i frunza de plop-
Ce se zbate-n vânt…zbanghie!
Trece vara ca un scrum
Peste tot şi peste toate,
Va veni toamna pe drum-
Cu privirile plecate!
Porumbiştea s-a uscat
Şi foşneşte-a sărăcie,
Arde Soarele roşcat-
Zi-lumină ca-n pustie!
CENUSIU…
Elena Moisei
Umbre lungi sub felinare
peste iadul din asfalt,
Pâlpâie în resemnare
legănate în hazard…
Peste umbra cenușie
aplecată în cuvânt,
vise scurse-n fantezie
risipite sunt din gând…
Felinarul plânge-n noapte,
picături de ceară cad,
peste-un suflet ce se zbate
prin asfalturi care ard…
Ia treziți-va voi toate
suflete nemuritoare
și vedeți voi că se poate
să ieșiți vii din vâltoare!
ZAMOLXE ÎN KOGAINON
Ionescu Stejarel
au coborât sfinţii din înalturi
şi s-au aşezat alături de Zamolxe
în Kogaion,
dincolo de curgerea timpului
Focul cel Viu era Veşnic,
şi odată cu venirea Marelui Lup Alb
plinul, ne umplea golul făpturii,
iar fiul omului aprindea
focuri pe dealuri
în cinstea Marelui Preot
şi al Marelui Lup Alb,
între tunet şi lumină
se revărsau umbrele celor plecaţi,
muntele era înconjurat
de sus şi până jos de ruguri de foc,
în interiorul lui
cei prezenţi la sfat
aprindeau smirnă şi tămâie
şi afumau sorerele spre apus
cu stingerea zilei,
un copac din apropierea tempului,
cel mai semeţ copac
avea rădăcinile împletite
cu zenitul
la talpa muntelui,
un firicel de apă se furişa
dimineaţă de dimineaţă
să aducă răcoare
acelui copac
care dădea viaţă muntelui,
taina omului era ca şi fulgerul
care brăzdează universul
şi despică pământul
până la rădăcini,
şi pământul se înroşea şi rodea,
fiul omului adăpa pământul
şi pământul da roade
pentru om şi fiul lui,
pământul care a fost cândva sterp
acum dădea roade
datorită fiului omului,
iar Zamolxe în Kogaion
se ruga pentru om
şi fiul lui,
iar omul atunci s-a dus în junglă
şi a chemat la el toate animalele
ca să le hrănească,
apoi a strigat păsările din înalturi
şi le-a dat grăunţe, s-a dus la ape
şi a hrănit vieţuitoarele adâncurilor,
iar Zamolxe i-a mulţumit omului
şi fiului său şi s-a rugat pentru el,
iar omul a plantat pomi fructiferi,
a semănat grâu şi a crescut dobitoace,
şi omul şi fiul lui
au avut de toate, au avut îndestulat.
DIN NOU
11.08.2015
Corina Mihaela Soare
Iată-mă aici
Din nou în mers
Din nou pe strazi
Cunoscute sau necunoscute.
Mă plimb printre
Trecătorii care merg indiferenţi
Spre păduri nesfârşite sau
Spre plajele însorite
Şi liniştite în prag de apus
Dar pline de amintiri.
Iată-mă aici,
Din nou plimbându-mă
Nu are importanţă unde
Când şi cum.
Un drum este întreaga viaţă.
Străzile mă cheamă mereu
Ca un câine care-şi
Urmează stăpânul…
Mări și țări
Elena Buldum
Întind privirea peste zări;
Să văd din care lume aparții,
Acolo peste mări și țări
Iubirea-ntre noi o- mpărții.
În una am legat doruri promise
În alta funii -ntregi cu rugăminți
În inimă le-am prins speranțe, vise
Le -am-nnodat- n lacrimi și fierbinți.
Din doruri, nu știu câte -au fost
Le-am strâns la margine de gând
Și -n vise care n-au vreun rost
Am interzis să fluiere pe rând.
Un iad am inventat devreme,
În rai mi-e sufletul tăcut,
Uitarea scurge timpul cam alene…
Pe un tărâm puțin recunoscut.
ILUZII
OANA BERDILĂ
10.8.2015
Iluzii de mărire, iluzii de cădere,
Iluzie de zgomot, iluzii de tăcere,
Trăim pe neștiute în fiece minut
Iar ceasul ce urmează ne e necunoscut…
Trăim în nebuloasa clipitelor ce fug
Ardem în întuneric pe al secundei rug
Noi suntem trecătorii ce-aleargă ne-ncetat
Iar floarea se-ofilește pe al iubirii pat.
Fii viu acuma, astăzi, și nu cerși un mâine
Veni-va singur, sigur, mușca-va ca un câine
Sau fi-va cu lumină la omul ce-i Uman
Astfel vor trece iute minute, ore, -un an…
