Emoții… emoții!!! O zi minunată de toamnă, soarele râdea la mine. Mă bucuram ca un copil mic, și emoțiile… ce făceau ele?… nu-mi dădeau pace. Pășeam fără să privesc pietonii și asfaltul. Mi se prindeau tocurile în ochiurile grilajelor făcute pentru reparația străzii, treceam chiar pe langa colțul blocului, un vecin, curios din fire, m-a întrebat: unde mă duc?
-Am zis ceva… dar, nu știu dacă a înțeles.
Căram o sacoșă mare și o cutie mai mică cu cărțile mele, copiii mei, cam 100. Mă întrebam în sinea mea cu ironia sorții: ”unde mă duc pașii”? Viața omului se scurge repede cu viteza gândului, azi ești aici, mâine poate nu mai ești, totul este efemer. Trăim momentele cu intensitate.
De aceea e bine să „trăim clipa”- se spune. ”Pașii sufletului meu” , ”Legile firii” ,” Vise Târzii” merg cu mine , eu cu gândurile mele, zicând în sinea mea că nimic nu este întâmplător în viață. Chiar și titlurile unor cărți se nasc din trăiri și sentimente unice reale și care se potrivesc cu destinul omului…..
Le luasem cu mine pentru că mă îndreptam spre inaugurarea noului sediu a Centrului Cultural Român din Barcelona. Gândul meu nu-mi dădea pace, și spun așa, ” omul sfințește locul” și când te implici, prin fapte, nu vorbesc de simple vorbe goale; totul se poate realiza, așa spunea prietena mea juristul Cristina Săftoiu. Ce om minunat, de asta o apreciez!, dar fără să mă trădeze expresia feței. Am tăcut mâlc. Nu-mi place să ridic oamenii în slăvi, ci tacit privesc cu admirație până la dezamăgire. Știți dumeavoastră care…
Când mi-am prezentat proiectul nu-l credeam realizabil. Lansare de carte aici, mă refer… Îl așteptam cu sufletul la gură de mai mulți ani, aveam așa impresia că-l pot duce spre împlinire, dar fără prea mari speranțe. Da, era o impresie de–a mea. O simplă și banală împresie formată, -eronată?, că nimeni nu se implică dezinteresat, e un fel de îți dau și îmi dai, pentru că societatea în care trăim te mai și obligă să faci compromisuri. Nu discut mai mult, …..
Am deschis ușa mașinii și am apăsat butonul portbagajului, eram pe strada Provença, în Barcelona, alături de Stela și Toni Vidrascu, acolo unde am stabilit evenimentul, invitații începeau să sosească, înaintea mea, punctuală, draga mea Ani Dumitru, am zărit-o și i-am făcut cu mâna, după aceea ne-am îmbrățișat, erau grele sacoșele cu cărți și nu mai ajungeam să o strâng în brațe pe Cristina. În acele momente nu poți controla totul că imediat ce am ajuns în fața ușii, m-a luat în primire ea cu vreo câteva sărutări pe obraz și îmbrățișări că tare mai e lipicioasă și foarte dezinvoltă. Am mereu senzația că avem multe lucruri în comun, și jur, cred că avem, mă identific mult cu ea. Avem și păreri și opinii care atrag și nu respinge o legătură de colaborare. Sora mea mai mică, așa o privesc eu, așa îmi place. Întodeauna eu plec la drum cu gânduri dintre cele mai frumoase. Stela Vidrascu este președinta Centrului Cultural și ea a deschis sesiunea. Și este neobosită să mențină steagul românesc sus și tot ceea ce reprezintă cultura și limba română.
Sediul arăta superb, mă refer că era bine aranjat și organizarea excelentă, cu eforturile Cristinei care a oferit spatiul din Asesoria Internacional BCN, pentru Centrul Cultural Român. Sponsorii noștri au fost la înălțime, dulcea noastră Eugenia, patron la cofetăria AtresanCake făcuse niște prăjituri că li s-au dus buhul(!) , prietena mea Susana -catalană și profesor, care a participat la eveniment cu mare drag a admirat totul, specialitățile noastre și toată organizarea lansării. O privesc cu admirație pentru calitățile morale pe care le are, multă empatie, și aceea de universalitate între popoare, foarte participativă, călătorește mult, și se vede asta. La fel ochii profesorului universitar Ani, de origine română, dar care și predă la Universitatea de Barcelona fiind și la pensie. De ce spun: ” la fel ochii” pentru că în momentul liric unde ne-a încântat și a cântat Carmen Mezea, plângea. Mi-am șters câteva lacrimi și eu, dar imaginar, pentru că-mi picurau mult pe dinăuntru. Mă abțin în astfel de momente eu fiind un om foarte sensibil. Mă frământă vorbele acelea că ” scoți pe om din țara lui, dar țara iaca, nu i-o poți scoate din suflet.
Când mă gândesc mă apucă tristețile de mână! Cânta, Lie , lie , ciocârlie…Carmen care o voce superbă..I-am mulțumit pentru supriza mare care mi-a facut-o, acel cadou muzical care mi-a încântat inima. Am promis că-mi iau revanșa. Să văd dacă fac față. …cine știe!…
Că soarta ne-a adunat pe aici prin țări străine, și nu știm pe unde ne-o fi sfârșitul, și existența de moment o petrec cu gânduri sumbre. Off, gândule! Că ești tare călător….
Făceam cunoștință cu invitații pe rând, Mariana, la fel cum sosea fiecare, îi salutam și –i îmbrățișam, mă încrucișez cu doamna Ani, ce m-a încântat așa ca la prima vedere zâmbetul ei larg pe buze, cu dinți perfecți și ochii tare expresivi. Aranjam lumânările să le aprindem pentru victimile de la Colectiv și am spus, Dumnezeu să-i ierte! . M-a întrebat când începe lansarea. Și am răspuns că depinde de invitați. Intră Crina Roșu și începe să aprindă lumânările, de fapt Crina și Mercatrom și Gerovital s-au implicat enorm la eveniment și nu numai, este nelipsită de la aproape toate evenimnetele, de aceea i-am mulțumit la despărțire și în restaurantul Transilvania.
Nu aveam stare și mă durea capul, luasem o pastilă de paracetamol, da tot nu mă zbuciuma durerea. Am zis să ies puțin, să iau aer, mă sufocam,de la căldura mare care era, la intrare m-am așezat acolo, uitându-mă în colțul străzii, când o și zăresc pe doamna consul al României Geanina Boicu, și domnul vice –consul Cosmin Mitrea, foarte punctuali, inițial invitația fusese făcută pentru ora 18:00 și s-au ținut de cuvânt. Nu venise toată lumea, n-aveam cum să începem la ora stabilită. Că așa e la noi, spui la 6 și vin invitații vin la 7 . Aveam pe lângă dureri de cap și griji că să iasă bine și emoții mari, ca de altfel la orice eveniment …dar nu numai eu…eram cu toții emoționați. Dar, totul este firesc, emoția trebuia să se elibereze.
- Astea mai lipseau!…emoțiile , că în rest aveam totul pregătit….
- Să înceapă evenimentul cum trebuie și cum l-am planificat, vorbind despre implicare Centrului în activități de promovare a tinerilor talente, spectacole, limbă românească și creație, obiceiuri și tradiții proiecte de viitor, lansări de carte, etc….în toții anii unde m-am implicat și într-un mod deosebit. Relevante sunt și fotografiile cât îmi iubesc originile.
- Mi-am prezentat cărțile mele în limita timpului disponibil, s-a vorbit de Robarna, revista tututor românilor, și implicarea ei în cultură, INCLUSIV PICĂTURA DE CULTURĂ pe care o editez. Cu mulțumirile de rigoare tuturor,cu toții am reușit o sărbătorim frumos, de fapt, fiind prima manifestare culturală de acest nivel aici în Catalunya. Să sperăm că a fost că acest început frumos nu va sfârși decât cu evenimente culturale dintre cele mai deosebite. Unde să participăm cu toții pentru a nu uita că suntem români. Că într-o zi poate ne vom întoarce acasă cu o bogăție spirituală la care o să ne aducem aminte cu plăcere.
Tuturor celor care au făcut posibil asemenea act deosebit, aici în Catalunya,organizatori, sponsori, participanți, oficilități locale, le mulțumesc foarte mult inclusiv celor doi fotografi, Emi Pascal și Manea Gigel. Până la altă lansare și pentru că se apropie și sărbătorile de iarnă, le spun tuturor , Sărbători fericite! De pe acum….prea devreme ar spune unii….aș parafraza puțin, cam așa, că ” decât niciodată mai bine mai târziu”.
