Pare ca cea mai importanta problema pe care o avem e aia a dublei cetatenii pe care Spania se incapatâneaza sa ne-o impuna. Intensul brainstorming anterior intalnirii reprezentantilor romanilor din Spania cu presedintele Iohannis a dat ca rezultat ideea ca da bine sa-l tragem de urechi pe Iohannis, cá adicá de ce trebuie sa renunti la cetatenia româna ca sa ti-o dea pe cea spaniola? Ca si cum ar fi prin ea insasi o conditie suficienta pentru obtinerea cetateniei spaniole. Nu e. Si nici nu e responsabilitatea presedintelui roman, tine de ograda in care traim si care vrem sa ne adopte unde sa nu fim doar colegi de serviciu. Nici macar nu e o preocupare majora a comunitatii romanesti.
Sigur, da bine sa obtii cetatenia, cel putin in fata vecinilor de la birtul din sat, doar ca sunt destul de putini români care si-au facut un scop in viata din a o obtine. Si asta pentru ca nu e pe bani, si cum nu o poti cumpara cu bani, e greu de obtinut. Dar dá bine sa punem intrebarea asta. La care oricum stim raspunsul: nu se poate. Spaniolii au legi si chiar le respecta. Astfel ca presedintele a returnat simplu o minge usoara, nu e in ograda lui.
Una care n-a mai fost asa de usoara a fost intrebarea despre votul prin corespondenta, care chiar e o problema. Raspunsul a fost absolut evaziv, un punct pe care Iohannis ar fi trebuit sa il câstige usor dar l-a pierdut lamentabil sprijinit in limba de lemn al frazelor tip redactate pe foaia primita.
Se profileaza concluzia ca Iohannis a venit la Madrid hotarât doar sa bifeze lista de sarcini.
A, da… Dar Doamna Presedinte da bine in poze.
