Masochisti la fara frecventa

Masochisti la fara frecventa

Trimite și altora


Ne consumă viața de zi cu zi cartonul de lapte, plinul de motorină, prosoapele de plajă, telefonul și abonamentul la net, notele copiilor și ziua de chirie, sănătatea soacrei și asigurarea mașinii.

Înjurăm printre dinți vre-un demnitar la televizor prins cu ocaua mica „ai dracu, nu le mai ajunge”, ne dăm cu părerea despre cum ar trebui aranjată lumea asta, despre cum am pune noi șaua pe greci și cum am învața-o minte pe nevasta președintelui cu fustele ei prea scurte.

Și mai trece o zi de muncă. Una mai puțin până la ziua V – VACANȚA.

Plecăm spre țară să ne conceduim, să fim boieri o lună, să le aratam noi alora din sat cum ne-am emancipat și cum ne pute țuica de la birt și cafeaua la ibric.

Europeni de câțiva ani, români la fără frecvență, ne-am obișnuit foarte repede cu ciclul ăsta de parca îl purtam în sânge. În vene, în ADN.

Și plecăm spre România:

masini_2

Durata drumului este variabila in functie evident de punctul de plecare, cheful soferului sau nivelului de sensibilitate al stomacului pasagerilor. Cele mai multe socoteli se fac simplu si rapid: 4 ore franta, 6 Italia, pe urma… gata sunt la Nadlac. Imediat. Urgent. Fara dubii.

Da, fara dubii pâna la Nadlac. Pentru ca de fapt partea dura a calatoriei e dincolo. Dincolo de Nadlac. Si te rupe mai abitir dorul de casa. Daca opresti la benzinarie si ala iti vorbeste româneste dai drumul la o lacrima stearsa discret pe coltul camasii. Si urasti sentimentul de neputinta, trei sute de km in 8h si brusc ai o revelatie- anul trecut ai patit la fel. Si acum doi si acum trei si in urma cu opt ani costa la fel de mult sa strabati infernul drumurilor românesti.

masini

In mod cert e o doza de masochism in calatoria asta devenita prin repetabilitate un pelerinaj, via crucis pentru tot românul care se respecta.

...

Românul se obisnuieste repede cu binele si uita repede. E mai degraba o calitate, altfel  vamesii de la Nadlac s-ar sinucide de singuratate.


Trimite și altora