Pentru mine săpunul de lux însemna pastila de „Fa” sau „Rexona” pe care mama o păstra printre rufe păzind-o cu străşnicie şi de care nu aveam voie să ne atingem niciodată. Nu m-am gândit niciodată că ar putea fi altfel. De când trăim prin ţări care au avut norocul să nu fi cunoscut exclusiv săpunul „Cheia” descoperim cu surprindere că există meşteşuguri care dau produse de lux manufacturate cu artă şi de mare impact asupra simţurilor.
Am descoperit săpunul artizanal undeva în sudul Franţei, într-un magazin al unui meşter local şi m-am îndrăgostit de el surprinsă de avalanşa de arome şi senzaţii desăvârşite pe care pastila de săpun artizanal o închide în el. Mai târziu, l-am redescoperit în Galicia, la Santiago de Compostela unde un maestru săpunar m-a purtat cu răbdare printr-o lume nebănuită; am înţeles că săpunul artizanal este departe de a fi doar un banal instrument destinat igienei, în egală măsură el trebuie să protejeze şi să hrănească pielea. Iar faptul că săpunul artizanal este o simfonie de arome şi culori îl converteşte într-un obiect de lux irezistibil.
Acum ceva vreme am cunoscut-o pe Iuliana Marin prin intermediul meşteşugului căruia i s-a dedicat de când trăieşte în Barcelona. Pasiune, bun gust, ingrediente alese atent şi dragoste, multă dragoste, este reţeta săpunului artizanal perfect. Am provocat-o la destăinuiri şi iată ce ne-a spus despre experienţele ei în breasla artizanilor săpunari:
Sapun artizanal
-A folosi un săpun natural, pentru unii este un „must have” sezonier ca moda, pentru alţii este normal, firesc, mulţi alţii au probleme cu pielea delicată, iar pentru ceilalţi este un subiect care nu contează deocamdată. Eu cred ca un sapun artizanal este de fapt un stil de viaţă. Dacă îţi pasă ce mănânci şi eşti grijuliu să-ţi cureţi mintea de gânduri negative, cu siguranţă te intereseaza şi ce pui pe piele. E cel mai extins organ al corpului şi este mai mult decat ambalajul în care ne prezentăm, ea face inter-schimbul între mediul exterior şi corpul nostru.
În căsuţa de paiantă de lângă Bucureşti, cultivam legume, creşteam păsări, aveam câini, faceam ţuică la cazan, conserve şi pâine, foloseam un săpun tradiţional în calupuri pe care-l transformam în detergent pentru rufe sau în şampon, faceam detergent de vase cu lămâi şi oţet, în încercarea de a avea o viaţă simplă şi auto-suficientă. Se ştie că partea buna a exilului sau a oricarei mari schimbări este că poate converti frustrările în şanse, sigur, dacă vrei asta. Am fost fascinată de săpunuri, de cosmeticele facute cu ingrediente naturale, cu denumiri simple.
Aşa că, venită de puţin timp în Cataluña, am profitat din plin de timpul liber pentru a-mi atinge două obiective: să mă las de fumat şi să învăţ să fac săpun artizanal terapeutic şi aromat de bună calitate. Pentru că renunţarea la fumat mi se părea cea mai dificilă dintre ele după ce am reuşit să o fac mi-a fost clar că şi săpunurile mele vor fi din ce în ce mai bune. (zâmbeşte)
Producerea săpunului are la bază reacţia chimica dintre un acid gras (uleiuri si unturi vegetale), o baza – hidroxid de sodiu şi apa (sau inlocuitor). În urma reacţiei chimice rezultă săpunul şi glicerina. Temperatura de lucru este de sub 40 grade Celsius, de aceea procesul se numeşte ¨la rece¨. Procedeul păstrează cele mai multe din proprietăţile uleiurilor alese pe care le folosim. E mult de vorbit pe tema asta, începând de aici intervine măestria fiecărui meşter în parte care are propriile reţete.
Este o provocare şi o plăcere să faci săpun dacă eşti genul curios, care vrea sa exploreze lucruri noi pentru că niciodată nu eşti sigur de ceea ce îţi va ieşi, chiar dacă foloseşti aceleaşi ingrediente şi cantităţi. A face săpun sau cosmetice naturale este o activitate care presupune 10% timp de producţie, restul de 90% îl reprezintă documentarea şi experimentele. Iar munca de documentare nu se încheie niciodată, de aceea domeniul este atât de dinamic, de provocator, de anti-rutina dar şi util, fără îndoială.
Şi ce mai contează că este greu de obţinut dacă pielea simte că trăieşte în lux?
