„Sârme și portocali” este o călătorie în picioare. Grea.

Delia Oltea Rusu nu e o poveste docilă. Din cele de om lustruit la viață cu binele. Se impune necesitatea coerenţei la lectură pentru a dobândi facilitatea de-a o găsi curată de apărare și dispusă a extirpa cu lumină de ochi străin.

„Sârme și portocali” e o carte care a stat cuminte așteptându-și autoarea să vină. Când timpul îţi dă de lucru nu-ți amintești. E o insultă a treburilor. Delia s-a păstrat însă cât să se uite la ea creativ când ridicatul plancardei s-a făcut istorie.

„Sârme și portocali” e o călătorie în picioare. Grea. Să vedem dinăuntru o viață.
De aici poate narațiunea emotiva căreia îi oferi participarea.

Odihnită de experiențe, Delia devine (nu e în noi toți un moment care știe și poate?) îndrăzneața care nu a fost niciodată. Face înfruntări oamenilor și traitului ei cu aceștia. Refuză a fi mai puțin decât merită.

Carte întâie a autoarei, „Sârme și portocali” nu are scrupulele unui volum de debut. Inspirată din experiențele de viață a celei care a adus-o scrisă la public, individualitatea îi este dată tocmai de cruzimea radiografiei, de certitudinile văzute ale acesteia.

Asfixia nereușitei, parte a fenomenului crizei economice traversate de România după Revoluția din decembrie 1989, nu a lăsat destine indiferente.

De aceea „Sârme și portocali” e o carte cu care înveți că a nu judeca nu e o lașitate ci doar o tăcere respectuoasa în fața circumstanțelor. E o carte a inocenţilor sociali și-a intâmplărilor lor. În țară proprie și în țările emigrației.

E ca să nu-ți imaginezi „ce-i trece prin minte și inimă” unui om în departe mereu. Ci chiar să știi. Despre cum „a îndura” e un verb fără complici. Care nu se anunță acasă ca nunțile. O așezare a nașterii nouă în viața dinainte avută.

Uneori inima își aminte altfel. Și caută oameni să ne-o spună și nouă.