Sondaj IRES: Un roman din doi spune ca a trait mai prost iar trei din patru cred ca tara merge intr-o directie gresita


  • Trei din patru români sunt de părere că țara merge într-o direcție greșită
  • Unul din doi sunt convinși că vor trăi mai prost în 2018
  • Uniunea Europeană și primarul sunt pe primul loc al încrederii în instituții, pe ultimele locuri situându-se Parlamentul și partidele politice

Acestea sunt doar unele dintre concluziile unui sondaj IRES dat publicității vineri care mai arată că doar 17% dintre respondenți cred că țara merge pe direcția cea bună.

Mai mult de jumătate dintre români, 59%, se declară deloc mulțumiti sau nu prea mulțumiti de felul în care trăiesc, procentul celor foarte mulțumiți sau destul de multumiți fiind de 40%. Cei mai multi nemultumiți se regăsesc în rândurile celor cu studii elementare și medii.

În ceea ce privește evaluarea lui 2017 comparativ cu 2016, 45% dintre cei chestionați spun că anul a fost mai prost, pentru 30% a fost la fel, iar 24% spun că a fost mai bun. Întrebați cum cred că vor trăi peste un an, 46% dintre intervievați au raspuns că vor trăi mai prost, 24% cred ca vor trăi la fel, iar 25% consideră că vor trăi mai bine.

La întrebarea „Cum credeți că va fi anul 2018 pentru România, în comparație cu acest an?”, 46% au răspuns că anul va fi mai prost, 24% că va fi la fel și 28% că va fi mai bun.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Cei mai mulți români, 27%, au fost îngrijorați în 2017 de criza politica, 24% de creșterea prețurilor, 15% de boală, 13% de lipsa locurilor de muncă, 6% de lipsa veniturilor, 5% de nesiguranța locului de munca, 4% de lipsa de perspectivă, 2% de singuratate, 3% de altceva, iar 1% spun ca nu au fost îngrijorați de nimic.

Încredere și nemulțumiri

Un procent de 56% dintre cei chestionați spun că nu sunt deloc mulțumiți de politica românească în 2017, iar 34% spun că nu sunt prea mulțumiți, 8% fiind destul de mulțumiți și 1% foarte mulțumiți.

În topul încrederii în instituții, pe primul loc se află Uniunea Europeană, 51% declarând că au multă și foarte multa încredere, urmată în ordine de: primar – 49%, mass media – 43%, președintele țării – 39%, BNR – 30%, organizații neguvernamentale – 26%, FMI – 21%, prim-ministru – 20%, Parlament – 15%, partidele politice – 10%.

Responsabil pentru felul în care au mers lucrurile în 2017 în România este considerat de 47% dintre respondenți Guvernul, în timp ce 23% consideră că este Parlamentul, 22% președintele și 4% BNR.

În ceea ce privește țările cu care românii consideră că trebuie să avem o relație mai bună, ordinea este Germania (64%), SUA (57%), Franța (45%), Marea Britanie (38%), Italia (34%), Moldova (29%), Spania (29 %), Rusia (24%), Ungaria (22%), Ucraina (21 %).

Studiul a fost realizat în perioada 6 – 8 decembrie, pe un eșantion multistratificat, probabilist, de 1627 de subiecți cu vârsta peste 18 ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Eroarea maxima tolerată este de +/- 2,5%.