Madalin Voicu e un țigan. Unul special, e adevărat. Om de scena, de lume, om politic, proprietar de stradivarius și artist. Place. Personalitate extrovertită, afabil, iubitor de viață și artă, are vorbele la el, se cunoaște experiența scenei și a unei vieți trăită cu intens.
Dar, în contextul de față este doar un Țigan. Cu Ț mare. Recunoscut, mărturisit. Cam așa cum recunosc homosexualii că sunt ceea ce știa toata lumea ca sunt și o spun tare, sfidător. Un țigan care va fi șef de consulat, consul adica, „excelența sa”. Unde? în Gabon? în Mauritania? Păi nu. La Bonn. Ca să crape fierea’n ei de nemți și să rămâna cu Wurst-ul în aer de surpriză.
Îmi place lăutarul Mădălin Voicu și cred că și-a onorat cartea de vizită la modul excepțional. Că a acceptat numirea în postul ăla este însa impardonabil. Pentru o vacanța erau locuri la Bordeaux sau Sevilla. Nu la Bonn, într-o germanie care se dovedește pe zi ce trece a fi un loc în care se fac și se desfac ițele politicii europene. Spre deosebire de alte consulate din zone considerate „linistite”, consulatul de la Bonn nu cred ca se limiteaza la schimbat pasapoarte si oficierea de cununii civile. Daca nu credeti intrebati la Atena cum e cu nemtii.
Pare ca Ministerul de Externe ar fi un soi agentie de turism sau un cimitir al elefantilor politicii românesti. Cert este ca impresia de diletantism politic pe care o lasa numirea lui Madalin Voicu in functia de Consul al României la Bonn nu este intrecuta decât de ridicolul debandadei care persista de câteva luni bune la Palatul Victoria.
Madalin Voicu are o scuza, pentru câteva luni la post o sa ii spunem „excelenta” toata viata si nu e putin lucru. Guvernul care il trimite acolo, in schimb, nu are niciuna. O dovada de infantilism politic, continuând de fapt un lung sir de gafe, prin care isi confirma atitudinea de lacheu alunecos pe care Bucurestiul o numeste politica externa.
Sau ma insel, e calcul politic, o sfidare asa, ca un scuipat in farfuria cu supa a stapânei Merkel?
