Unul dintre cele mai bune trucuri pentru a fi fericit este generozitatea

generos

Pshihologia spune că, unul dintre cele mai bune trucuri pentru a fi fericit este să fii generos.

După o zi proastă, foarte mulţi dintre noi găsim alinarea într-o sesiune de shopping la mall, într-un desert sau într-o ieşire cu prietenii. Un studiu publicat în revista americană Emotion susține că toate aceste cadouri pe care ni le facem de-abia că ne ridică moralul. În schimb, ceea ce chiar ne schimbă starea de spirit în bine, sunt actele de generozitate pe care le facem pentru alţii.

„Aceste gesturi amabile ne fac să ne simțim mai bine”

explică doctora Katherin Nelson, expertă in psihologie, de la University of the South, Sewanee (Tennessee, S.U.A.), principala autoare a studiului.

Când ne ocupăm doar de noi, nu constatăm nici o îmbunătățire a stării emoționale. Studiile au demonstrat că, comportamentele prosociale fac oamenii să simtă mai multe emoții pozitive și să se simtă mai realizați. „M-a surprins să văd că atunci când ne ocupăm doar de noi, nu constatăm nicio îmbunătățire a emoțiilor negative sau pozitive, nici împlinire sufletească. Mi se pare important, deoarece oamenii adesea vor sa își realizeze capriciile pentru a se simți mai bine, dar, rezultatele arată că, ceea ce putem face să fie mai folositor este să ajutăm pe cineva” completează.

La studiu au participat 473 voluntari, împărțiți în 4 grupe, care trebuiau sa împlineasca diverse sarcini în decursul a trei săptămâni. Primul grup trebuia să facă ceva pentru a îmbunătăți mediul în care trăieşte, cum ar fi să adune gunoiul de pe jos. Al doilea grup, trebuia să fie atent la cei din jur, să plătească o cafea unui prieten, să ajute un membru al familiei la prepararea cinei etc. Al treilea grup, trebuia să își satisfacă un capriciu, cum ar fi, să își ia o zi de vacanță. Ultimul grup, avea rolul de martor, adică cei care au participat nu au făcut nicio schimbare in viața lor de zi cu zi.

Participanții au completat un formular înainte si după studiu, pentru a evalua nivelul lor psihologic, afectiv și social. Pe toată durata studiului, aceștia și-au notat propriile emoții trăite, atât pozitive, cât și negative. Participanții care au fost mai atenți cu cei din jurul lor, sau cu o anumită persoană, au constatat o îmbunătățire a stării de spirit, față de cei care au avut un comportament neutru sau centrat catre ei înșiși.

„A face ceva pentru ceilalți, te face să simți mai multe emoții pozitive, cum ar fi bucurie, satisfacție sau iubire’’, spune doctorița Nelson. Oamenii atenţi cu cei din jur se simt mai bine din punct de vedere mental. Așadar, promovăm relațiile sociale, ne simțim mai bine și apreciați de către ceilalți când facem un lucru bun.
Alte studii anterioare au demonstrat că, micile atenții contribuie și la sănătatea fizică. O atitudine altruistă, să fii generos, poate reduce tensiunea arterială și nivelul de stress.

Doctorul Dacher Keltner, professor de psihologie la Univerisitatea din California, care nu a participat la acest studiu, susține că, astfel de gesturi, activează secreția de dopamină în creier, responsabilă pentru starea de bine.

„Acest studiu este într-adevăr important”

spune doctorul Keltner, autor al The Power Paradox: How We Gain and Lose Influence, care demonstrează faptul că, axându-ne pe starea de bine a celorlalți, ne îmbunătățim propria noastră stare, contrar mitului care spune că, pentru a avea o viață bună, este necesar să fii tu însuți în centrul atenției.

Ce se întâmplă în sezonul călduros cu tenul nostru

tenul nostru

Bună duminică, dragele mele

A sosit o nouă zi de odihnă şi lectură alături de grupul nostru, din ce în ce mai numeros şi dornic să vadă cu ce noutăţi soseşte următoarea epistolă. În această călătorie vă voi vorbi despre ce se întâmplă în sezonul călduros cu tenul nostru şi cum ne putem proteja.

Deoarece în sezonul călduros Soarele este agresiv cu tenul nostru, trebuie în primul rând să nu uităm de hidratare, să tratăm tenul nostru ca un „burete”, cu cât este mai umed cu atât va rezista mai mult şi nu se va usca sub razele puternice. Un alt pas pentru  protejarea tenului este acela ca, înainte de a ieşi din casă e nevoie să aplicăm o loţiune cu factor de protecţie mare (50 SPF) destinată special feţei. Chiar dacă toate cremele folosite de dumneavoastră au factor de protecţie, vă recomand să folosiţi cremele de protecţie care au fost special create în acest scop. De asemenea, recomandarea doctorilor este să nu exageraţi cu expunerea la soare ci să ieşiţi la plajă în orele când soarele este mai blând, fără să vă grăbiţi cu bronzul, în acest fel evitaţi pe termen lung rezultate nedorite cum ar fi: apariţia ridurilor, modificări ale aluniţelor, apariţia petelor pigmentare.

Un alt sfat este acela, ca pe timpul verii, să consumaţi fructe şi legume în cantitate mare, nutrienţii conţinuţi ajutând tenul să rămână hidratat o perioadă îndelungată. Recomandarea mea este să consumaţi fructe şi legume cum ar fi:

-pepene verde (bogat in licopen,vitamina A si C,vitamina B6, beta-caroten, tiamină si potasiu)

-ananas (conţinut mare de antioxidanti,enzime care are puternic efect anti-inflamator)

cireşe (antioxidanţi, fibre, potasiu, resveratrol)

avocado şi vinete (conţinut mare de grăsimi bune şi o sursa importantă de potasiu, vitamina A, vitamina C , acid folic şi magneziu)

dovlecelul (bogat în amidon,luteina,beta-caroten,magneziu,potasiu,acid folic)

-castraveţi (conţinut de 95% apa care ofera o senzaţie de răcoare şi prospeţime)

E vară şi dacă avem o varietate aşa de mare de fructe şi legume, seara, dupa o demachiere corespunzatoare, ne putem răsfaţa cu  măşti făcute în casă, acestea fiind uşor de preparat şi aplicat. Pentru toate tipurile de ten recomand măştile cu măr şi morcov, acestea fiind rase şi aplicate pe faţă 20-30 minute, după care se clăteşte cu apă călduţă. Pentru tenul gras vă recomand masca cu roşii care are conţinut mare de licopen, acesta sporind producţia de colagen având efect de întinerire. O altă recomandare  pe timpul verii este masca  cu zmeura sau căpşuni în urma caruia beneficiaţi şi de peeling-ul delicat făcut de sâmburii conţinuţi de acestea.

Duminică odihnitoare şi răcoroasă sub razele blânde ale Soarelui vă doresc şi să ne vedem cu bine la urmatoarea epistolă.

A voastră,

Diana Vătafu

Alege un ruj care ţi se potriveşte

ruj

Bună duminică, dragele mele prietene,

O nouă duminică, o noua zi relaxantă ne întâmpină şi sunt foarte încântată de caldura verii, de florile colorate din gradina care adună într-o horă albinuţele harnice dar mai ales de cafeaua sau ceaiul aromat băut în compania voastră.

Mi-am propus să vă introduc în această zi călduroasă dar placuta, un subiect drag noua, femeilor inspirată fiind şi de culorile grădinii, şi anume, “pata de culoare” care nu lipseşte cu siguranţă din geanta fiecărei femei. Această “pată de culoare” care ne dă o stare de bine sau o senzaţie de femeie puternică, este rujul şi/sau gloss-ul .

Deoarece în meseria mea am avut ocazia de a machia multe cliente, am avut curiozitatea să întreb dacă folosesc rujul sau gloss-ul în fiecare zi şi răspunsurile au fost atât hazlii cât şi pline de importanţă pentru că acesta era dat pe fugă în spatele soţului care se bărbierea, în masină la semafor dar şi în faţa oglinzii, singură şi liniştită, într-o rochie elegantă la care rujul roşu purpuriu se potrivea de minune. Aşadar,”pata de culoare”, aşa cum o numesc eu, ne dă o stare de bine, asigurându-ne de asemenea o siguranţa de sine a femeii care îşi acordă importanţă zi de zi. Ştiu că sunt momente dificile în viaţa noastră în care nu ne gândim neaparat la cum arătăm dar feminine cum suntem căutăm să aducem fericirea pe feţele noastre chiar şi prin trucuri mici .

Aşa cum v-am povestit în celelalte epistole, trucuri de înfrumuseţare au apărut încă din perioada reginei Cleopatra trecând prin diferite compoziţii unele mai letale ca celelalte. Dar astăzi mi-am propus să vă prezint compoziţia celui mai dorit obiect din magazinele de specialitate, compoziţie care diferă în funcţie de culoare şi strălucire. Culoarea roşie a rujului este dată, conform studiilor, de gândăceii care trăiesc pe cactuşi care în amestec cu amoniacul sau soluţia de carbonat de sodiu scot la suprafață culoarea numită roşu carmin. Un alt ingredient folosit în fabricarea rujurilor rezistente (24 hour water-proof) este eosinul care conferă rujului o culoare mai închisa iar rujurile de culoare roz au în compozitie dioxidul de titaniu care diluează pigmentul rosu. Rujurile conţin ulei de ricin în proporţie de 65%, acesta asigurând hidratarea buzelor dar şi posibila întindere a rujului pe buze. Un alt ingredient folosit în confecţionarea rujurilor este capsaicina,  care provine din ardeiul iute şi are proprietatea de a inflama uşor buzele, dându-le astfel mai mult volum.

Rujurile comercializate pot avea texturi diferite, ele clasificându-se în mai multe categorii :

  • ruj cremos(conţinut mare de ceară de albine conferind hidratare puternică);
  • ruj mat(conţinut mare de pigmenţi dar rezistente la transfer pe o perioadă îndelungată);
  • rujul sidefat;
  • glossul sau balsamul de buze;
  • rujul pentru volum.

Şi cum povestea rujului este abia la început iar alegerea potrivită dumneavoastră poata da o stare de bine, vă doresc duminică plăcută, relaxantă şi plină de culoare. Nu uitaţi că noi suntem cele care imprimăm “pata de culoare” în viaţa noastră!

A voastră

Diana Vătafu

Care este tipul tău de ten? Află cum să îl îngrijeşti

tipul de ten

Bună duminică, dragele mele prietene,

Din nou la ziua noastră de relaxare iar călătoria în lumea înfrumuseţării merge mai departe cu prezentarea tipurilor de piele şi de asemenea vă voi prezenta factorii care influenţează diferite probleme ale acesteia cât şi modalităţi de îngrijire.

Astăzi vă voi vorbi despre:

pielea sensibilă ale carui simptome sunt: roşeaţa, iritaţia, descuamare. Factorii care influenţează aceste simptome sunt aerul poluat, fumul de ţigară, gerul, soarele puternic. Partea cea mai sensibilă este cea a feţei care fiind puternic vascularizată este afectată într-un procent mai mare decât alte părţi ale corpului. Aşadar, la acest tip de piele trebuie acordată o îngrijire atentă şi delicată, necesitând produse pe bază de concentrate de fitosteroli extras din rapiţă, acesta ajutând pielea să primească umiditatea de care are nevoie,regenerând lipidele.

pielea grasă este cea care secretă mult sebum, având exces prea mare de secreţii lipidice. Acest tip de piele prezintă pori deschişi, luciu şi are tendinţa de formare a acneei şi a punctelor negre.Î n cazul acestui tip de piele se recomandă creme cu PH 5,5 care inhibă dezvoltarea bacteriilor, încercând în acelaşi timp să pondereze învelişul acid al pielii. Sunt recomandate produse pe bază de Pantenol care distrug bacteriile raspunzătoare de formarea coşurilor şi comedoamelor, dar menţine pielea hidratantă si protejată.

pielea mixtă este, aşa cum spune şi denumirea, un mix de  părţi normale sau grase şi părţi uscate. Combinaţia tipică la pielea mixtă este zona T-ului, zona grasă cu pori lărgiţi, lucioasă sau cu puncte negre şi pielea uscată şi anume, părţile laterale cum ar fi tâmplele, maxilar şi obrajii care au un aspect ridat şi deshidratat. Este recomandat ca metodă de ingrijire folosirea de produse pe bază de Pantenol în zona grasă după care aplicarea în zona uscata a unei creme uşor absorbante pe zona care are tendinţe de uscare.

Deoarece există mai mulţi factori care influenţează problemele pielii noastre cum ar fi: mediul înconjurător, nutriţie,c limă, îmbătrânirea pielii, recomand în primul rând o demachiere atentă şi consecventă a pielii, în fiecare seară cu produsele recomandate în funcţie de tipul de ten specific, odihna care îşi pune amprenta rapid pe tenul nostru, consumul de alimente în special legume şi fructe care nu ar trebui sa lipsească sub nici o forma din dieta noastră zilnica şi nu în ultimul rând, consumul de lichide, aceasta însemnând apă în cantitate minima de 2 litri, care are puterea de a ne „curăţa interiorul” într-un mod incredibil, stopând foarte multe probleme să iasă la suprafaţa pielii.

Acestea fiind povestite, vă las în compania celor dragi cu rugămintea de a avea grijă de voi, pentru a rămane frumoşi atât pe interior cât şi pe exterior cât mai multă vreme.

Duminică plăcută, sănătoasă şi să ne revedem cu bine la următoare epistolă.

A voastră

Diana Vătafu

Viitoare mămici în vizită la studiouri de înfrumuseţare

viitoare mamici

Bună duminică, dragele mele prietene

V-am spus prietene deoarece suntem deja la a şaptea epistolă de înfrumuseţare şi grupul nostru relaxat şi dornic de informaţie în acest domeniu, s-a mărit în fiecare duminică, ceea ce mă face să cred că ne putem numi “călători frumoşi de duminică”.

În această epistolă vă propun un subiect drag mie, şi sunt convinsă că şi vouă: Viitoare mămici în vizită la studiouri de înfrumuseţare. Am ales acest subiect pentru a ajuta mai multe viitoare mămici în alegerea unor servicii care vă pot crea o stare de bine dar şi acele servicii care trebuiesc amânate până după naşterea bebeluşului. Mai întâi vă voi vorbi despre procedurile care nu sunt recomandate în timpul sarcinii şi acestea ar fi urmatoarele:

-împachetările cu alge- care cresc temperatura corpului,urmările putând fi :malformaţii,deshidratare sau chiar o naştere prematură.

-unghiile false- deoarece produsele utilizate pe bază de acrylic pot emite vapori care se pot inhala foarte uşor sau poţi contracta o infecţie bacteriană cu urmari necunoscute pentru bebeluş.

-tatuajele- pentru că în timpul acestora graviduţele pot suferi ,din cauza durerilor, stări de sensibilitate şi chiar leşin.Un alt motiv pentru care este de evitat tatuajul în partea inferioară a spatelui este că unii doctori nu efectueaza epidurală in zona tatuată.

-epilarea cu ceară în condiţiile în care sunt semnalate contracţii deja apărute care pot afecta derularea sarcinii în condiţii normale. Din experienţa mea vă pot spune că am epilat o gramada de mămici ,cu care am rămas prietenă, pâna cu 3-4 zile înainte de naştere dacă acestea s-au simţit în regulă.

-solarul sau folosirea cremelor autobronzante- sunt proceduri asupra cărora doctorii sunt rezervaţi şi tocmai de aceea vă sfătuiesc să evitaţi expunerea la razele UV indiferend de sursă,solar sau Soare. Va fi timp suficient după naşterea bebeluşului să vă bronzaţi în condiţii de siguranţă.

-vopsirea părului -este o procedură pe care unii doctori o interzic iar alţii lasă la latitudinea mămicii decizia de a-şi colora părul. Nu exista dovezi ca această colorare ar afecta bebeluşul dar este de evitat vopseaua care are un conţinut mare de amoniac deoarece mirosul este puternic şi poate cauza stări de greaţă şi ameţeală, în unele cazuri chiar leşin.

Dar dupa ce ne-am luat măsurile de siguranţă,mămici dragi, vă recomand o serie de servicii care contribuie într-o mare măsură la starea de bine pe care trebuie să o avem în această perioadă minunată.Aşadar putem beneficia de:

masaj uşor al spatelui şi al picioarelor,
manichiura si pedichiura spa (dar cu atenţie mare la sterilizarea ustensilelor)
tratamente faciale de relaxare cât şi un tratament capilar care va completa cu siguranţă ziua petrecută la un salon de înfrumuseţare.

O duminică frumoasă si relaxantă, dragele mele prietene(şi de bebeluşi) şi să ne revedem la următoarea epistolă

A voastră

Diana Vătafu

Constantine, de ziua ta (video)

constantine de ziua ta

 

Constantine, Constantine – Feli & The TM Groove (cover)

Video: Ovidiu Grămesc

Feli online:
Like: https: https://www.facebook.com/FelyOficial
Instagram: https://www.instagram.com/felidonoseo…

HaHaHa Production Online:
Like: https://www.facebook.com/hahahaproduc…
Twitter: https://twitter.com/HaHaHaTeam
Instagram: https://instagram.com/hahaha_production/

Tratamentul acneei la vârsta adolescenţei

Tratamentul acneei

Bună duminică dragele mele,

Vreau să vă transmit că sunt încântată de impresiile voastre şi vă propun pentru această duminică un subiect sensibil: adolescenţa şi problemele ei legate de acnee. Se ştie că la această vârstă, datorită schimbărilor hormonale, apar diferite probleme printre care şi acneea juvenilă. Cauzele medicale care duc la apariţia acesteia, acumularea de sebum secretată de glandele sebacee care, combinate cu o igienă precară duc la inflamarea foliculilor la nivelul pielii formându-se astfel comedoamele, pustulele sau nodule (denumirea populara fiind aceea de “coşuri”). Este de recomandat a nu se încerca stoarcerea chisturilor deoarce sunt periculoase, în urma acestei proceduri tinerii pot ramane cu cicatrici pe viaţă.

Chiar dacă ştiu că aceste schimbări hormonale sunt cauza principală a apariţiei acneei, mi-am sfătuit întotdeauna clientele adolescente să meargă împreună cu părinţii la un consult care necesită neaparat efectuarea unui exudat nazal şi faringian, pentru a determina la ce nivel este erupţia şi daca există o infecţie cu stafilococ (în special stafilococ auriu) asociată. Am fost întrebată de ce trimit la institut şi nu rezolv eu problema cu un tratament cosmetic iar explicaţia mea este foarte simpla: problema fiind pornită din interiorul organismului trebuie rezolvată pornind de acolo, deoarece, dacă se va acţiona doar la nivelul pielii acesta va recidiva dupa o perioada de timp, din pacate chiar agravându-se.

Pentru domnişoare delicate recomand o atenţie mare în alegerea produselor cosmetice, o atentă demachiere seara, chiar migăloasă, deoarece toate resturile rămase în urma unei demachierii precare nu fac decât să amplifice zi de zi sensibilitatea pielii voastre.

Pentru tinerii domni recomand evitarea folosirii de lungă durată a unei singure lame de ras cât şi împrumutarea aparatului de ras care poate duce la transmiterea bacteriană de la o persoană la alta, favorizand apariţia coşurilor.

De asemenea, înafară de vizita necesară la doctor, vă recomand cu drag câteva tratamente naturiste prin care acneea poate fi ameliorată în timpul tratamentului medicamentos.

Feliile de castravete proaspăt, aplicate pe zonele inflamate, cu efect de curăţare în profunzime, ajută la o bună cicatrizare a dermului. Tot sub formă de comprese pot fi folosite şi cele cu gălbenele, care au proprietăţi antiinflamatorii, dezinfectante şi cicatrizante. O recomandare utilă pentru perioada tratamentului împotriva urmărilor acneei este consumul scăzut de băuturi carbo-gazoase, alimente prajite, dulciuri sau produse de patiserie.

În speranţa că această problemă nu va da totuşi bătăi de cap copiilor voştrii, vă urez o duminică linistită, alături de familie, împărtaşindu-le din călătoria noastră din această epistolă.

A voastrădiana vatafu

Diana Vătafu

Stilizarea sprâncenelor – Ce spune forma sprâncenelor despre tine

Stilizarea sprâncenelor

Bună duminică dragele mele

Vreau să vă spun că mă simt onorată că această călătorie minunată în lumea înfrumuseţării strânge un numar din ce în ce mai mare de cititoare, care în fiecare duminică se relaxează alături de mine. Epistolele noastre merg mai departe şi iată că am ajuns la partea mea preferată din cosmetologie şi anume, stilizarea sprâncenelor.

Aşa cum v-am povestit, istoria machiajului a început din vremuri îndepartate iar sprâncenele au avut parte de aceeaşi importanţă. Egiptenii ,de exemplu,îşi fardau sprâncenele cu pulbere de antimoniu după ce, în prealabil,acestea erau rase. Există dovezi că regina Cleopatra îşi rădea sprâncenele după care îşi picta altele, perfecte. Acest tip de machiaj dramatic al sprâncenelor a fost păstrat chiar până în anii “20 când actriţele filmului mut aveau nevoie de o fată foarte expresivă pentru a transmite stările şi emoţiile rolului pe care îl jucau ,ele nedispunând de tehnologia care să le pună în evidenţă calităţile.

Anii “30 au marcat o schimbare a sprâncenelor către o formă ascendentă şi curbată,asemeni unor semicercuri, după care în anii ’40, ani sinonimi războiului, femeile au renunţat la înfrumuseţare, pentru a lua locul bărbaţilor în fabrici. În schimb anii ’60 sunt anii de glorie ai Sophiei Lauren, care a marcat istoria esteticii sprâncenelor prin tăierea din lungime, acestea rămânând rare şi scurte. Din anii ’80, sprânceana începe să fie lăsată să crească în forma ei naturală.

Revenind la zilele noastre, există o libertate în stilizarea sprâncenei, lăsând la latitudinea fiecărei persoane, decizia de a-şi alege forma dorită însă sfatul meu este să consultaţi un specialist în momentul în care doriţi o schimbare sau pur şi simplu sunteţi la primul pensat. Chiar dacă o sprânceană ar avea în jur de 250 de fire şi se regenerează în circa 4 luni, sfatul meu este să nu scoateţi sprânceana din forma ei naturala deoarece exista riscul, dupa un pensat excesiv, să nu mai crească în aceeaşi formă şi cu aceeaşi densitate.

Concluzia la care au ajuns specialiştii este că sprâncenele reprezintă un detaliu mult mai important decât ochii în recunoaşterea facială  şi acestea spun despre noi mai mult decât ne imaginăm:
-sprâncenele curbate indică o persoană sociabilă;
-sprâncenele drepte ne indică o persoana directă şi cu o gândire logică;
-sprâncenele ascuţite spun despre tine că iţi place să deţii controlul şi iţi place să ai dreptate.

Aşadar, dragele mele, vă sfătuiesc să luaţi cea mai bună decizie în privinţa stilizării sprâncenei dumneavoastră şi doresc să vă prezint istoria unei cliente de-a mea (după experienţe neplăcute înainte să ajungă la mine în salon) care ajuns la concluzia că sprâncenele au un rol extrem de important în balansarea fizionomiei feţei.

Stilizarea sprâncenelor inainte
Înainte de tratamentul cosmetic

Stilizarea sprâncenelor dupa
Rezultatul tratamentului cosmetic

Duminică relaxantă vă doresc în continuare şi să ne revedme cu bine la urmatoarea epistolă

A voastră,

Diana Vătafu

Fii frumoasă şi astăzi – Fii moderată

moderata

Bună duminică dragele mele şi „Hristos a înviat”

Este o duminică sfântă, liniştită cu familia, în care încercăm sa ne bucurăm de momente frumoase. Continuăm călătoria noastră, de această dată vorbind despre alimentaţie, dat fiind faptul ca suntem recunoscuţi ca fiind un popor care manâncă bine. Ce înseamnă acest “bine” în condiţiile în care sărbătorile, în general, îşi pun amprenta asupra noastră atât corporal cât şi în ceea ce priveşte estetica facială. Nu vă voi propune o dietă în aceste zile speciale şi minunate de care mă bucur şi eu, unde cozonacul dă o savoare de sărbătoare casei, oualele roşii sunt aşteptate cu nerăbdare să fie ciocnite iar drobul făcut cu atâta migală aşteaptă locul lui pe masa frumos aranjată.

Vă propun în schimb moderaţie deoarece aportul de alimente în aceste zile este destul de mare faţă de zilele obişnuite. Dieta de sărbătoare ne solicită corpul forţându-l să funcţioneze la capacitate maxima de digestie. Este important atât modul în care gătim şi combinăm alimentele dar şi cantitatea consumată în aceste zile. Astfel, produsele bogate în proteină animală precum carnea de miel, drobul si ouălele să fie preparate cât mai uşor, primăvăratic şi anume: la cuptor, abur sau grătar evitând pe cât posibil prăjelile. Aceste preparate “grele” trebuiesc acompaniate de cât mai multe vegetale proaspete şi de sezon. Vă recomand, de asemenea, cu moderaţie consumul de dulciuri şi băuturi carbogazoase. În concluzie, vă doresc ca aceste sărbători pascale să fie caracterizate prin mese fără excese alimentare care supun corpul la schimbări nedorite cum ar fi: alergii,intoxicări alimentare.

Cu ocazia acestor sărbători vă urez “PAŞTE FERICIT” şi vă invit la plimbări lungi cu familia, prietenii, să citiţi şi să vă relaxaţi mintea şi trupul, gândind cât mai pozitiv la toate aspectele vieţii voastre.

Cu drag, ne revedem la următoarea epistolă,

A voastră,

Diana Vătafu

Eşti Frumoasă şi Azi

esti frumoasa

Bună duminică, dragele mele

M-am bucurat să văd că incursiunea în lumea înfrumuseţării a fost plăcută citirii, într-o zi de relaxare, într-un număr aşa de mare. Am pregătit ceaiul parfumat de iasomie şi propun să ne lăsăm purtate într-o altă călătorie.

Eşti Frumoasă şi Azi

diana vatafuAşadar, continuăm să călătorim într-o altă perioadă care, a adus în plus, machiajul ochilor şi al corpului. Acest tip de machiaj era rezervat la început preoţilor şi ritualurilor mortuare, acesta fiind un secret bine păstrat. Ştiaţi că preşedintele rus Lenin a fost îmbălsămat de un medic egiptean care a păstrat secretul îmbălsămării până în mormânt?

Fardul avea calitatea de a proteja împotriva agresiunii vântului şi al nisipului. In afară de culori şi infuzii de plante medicinale, care aveau scopl de a proteja contra unor inflamaţii ale ochilor, fardul mai continea si ‘’oftalmia’’.

Cele mai cunoscute culori care eau folosite în acea perioadă erau: verdele de Moszimit (malachita pisată de Siria), turquoise sau peruzea, argila roşie sau violetă, care combinate cu oxid de cupru sau fier, permiteau obţinerea unor nuanţe noi. Cleopatra prefera culoarea bleu-marine pe pleoapele superioare şi verde clar pe pleoapele inferioare. Genele erau fardate cu pastă de fard si grăsime iar buzele cu roşu mineral. În ceea ce priveşte unghiile, acestea erau colorate cu hena (planta cu care turcoaicele işi vopsesc părul în roşu).

Acum, să paşim în lumea Greciei Antice unde machiajul a fost interzis o perioadă, acesta fiind rezervat numai curtezanelor.

În secolele al VII-lea si al XII-lea, accentul a fost pus pe igiena corporală, Hipocrate fiind cel care spunea că, fiecare om trbuie să facă exercitii fizice, băi cu bază de ulei de măsline, migdale sau susan, iar spălarea părului, dinţilor şi a corpului să fie făcută cu unguente aromatizate.

Dar, iată că din secolul al III-lea, apar parfumurile. Alt element important a fost stilizarea sprâncenelor, care trebuiau să aibă forma unui arc unic. Mai mult, intalnim pana si lucrări despre arta de a te machia scrise de Aspasia, soţia unui functionar atenian, care se ungea cu minereu de plumb pentru strălucirea tenului. De asemenea, în secolul al II-lea, s-a renunţat la funingine pentru a farda ochii, aceasta fiind înlocuită cu zeama de la mure strivite.

Apariţia primului cod de cochetărie intitulat “Les Cosmetiques”, scris de poetul Ovidius Naso (statuia sa poate fi admirată în oraşul Constanţa) ne prezenta sfaturi şi reţete de înfrumuseţare, exemplele date fiind femeile patriciene, care petreceau ore întregi în Băile Romane, răsfătându-şi trupul în fiecare dimineaţă.

Acestea fiind povestite, ceaiul s-a terminat, vă urez o duminică relaxantă în continuare, sperând că vă voi revedea la episodul urmator.

A voastră,

Diana Vătafu

Epistole de înfrumuseţare

infrumusetare

Bună duminică, dragele mele

Pentru început doresc sa mă prezint: mă numesc Diana Vătafu, sunt estetician cu o experienţă în cosmetologie de peste 10 ani şi am plăcerea de a vă invita în fiecare duminică într-o călătorie în lumea minunată a înfrumuseţării.

Mai întâi haideţi să aflăm ce este cosmetologia şi cu ce se ocupă aceasta.

Cosmetologia este ştiinţa care se ocupă de îngrijirea externă a pielii în aşa fel încât aceasta să-şi păsteze elasticitatea,tonusul muscular,prospeţimea ajutând astfel tenul să depăşească trecerea timpului cu mai multă blândeţe.

Cuvântul “cosmetică” provine din limba greacă ,”kosmetike” şi înseamnă arta de a-şi face toaleta iar “cuvântul “kosmetikos” se referă la podoabe (a se împodobi).

Vreau sa ştiţi că femeile au fost dintotdeauna preocupate de îngrijirea lor, în acest sens vă pot spune că primele specificaţii despre acest lucru apar în Biblie în urmă cu 10 mii de ani, evocându-se primele practici de machiaj şi chiar palete de culori.

cosmetica

Dar în urmă cu 5000 de ani descoperirile arheologice din Egipt au scos la suprafaţă mărturii indubitabile privind grija faţă de aspectul fizic şi anume:borcane şi urcioare conţinând produse de make-up. S-a dovedit că doamnele importante ale vremii cum ar fi: Cleopatra, Nefertiti, Afrodita, Venus erau considerate frumuseţi misterioase care se puneau în valoare folosind produse de înfrumuseţare. În acele vremuri se foloseau unguente care aveau la bază uleiul de palmier, măsline sau nuca şi erau amestecate cu ierburi aromatice, acestea fiind folosite ca produse anti-îmbătrânire (dezhidratarea cauzată de razele solare era una din probleme).

Aceasta a fost prima incursiune în călătoria noastra şi abia aştept să descoperim împreună, în fiecare epistolă, secretele acestei lumi minunate.

Duminică plăcută si plină de relaxare.

A voastră

Diana Vătafu

12 motive pentru care merită să cunoşti un bărbat mai în vârstă decâ tine

cunosti un barbat

Iata mai jos o lista a principalelor motive pentru care merita sa cunosti un barbat nascut cu cativa ani inaintea ta.

1. Stabilitatea
Cu toate ca realatia cu un barbat abia trecut de adolescenta poate fi interesanta si distractiva, barbatul matur iti va oferi mai multa stabilitate si siguranta. Cel din urma deja locuieste singur, stie sa isi asume responsabilitati, are o cariera, apreciaza stabilitatea si sentimentul de echilibru ale unei relatii.

2. Inteligenta
Barbatul mai in varsta are mai multa experienta, a primit cateva lectii de viata, probabil a avut parte si de o educatie buna, acest lucru reflectadu-se in conversatiile cu el. De fiecare data cand te vei afla in preajma lui, vei avea ceva nou de invatat.

3. Manierele
Tanarul iese la intalnire total relaxat, bea o bere si nu se straduieste prea mult sa te flateze. La polul opus, un barbat mai in varsta te va curta, iti va aduce flori, te va ajuta sa imbraci haina, iti va trage scaunul, nu va fuma in timp ce tu mananci, etc.

4. Nu va incerca sa te schimbe
Barbatul abia trecut de adolescenta isi doreste sa te modeleze, sa schimbe felul in care te imbraci, sa te faca sa mananci ceea ce ii place lui chiar daca esti vegetariana. In schimb, barbatul matur nu incerca sa te schimbe si te apreciaza exact pentru ceea ce esti

5. Experienta sexuala
Un barbat mai in varsta ca tine nu va aparea in viata ta doar cu mai multa experienta, ci va fi si atent si te va asculta. Asadar, poti considera experienta sexuala ca fiind un motiv intemeiat pentru a intalni un barbat ceva mai mare ca tine.

6. Locuieste singur
In cazul in care barbatul cu care te intalnesti locuieste inca cu parintii sau cu colegi de apartament este timpul pentru o schimbare. Cel mai in varsta are deja un apartament si isi doreste sa imparta mai repede totul cu tine.

7. Maturitatea
Barbatul matur este mai temperat, nu face glume proaste ce pot starni o cearta si nu iti propune sa petreci weekendurile alaturi de prietenii lui galagiosi. Acest tip de barbat te invita la o cina linistita si te provoca la conversatii interesante.

8. Comunicarea
Barbatul matur a avut deja cateva relatii, stie unde a gresit si cum functioneaza lucrurile. El stie cat de importante sunt pentru o relatie comunicarea si compromisul si nu strica lucrurile intre voi din motive stupide.

9. Atractia
Barbatul matur arata perfect ori de cate ori va intalniti. El arata mereu ingrijit si sofisticat, are camasa perfect calcata, este barbierit, miroase a parfum, iar tu nu te simti doar atrasa de el, dar si mandra sa te afli la bratul lui.

10. Te face sa te simti tanara
Te vei simti mereu tanara si energica alaturi de un barbat cu cativa ani mai mare, de asemenea, el iti va intari increderea in tine si te va face constienta de frumusetea ta.

11. Nu va trebui sa platesti
Multi cred ca o femeie tanara se intalneste cu un barbat matur doar pentru ca este interesata de banii lui, in unele cazuri acest lucru este adevarat. Daca vrei sa primesti bijuterii scumpe, haine frumoase, sa nu platesti pentru iesirile in oras si calatorii este momentul sa intalnesti u barbat mai in varsta.

12. Schimbarea
Daca toata viata ai intalnit doar barbati de varsta ta poate ai nevoie de o schimbare, poate a devenit plictisitor sa ai acelasi tip de barbati. In acest caz, un barbat cu cativa ani mai mare poate fi o noua provocare in viata ta.

KonMari, metoda miraculoasă prin care te poţi pune în ordine

konmari

Milioane de persoane urmează sfaturile japonezei Marie Kondo, un adevărat ‘guru’ al vieţii ordonate.

După ce s-a trezit în urma unui leșin datorat unei crize nervoase, i-a venit o idee care i-a schimbat viața: să găsească cea mai bună metodă prin care îşi poate pune ordine în viaţă. A găsit una care i-a adus ceva mai mult, trăieşte din ea, oferă ‘servicii de consultanță’ pentru a-și ajuta clienții să își pună ordine în lucruri în ideea că aceasta aduce de la sine şi obţinerea unei calităţi a vieţii optimă. Astfel a apărut metoda KonMari un fenomen ajuns la cinci milioane de urmăritori (followers) în jurul lumii.

Pasiunea pentru aranjat lucruri a început de la o vârsta fragedă când își aranja singură camera si era fascinată de revistele despre decorațiuni interioare. Încetul cu încetul, M. Kondo a trecut la amenajarea întregii case, apoi prieteni, cunoștințe și rude au apelat la ea în acest sens. La cincisprezece ani, citise toate cărțile despre ordine în viaţă care apăruseră in țara ei. Marie a călătorit în toată Japonia în căutare de noi clienți și a scris cinci cărți. Internațional, s-au vândut mai mult de 3 milioane de exemplare, iar cartea a fost tradusă în peste 40 de limbi. Anul trecut, japoneza a fost inclusă in topul 100 al revistei Time, ca fiind una dintre cele mai influente persoane din lume. Mai mult, în Japonia, aceasta face și o emisiune de televiziune foarte populară.

Metoda KonMari

Este vorba despre reorganizarea spațiului, astfel încât să rămână doar ceea ce este esențial, organizat într-un mod eficient. Primul pas este să arunci toate lucrurile de care nu ai nevoie, urmând un criteriu important: păstrează doar ceea ce te face fericit. Mai mult, lucrurile trebuie organizate pe categorii și nu pe locuri: ”A păstra toate obiectele de același tip într-un singur loc este esențial pentru a duce la capăt acest proces, facându-ți o idee exactă despre tot ceea ce ai.” Kondo te sfătuiește să începi cu lucrurile ușoare cum ar fi hainele si să termini cu obiecte care pot avea o mai mare încărcătură emoțională, precum fotografiile.

Punctul forte al metodei constă în a împacheta hainele și a le pune în cutii. Kondo împachetează tricourile în trei părți, pentru a se menține în poziție verticală și pentru a se depozita în cutii, în locul rafturilor. Avantajul este acela că, este mult mai ușor să le vezi atunci când le cauți și nu este nevoie să le mai cauți încă o dată. Din videotutorialele ei înţelegem din prima. Pare atât de simplu.

Ceea ce ne învată Marie Koondo nu este orientat doar în sensul de a ne ajuta să menținem casa în ordine, ci contribuie și la ‘realizarea pe plan personal’. Autoarea dă ca exemplu cliente care după ce au pus în aplicare sfaturile ei, au decis să iși schimbe locul de muncă sau au reușit să urmeze o dieta cu succes. Un lucru este cert: metoda KonMari funcționează, dovadă că, în prezent, sunt cu trei milioane de case puse în ordine în plus față de acum doi ani.


citeşte pe larg

Televiziuni americane cenzurează o reclamă de talie mare

modele talie mare

30 de secunde. Alb-Negru. Modele de talie mare pozează râzând în lenjerie sau ţinută sport. O mamă alăptându-şi surâzătoare copilul. Aceasta este tot ce se vede în ultima reclamă a firmei de lenjerie Lane Bryant. Nimic mai mult. Nici nuduri, nici sâni dezgoliţi, nimic din ceea ce, a-priori, ar putea părea reproşabil anunţului.

Cu toate acestea, cele două principale canale de televiziune nord-americane, NBC şi ABC, au decis că spectatorii lor nu ar trebui să vadă aceste îngrijite şi pline de optimism imagini. Aşa cum arată publicaţia on-line TMZ, modelul de talie mare (n.r. noi i-am spune ‘talie mai aproape de realitate’) Ashley Graham şi colegele ei nu se vor putea strecura să tulbure liniştea căminelor americane pentru că niciunul dintre canale nu consideră adecvată emiterea clipului. Ce îi incomodează? Ce au văzut riscant în imaginile  cu tinere care îşi arată corpul în atitudini naturale? Care este diferenţa între aceste imagini şi cele atâtea altele din spoturi cu fete în bikini sau lenjerie care bombardează televiziunea cu imagini mult mai incitante sexual decât acestea?

“Campania This Body pretinde să fie o formă amuzantă de sărbătorire a femeilor de toate formele şi tallile. Toate femeile trebuie să fie admirate şi trebuie să se simtă comod în a se exprima după cum l-i se va părea mai bine. Vrem să se ştie că pot atrage atenţia asupra lor, fiind la fel de atractive ca oricare altă femeie şi pot decide singure ce înseamnă frumuseţea pentru ele. Reclama This Body nu este ceva nou. Este vorba despre o adevărată sărbătorire a femeilor, orice talie ar purta, făcând ceea ce le face frumoase alăptându-şi copilul sau mândrindu-se cu corpul lor în felul în care cred de cuviinţă, rupând barierele şi arătându-se pur şi simplu cum sunt sau cum vor să fie”, a explicat firma de lenjerie.

Nu este prima dată când Lane Bryant se luptă cu cenzura. În 2010 televiziunile ABC şi FOX au cenzurat alt spot protagonizat de acelaşi model ‘cu forme’ în care pur şi simplu se vedea punându-şi un pardesiu peste o lenjerie roşie. Între timp, reclame ca acesta se difuzează fără nici o problemă la televiziunea nord-americană:

Puteţi citi articolul original în Racked.

Tina Olari este, de astăzi, casă de modă Miss World

Reprezentanta Spaniei la Miss World 2015, Mireia Lalaguna Royo, a castigat maxima recunoastere pentru castigatorul concursului de frumusete care a avut loc in China.

Cea mai frumoasa femeie din lume, dupa decizia juriului concursului Miss World, este nascuta in Barcelona, are 23 de ani, 1,77 inaltime si vorbeste patru limbi: spaniola, catalana, engleza si franceza dupa cum specifica site-ul competitiei.

Studenta la facultatea de farmacie, spune ca ar vrea o specializare in nutritie si viseaza la un bussines propriu.

Casa de creatie Tina Olari este oficial, de astazi, castigatoarea Miss World prin creatiile vestimentare pe care Mireia Lalaguna le-a purtat pe tot parcursul competitii.

Mireia Lalaguna - Miss World 2015
Mireia Lalaguna – Miss World 2015

Pe locurile doi si trei s-au clasificat reprezentantele Miss Rusia, respectiv Miss Indonezia.