Tinutul Secuiesc, promovat în benzinariile Mol din Romania


Nici nu s-a terminat bine scandalul izbucnit în Ținutul Secuiesc, atunci când o vânzătoare de etnie maghiară a refuzat să servească un client de cetățenie română, că a izbucnit un altul. De această dată, Eugen Tomac, președinte executiv al partidului Mișcarea Populară, a descoperit în benzinăriile companiei maghiare de stat Mol, hărți care promovează Ținutul Secuiesc.

Oficialii de la Budapesta au început o campanie agresivă de promovare a Ținutului Secuiesc chiar în benzinăriile lor din România, de la care mulți români alimentează. Dacă veți intra într-una dintre cele 208 stații de benzină Mol din țară, veți descoperi hărți care promovează Ținutul Secuiesc. Reacția unor oficiali români nu s-a arătat întârziată. Fostul președinte, Traian Băsescu, a cerut românilor boicotarea stațiilor de benzină maghiare. Asta, după ce Eugen Tomac, printr-un mesaj pe pagina sa de facebook, a lăsat românilor liberul arbitru în privința continuării alimentării în stațiile Mol.

“Observ în ultimele zile o agresivitate politică greu de înțeles din partea Budapestei faţă de România, inclusiv prin acţiuni susţinute în ţara noastră de compania maghiară de stat Mol.

Practic, dacă eu, de buna credință, cumpăr carburant, în Bucureşti sau oriunde în ţară, de la Mol, susțin indirect o campanie ce urmărește divizarea României. Lăsând la o parte culorile staţiilor maghiare de alimentare cu carburanţi, afişele din benzinăriile Mol din România promovează evident autonomia zonei în care avem o comunitate numeroasă de maghiari.

Decideți voi dacă merită să mai alimentați de la benzinăriile Mol!


Publicitate
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


PS: Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei tocmai a anunţat că nu va sprijini aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)”, a scris pe facebook, Eugen Tomac, președintele executiv al partidului Mișcarea Populară.

Fostul șef al statului, Traian Băsescu, a întărit afirmațiile lui Tomac, la Neptul, la Şcoala de Vară a tinerilor PMP.
„Aş remarca încă un lucru care mă deranjează cumplit – aşa-numita dispută româno-maghiară plecată de la o hotărâre judecătorească. În România, deocamdată nimeni nu pune sub semnul întrebării hotărârile judecătoreşti. Nu ăsta este însă aspectul pe care vreau să îl sublinez, ci ceea ce face o compaie pe care România a primit-o cu ospitalitate pe teritoriul ei. Este vorba despre compania petrolieră Mol, companie aparţinând Ungariei. În toate staţiile Mol se distribuie hărţi cu Ţinutul Secuiesc autonom. Dragii mei, toţi cei care aveţi maşini, vă rog din suflet nu mai cumpăraţi combustibil de la Mol. Sunt atâtea benzinării. Nu mai cumpăraţi benzină de la Mol pentru că nicio companie nu îşi poate permite să facă o campanie împotriva Constituţiei statului pe teritoriul căruia a fost primită. Cum să promovezi prin pliante distribuite în benzinăriile Mol autonomia Ţinutului Secuiesc, pe teritoriul unei ţări în a cărei Constituţie spune foarte clar că este stat unitar?”, a spus liderul PMP.

În discursul său, Băsescu s-a referit şi la o declaraţie a liderului UDMR, Kelemen Hunor: „Eu nu am să uit declaraţia lui Kelemen Hunor că pentru ei 1 Decembrie este o zi de doliu, nu o zi de sărbătoare, uitând acest Kelemen Hunor că este cetăţean român, că s-a născut aici. Din păcate, lider oportunişti, populişti din UDMR promovează aceste idei de lipsă de respect pentru istoria şi realităţile ţării în care te-ai născut şi al cărei cetăţean eşti.”

mol

Bugetul.ro a solicitat un puct de vedere din partea companiei Moll, iar acesta nu a întârziat să apară. Deși în hărțile turistice este prezentat foarte clar doar Ținutul Secuiesc, oficialii companiei Mol susțin că “sunt evidențiate detaliat și într-un stil prietenos cele mai interesante puncte turistice ale diverselor regiuni ale țării”.

“În urma mesajelor apărute în ultimele 24 de ore pe mai multe canale media legate de materialele de promovare turistică disponibile în anumite stații din rețeaua MOL România, compania dorește să facă următoarele precizări:

–   MOL România are o politică prin care respectă comunitățile și minoritățile care trăiesc în diverse regiuni ale României, exemplu în acest sens fiind comunicările în diferite limbi din stațiile amplasate în aceste zone.
–   În același timp, suntem o companie activă în domeniul mobilității, așa că foarte mulți turiști ne trec pragul în cele 208 stații pe care le avem în toată țara. În acest context, am dezvoltat o serie de hărți care promovează cele mai frumoase locuri din diferite regiuni. Hărțile despre care se menționează în aceste știri sunt o inițiativă turistică, iar prin acestea sunt evidențiate detaliat și într-un stil prietenos cele mai interesante puncte turistice ale diverselor regiuni ale țării.
–   Facem precizarea că astfel de hărți există și în Moldova și în Brașov, toate având același scop,  promovarea celor mai frumoase atracții turistice din zonă. În cazul de față, legenda hărții este redactată în patru limbi diferite, tocmai pentru a susține și mai bine scopul pentru care a fost realizat produsul, promovarea zonei”, au precizat reprezentanții companiei.