Ziua Culturii Naţionale şi inaugurarea unui nou lectorat de limbă română – Madrid

Ziua Culturii Naţionale şi inaugurarea unui nou lectorat de limbă română

(Marți, 15 ianuarie 2019, ora 19:00, Centrul cultural „Casa de Vacas” din Madrid)

Ambasada României în Regatul Spaniei şi Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Universitatea Complutense din Madrid, Institutul Limbii Române şi Centrul Cultural „Casa de Vacas”, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, organizează la 15 ianuarie, zi care a fost declarată Ziua Culturii Naționale, evenimentul „Eminescu ieri şi azi”, dedicat poetului Mihai Eminescu, evocându-se, dintr-o perspectivă multidisciplinară, personalitatea artistică a poetului naţional la 130 de ani de la moartea acestuia.

Acest eveniment marchează, totodată, inaugurarea Lectoratului de Limbă, Literatură, Cultură şi Civilizaţie Românească la Universitatea Complutense din Madrid.

La eveniment vor participa doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Regatul Spaniei, doamna Daiana Theodora Cuibus, directorul general al Institutului Limbii Române, doamna Isabel Durán Giménez-Rico, pro-rectorul pentru relaţii internaţionale şi cooperare al Universităţii Complutense din Madrid şi domnul Eugenio Ramón Luján Martínez, decanul Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Complutense din Madrid.

Evenimentul constă dintr-o prelegere intitulată „Eminescu, viaţa şi opera”, susţinută de profesorul universitar şi traducătorul poeziilor lui Mihai Eminescu, José Manuel Megías, un recital de poezie de Mihai Eminescu, în spaniolă, în interpretarea actorului Ramiro Melgar, şi un recital de nai, în interpretarea artistei Mariana Preda.

De asemenea, va avea loc şi proiecţia scurtmetrajului „Eminescu, Veronica, Creangă”, despre prietenia dintre Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Veronica Micle, realizat de Octav Minar în 1914.

Intrarea este liberă, în urma înscrierii aici: https://goo.gl/forms/F9s2Hp0KAUCRwuWv2