Aripa moștenită

Ia, aripă spre vis, zvâcnetul de dor încins,
O logodnă dintr-un dangăt și cuvântul cel nescris…
Din lăuntric scoate raze, fascinând prin culori vii,
Prin hrisoave și prin cronici o găsim și-n liturghii.

Giuvaer al omenirii, ochiul fin de ea se-mbată,
Măduva Romanității de-o Femeie e creată.
Poate, Ana lui Manole sau Ileana, dalbă fată,
Din baladă sau poveste ne-au adus-o să străbată

Secole și nemurirea… La țesut, născând și prunci,
Ori în pînza din cămeșă, pe ogor trudind pe brânci;
Cosmicul din Voronețe, galbenul de Moldoviță,
Purpuriul din Humorul… sunt cusute pe altiță.

Firele de Unitate, din strămoși drept Crez să fie,
Azi, din lăzile cu zestre, noi le scoatem cu mândrie:
Ii cu dacice vibrații, ii cu dor de veșnicie,
Dor de libertatea sacră, dor de Cruce și Moșie.

Marina Dirul, Barcelona