Vezi Italia – Ce să vezi în Veneţia şi Verona

După o primă vizită în Italia în urmă cu 2 ani, când am fost impresionată mai mult de Florenţa şi Siena decât de Roma (de gustibus), am revenit în Italia. Nu în Toscana, aşa cum îmi promisesem, ci la Verona şi Veneţia de data aceasta, în regiunea Veneto. Şi pentru ca am estimat greşit timpul necesar (din nou), am avut timp disponibil şi pentru alte destinaţii.

Martie – aprilie este o perioadă foarte bună pentru a vedea Veneto, însă alegerea perioadei de paşte (n.r. catolic) nu a fost foarte inspirată. În primul rând, pentru că preţurile sânt cu mult mai mari decât în rest, dar şi din cauza afluxului de turişti.

Pentru a zbura la Veneţia, există 2 variante: aeroportul din Treviso (la cca 40 de km) sau Marco Polo din Veneţia. Ambele sânt bine conectate cu oraşul de către mai multe linii de autobuz, însă preţul este pe măsură. Cazare se poate găsi uşor online, cu recomandarea de a alege o perioadă puţin aglomerată şi de a face rezervarea din timp. Transportul între localităţi sau în interiorul lor este uşor de înţeles şi folosit, atât cu trenul, cât şi cu autobuzul. Atenţie însă din nou la perioadele de sărbătoare sau zile de weekend, când acestea se modifică.

viziteaza

Prima destinaţie a fost Verona, pentru care este nevoie de maxim 2 zile. Centrul oraşului este spectaculos, plin de clădiri impresionante, biserici, ziduri vechi care se combină cu arhitectura modernă. Ca puncte de interes recomand: Arena di Verona în Piazza Brà, Basilica San Zeno Maggiore in Piazza San Zeno, Casa di Giulietta, Piazza delle Erbe, Arche Scaligeri, Torre dei Lamberti, Piazza dei Signori, Duomo di Verona, Basilica di Sant’Anastasia, Teatro Romano si Castel San Pietro (pentru o vedere magnifică asupra oraşului, în special seara).

În materia culinară, vă recomand să încercaţi Pastissada sau Picula del Caval (un fel de mâncare din carne de cal fiartă), pizzocheri, casoncelli (un tip de ravioli) sau bigoli (spaghete groase), faimosul risotto, casoela (o caserola de carne de porc) sau bollito misto (un amestec de carne fiartă, de obicei servit cu mostarda, fructe şi legume în muştar). Bineînţeles că din listă nu poate lipsi pizza şi foarte multă îngheţată. Preferata mea: cea de la Grom, pe care am descoperit-o în Florenţa. Iar aromele sânt atât de variate, încât trebuie să incerci minim 4 îngheţate pe zi, fiecare cu câte 2-3 arome diferite, pentru a acoperi cât mai multe opţiuni.

city break

Deşi te poţi plimba la nesfârşit pe străzile oraşului şi să descoperi mereu locuri noi, dacă ai măcar o zi la dispoziţie, merită să faci o excursie la Lacul Garda. Este la 40 de km de Verona şi se poate ajunge fie cu autobuzul, fie cu trenul. Ca primă oprire merită văzută Peschiera del Garda, de unde puteţi ajunge cu autobuzul sau barca / feribot la alte localitaţi de jur împrejurul lacului: Sirmione (o localitate destul de mică, dar cu un castel foarte frumos), Lazise (un alt castel), Bardolino (renumit pentru vinul local), Garda (localitatea care da numele lacului) şi multe altele de jur împrejurul lacului. Se poate urca pe munte şi există şi teleferic din Malcesine, o localitate ceva mai îndepartată, unde se poate găsi un alt castel.turist italia

Următoarea destinaţie a excursiei este Veneţia, partea insulara fiind accesibilă pe o limba lungş de pământ, pe şosea sau cale ferată. Indiferent de anotimp, este o forfotă continuă de turişti şi vânzâtori ambulanţi peste tot. Oferte sunt multe, reduceri apar la orice colţ si chilipiruri se găsesc din belşug. Transportul se face cu vaporetto, taxiul acvatic sau góndola, însă la fel de uşor se poate ajunge pe jos în orice colţ. Dacă nu vrei să plăteşti 80-100 de euro pentru o plimbare cu góndola sau cu taxiul, cel mai populara este linia 1 pe Canal Grande, care ajunge până la insula Lido în ceva mai mult de o ora. Există şi alte linii care fac legatura cu celelalte insule, cea mai populară fiind Murano, celebra pentru industria de sticlă.

Ce merită însă vizitat in Venetia? Majoritatea obiectivelor sunt concéntrate intr-o singura zonă, piaţa San Marco: Basilica di San Marco, Torre dell’Orologio, Palazzo Ducale, Musei di Piazza San Marco, Campanile di San Marco. Pentru amatorii de muzee, puteti vizita Museo Correr, Museo Archeologico Nazionale, Monumental Rooms din Biblioteca Nazionale Marciana sau Guggenheim. Nu rataţi traversarea canalelor pe jos pe diferite poduri: Ponte di Rialto, Ponte della Constituzione, Ponde degli Scalzi sau Ponte dell’Accademia, principalele poduri peste Grand Canal.

Vă recomand să vă pierdeţi pur si simplu prin toate cartierele, să exploraţi diverse străduţe pitoreşti şi să încercaţi savoarea locală. În funcţie de ceea ce îşi dorelşe fiecare să facă sau să vadă, pot fi suficiente 2 zile sau chiar mai mult. Drept urmare, dacă aveţi o zi la dispoziţie, Padova (la 40 km de Venetia – cifra mágica a excursiei, unde toate distanţele par a fi de 40 de km) este un loc încântator care merită vizitat. Preţurile sunt mai accesibile decât la Veneţia, centrul orasului este foarte frumos, plin de catedrale şi bazilici.venetia vizita

Nu în ultimul rând, nu uitaţi să cumpăraţi pentru acasă vin, risotto, paste (mai ales daca reuşiti să găsiţi un mic local pierdut în Veneţia unde se prepară paste cu ou chiar acolo şi se servesc într-un minut, dar vând şi pentru acasă, cu sfaturile de rigoare pentru prepararea lor), condimente diverse, croccantini, ciocolată, dar şi alte obiecte – amintiri diverse, de la magneţi, măşti, evantaie, până la articole din sticlă sau piele.

italia infinita

Italia nu dezamăgeşte turistul dornic de aventură şi iubitor de frumos, ceea ce te face să-ţi doreşti să revii iar şi iar pentru a descoperi noi locuri încântătoare.


Acestea sunt impresiile personale de călătorie puteţi să vă planificaţi călătoria; Pentru documentare, găsiţi mai multe în link-urile urmatoare:

http://www.italyguides.it/en/italy/all-destinations
http://www.italia.it/es/ideas-de-viaje/lugares-unesco/verona-ciudad-historica.html
http://www.veneziaunica.it/en
http://europeforvisitors.com/venice/
http://europeforvisitors.com/venice/articles/venice_airport_buses.htm

DC