ai spus tu odată că m-ai iubi

să fi rânduit eu peste îngeri
cu drept de stăpânire toată ziua şi noaptea dealtfel
ar fi fost fiecărui om un hulub cu aură
cum toatelor, inimilor mele, doar un TU.
apa din zbor ar fi umblat călcată la dungă între cele
trei rânduri de aripi
şi eu oarbă toată
m-aş fi înconjurat numai cu tine
în mine
Serafime

de la coajă spre lume
lucrurile mergeau obişnuit roşu
poate puţin cruciș la muşcătura de lapte
dar aşa sunt toţi merii când se caută de sâmburi…
cântă spre femeile lor
(ca iepurii poleiţi de luna şi teferi
să le dea rodul şi să plece la somn.
unde sub carne e femeie
acolo se stinge zeama
şi se scutură acru lumina pe miez.
oare aşa sunt toate merele când se caută de sâmburi?
se prind cu gura de om spre bărbaţii lor
(ca luna vie scăpătată-n jumăte)
să le lege somnul să le ia rodul
şi la somn să plece in ele.

vezi, tu ai venit
şi cuvinte nu am nici cât să ne dăm mâna ca doi pri-eteni
toate, vii născute, rămânerii în una le-am spus.
şi cât de anapoda e să-mi strig strig paşii
eu, ce carne le-am fost când te învăţau de stăpân
te văd mai înalt
cu numele de dragoste străină de la frunte spre-n-sus
din casă mi s-au ascuns treptele toate, firesc.
(ştiau că n-o să mă mai îndrăgostesc de tine în nici un
alt bărbat).
eu încă sunt cum nu mă ştiai de-nainte
îmbrac rochie pe ploaie
şi părul mi-a crescut
bătrân, monosilabic şi frânt.

eu nici când îmi număram anii pe dimineţile unei
singure mâini
nu obişnuiam plâns pe inima goală
şi datul duhului, în convingere,
oricărei iubiri care repetată-mi ieşea la fiecare trei zile
în zodiacul indian al melcilor fără casă.
acum, că mi se usucă aerul pe gură
ca tecile de fasole sparte pe lung
şi n-am decât o umbră (şi aia bastardă)
(şi aia mărginită stâng de un soare ce îi vine mic)
parcă aş vrea să fi făcut cu tine toate
să ne fi tatuat în briceag şi majusculă cu plus
să-ţi fi dat sertarul de guri din casa mea
să dormi lăsat şi din voie comună, până la ziuă.
nevenitul tău a fost cuminte
nici nu i-am vazut din profil scrâşnitul dinţilor.
avea precisă data (scrisă pe pieptul meu, în pix)
când o sa mă ucidă dragostea.
dragostea care nu mă duruse pe loc.

am vrut să nu-ţi spun când scapă iubirea la mine
s-o mototolesc cu noi înăuntru
şi să-mi dreg vocea din inelar
ca şi cum curajul ar ieşi din falangă spre suflet
ca viermele
dar eu când mă codesc sunt neclară pe mine
îmi vin războaiele albe lacrima înapoi/
şi nu moare nimeni
doar inverşi sunt toţi
de spade.

ai spus tu odată că m-ai iubi
că n-ar fi chiar atât să-mi colbuieşti carnea
pe noapte mult şi în zori tot pe atâta.
că am ochi proaspeţi la trecerea bărbatului
şi dintr-o inimă mi-ai da domesticire întreagă.
că-ţi învârt sufletul ca ploaia pământului rădăcina
până-i cade de-a-npicioarelea cheagul zborului.
şi că-ţi trebuie mult să-nțelegi şi mai mult, ai mai spus
și la ce bun să te cert dacă tot nu rămâi¿

îmi trecuse prin cap să mai las fericirea
să mă zăbovesc peste ea doar noaptea
și atunci la lumina plăpândă.
să o scobesc ca orbii, din mână, de stricăciunea invidi-ei
și bine frumoasă să o dau și altora s-o înceapă
s-o prindă de capătul cu moartea
și să gândească: de acolo îi vine sporul și înțelepciu-nea.
c-am ținut-o dichisită până am uitat și de apă
și-am crescut-o ca pe dragul ochilor.
degeaba.
doar mi-a prefăcut iubirea.
și mi-am zis, ce rost, doar din gură să dai
să bei aerul cu gâlgâit ca și cum ți-ar intra de-adevăra-telea
ca și cum ursitoare bună ți-ar veni
numai pentru încăpățânarea de a-ți repeta nașterea în
fața pântecului
întreagă și cu mama.
și mi-am zis: luați fericirea asta.
cât mă trag pe mâini mă uit și la voi
din partea cealaltă a Styxului.

era înţeles între noi
că dacă te ating şi îţi dai seama de tine
cu probe şi fără să citeşti eticheta autoportretului
o lăsăm.
că o să ne prefacem un timp oamenilor care întreabă
de noi
din casă o să ieşi mai mult tu: ești bărbat
disperarea îţi incepe de la os (pui carne pe ea şi nici nu
ştii că o ai)
eu o să sărut fix şi necesar
în pântecul zdruncinat al oglinzilor, niciodată,
şi, obligatoriu, cu tocul spinării în unghi stins-ascuţit.
coincidenţa o să ne aducă copii si curcubeie malfor-mate de două culori
doar între noi eram înțeleşi
că dacă te ating şi-ţi dai seama de tine
murim.

Un răspuns la „ai spus tu odată că m-ai iubi”

  1. Ador felul in care cuvintele capata note incarcate de prea plinul trairilor,cum bine strunite ele,slovele,se transforma, inflorind sau ofilindu-se,urmand cuminti sau razvratite topica de neconfundat a poeziei tale. VEZI,TU AI VENIT…!Bravo,Laura!

Comentariile sunt închise.