Seminarul Internaţional Ramon Llull la Bucuresti – in cadrul Anului Llull 2015-2016


Cea mai reprezentativă şi mai universal recunoscută personalitate a culturii catalane, Ramon Llull, cunoscut ca Raimundus Lullus, este, totodată, un gânditor de o mare originalitate al Evului Mediu european. Născut în 1232 la Palma de Mallorca, crescut şi educat la Curtea Regală din insulă, a avut o existenţă tipică de curtean până la vârsta de 30 de ani, când o experienţă spirituală numită de el „convertire la penitenţă” i-a schimbat viaţa în mod radical.

Ramon Llull a rămas până astăzi un autor viu. Pledoaria lui pentru dialog interconfesional este mai actuală ca oricând, lucrările sale fac obiectul a numeroase lucrări şi studii consacrate aspectelor ei apologetice, epistemologice, literare.

satelit televizor

Deoarece data morţii lui Ramon Llull este încă o temă dezbătută în cercurile specialiştilor, în lumea catalană anii 2015 şi 2016 au fost consacraţi comemorării acestei neobişnuite personalităţi, prin cele mai diverse acţiuni ştiinţifice şi culturale, sub egida Guvernului Autonom al Cataloniei şi Guvernului Insulelor Baleare.

Ramon Llull va alege condiţia de laic care asumă liber rigorile misiunii monastice, ca terţiar franciscan. Până la moarte, se va dedica cu ardoare convertirii „rătăciţilor” la „calea adevărului”, credinţa creştină, manifestându-se ca o personalitate polifaţetică, de o excepţională forţă creatoare: a scris peste 260 lucrări (majoritatea în latină, unele în catalană – devenită astfel una dintre primele limbi romanice de cultură – sau în dublă versiune; alte cinci – în arabă – s-au pierdut) şi a călătorit mult, în Europa – căutând sprijin pentru ideile sale la Universităţile din epocă, la curţi regale sau la curtea papală –, în Asia Mică şi nordul Africii, punându- şi în practică propria dialectică de predicare, bazată nu pe recursul la autorităţi, ci pe dialogul pornit de la principiile comune celor trei mari religii monoteiste: creştină, musulmană şi iudaică.

A fost unul dintre cei mai importanţi filosofi creştini în tradiţia neoplatonică, primul european care a scris ştiinţă şi filosofie în limba vernaculară a locului său de origine, limba catalană. Numărul manuscriselor referitoare la opera sa este comparabil cu cel al literaturii biblice, astfel încât în 1957 la Freiburg a fost fondat „Raimundus Lullus Institut”, pentru coordonarea editării operelor sale latine în ediţii critice, până în prezent din cele 55 de volume preconizate fiind realizate 37.

Acesta este şi obiectivul Seminarului Internaţional Ramon Llull. Seminarul a avut loc loc miercuri, 12 octombrie, la Facultatea de Drept (sala „Petre Antonescu”) din Bucuresti.

Articolul original: romania literara
Pagina dedicata Anului Llull: aici