26 Octombrie: Viața, pătimirea și minunile Sfântului Mucenic al lui Hristos Dimitrie Izvorâtorul de Mir

26 Octombrie: Viața, pătimirea și minunile Sfântului Mucenic al lui Hristos Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Trimite și altora
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Viața, pătimirea și minunile Sfântului Mucenic al lui Hristos Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Acesta s-a născut în cetatea Tesalonicului pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian, din părinți binecredincioși și de neam bun în a doua jumătate a secolului al-III-lea. Tatăl lui era conducătorul cetății și credea în taină în Domnul nostru Iisus Hristos. Dar el nu îndrăznea să își mărturisească credința pentru că atunci era prigoană mare asupra creștinilor din partea păgânilor împărați. El avea o cameră ascunsă de rugăciune unde împreună cu soția sa se închinau și se rugau Adevăratului Dumnezeu. Cu toate că duceau o viață creștinească de virtute si milostenie față de cei săraci și asupriți aceștia nu aveau copii și se mâhneau foarte mult din pricina aceasta. De aceea se rugau cu tot dinadinsul lui Dumnezeu să le dăruiască prunci.

satelit televizor

După multă vreme Cel Preaânalt le-a dăruit un fiu: pe Sfântul și vrednicul de fericire Dimitrie. De această naștere s-a veselit toată cetatea Tesalonicului iar conducătorul acesteia, tatăl pruncului a făcut un ospăț mare miluind pe săraci și mulțumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Copilul a fost crescut și învățat în dreapta credință, iar Dimitrie cunoscând adevărul din cuvintele părinților săi dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra intr-nsul a crezut cu tot sufletul și cu toată osârdia în Dumnezeu. Părinții lui chemând în taină un preot și pe câțiva creștini, prieteni ai lor, în camera ascunsă de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui și al Fiului și Sfântului Duh.Dimitrie creștea cu anii și cu înțelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, și era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina și îl făcea înțelept.


Românii din diaspora au în casa TV românescdolce telekomStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


După moartea părinților săi, împăratul Maximian văzându-i înțelepciunea și vitejia în război i-a încredințat lui Dimitrie conducerea cetății Tesalonicului în locul tatălui său zicându-i: ”Păzește-ți patria și curățește-o de creștini”. Astfel Sfântul Dimitrie a fost pus în situația de a alege între a împlini porunca împăratului sau a merge pe calea Mântuitorului Iisus Hristos. A ales să urmeze lui Hristos și a încredințat toată averea pe care nu apucat să o împartă la săraci slugii sale credincioase, Lupul, și l-a însărcinat să continuie cât mai degrabă faptele sale de caritate împărțind toată bogăția și toate lucrurile de valoare care-i mai rămăseseră de la părinții săi celor sărmani. Acest slujitor preacredincios a fost și el martirizat la scurt timp după stăpânul său. Apoi sfântul a început să propovăduiască Cuvântul Domnului în Tesalonic pregâtindu-s cu post și rugăciune pentru cununa mucenicească ce avea să o primească.

Aflând că Sfântul Dimitrie era creștin, împăratul Maximian a venit la Tesalonic pentru a-și serba prin jocuri publice victoria asupra sarmaților. La aceste serbări Dimitrie a mărturisit cu îndrăzneală că este creștin și a defăimat închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie închis în temniță, dar nu în cea de obște ci într-un loc defăimat.

Una din primele minuni ale Sfântului s-a petrecut atunci când în temnița cea întunecoasă stând a încercat să îl înțepe un scorpion în picior, iar el însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci a zis: ”În numele lui Iisus Hristos care a zis să călcăm peste șerpi, peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului” și a călcat peste acel scorpion omorându-l.

Împăratului Maximian îi plăcea să se îndeletnicească cu jocuri publice de gladiatori unde se veslea mult privind cum erau omorâți creștinii. Cel mai mult îl lăuda pe Lie un om mare și puternic care omora mulți creștini la aceste jocuri și nimeni nu-i putea sta împotrivă pentru că până atunci îi omorâse în arenă pe toți luptătorii. În Tesalonic se afla un tânăr creștin pe nume Nestor prieten al lui Dimitrie. Acesta se întrista mult văzând cum sunt batjocoriți creștinii de către Lie. Nestor a alergat la temnița unde se afla închis sfântul Dimitrie și i-a cerut binecuvântare și rugăciuni ca să-l poată birui pe acel nemilostiv și ucigaș de creștini, iar Dimitrie însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci i-a zis: ”Du-te și-l vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos ”Nestor luând îndrăzneală se luptă cu Lie strigând: ”Dumnezeu lui Dimitrie ajută-mi!”, omorându-l. Împăratul Maximian s-a întristat și s-a rușinat foarte tare de pierderea lui Lie mai mult decât ar fi pierdut toată împărăția. Aflând că Sfântul Dimitrie la îndemnat pe Nestor aporuncit să fie ucis cu sulițele în temniță iar lui Nestor a poruncit să i se taie capul.

În dimineața zilei de 26 octombrie 303, ostașii au pătruns în temnița unde era închis Dimitrie și l-au ucis cu sulițele, Sfântul suferind astfel moarte martirică pentru Hristos. La moartea lui a fost de față și sluga credincioasă Lupul care a luat mantia însângerată a stăpânului său și inelul pe care l-a înmuiat în sânge. Cu acestea el a savârșit multe minuni și tămăduiri în cetatea Tesalonicului. Creștinii au luat în noaptea următoare trupul sfântului și l-au îngropat iar deaspura mormântului au zidit o bisecricuță unde se săvârșeau multe minuni.

În anul 404 încetând prigoana împotriva creștinilor, a intrat în această bisericuță Leontie, prefectul Iliricului. În timp ce se ruga el s-a vindecat de o boală de care suferea de foarte mult timp. Pentru această minune Leontie i-a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Dimitrie și a zidit o biserică mare și frumoasă în locul celei dintâi. Când s-a săpat temelia bisericii au fost descoperite Sfintele Moaște care izvorau mir binemirositor. De aceea i se mai spune Sfântului și ”Izvorâtorul de Mir”

”Cu ale cărui rugăciuni să ne mântuim de toată groaza și să ne învrednicim de veșnicile bunătăți, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava și stăpânirea în vecii vecilor, Amin”

Diana, Parohia Sf. Gheorghe, Barcelona

Bibliografie:

1 Mineiul pe Octombrie,Editura Institutului Biblic și de Misiune,București,2004
2 http://www.manastirea-caldarusani.ro/
3 http://paginiortodoxe.tripod.com/

...


Trimite și altora
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •