Duminică țara votează. Numai mâine nu e poimâine și doar sâmbătă nu e duminică iar dacă ne luăm cu ale noastre vom afla de la televizor că am votat.
Vedem de departe, relativ neputincioși, cum văitătura generalizată în ultimele două decenii se dezumflă în duminici ca asta, a orbului, a păcatosului, a puturosului, a descurcărețului sau a asistatului social. Dovada că este un stat asistențial este lipsa de vitalitate a societății civile, a comunităților care nu au știut să vadă că era momentul ideal de a cere garanții celor care așteaptă voturile lor. Un electorat blazat și neîncrezător care cade încă odată în capcana așteptării soluțiilor de la tătucul care știe el mai bine. De data asta tătucul și-a făcut calculul că îi convine o prezență la vot foarte scăzută.
Se anunță o duminică însorită și rece, în plin post al crăciunului, caracterizată printr-un calm aparent, alimentat de o mascaradă de campanie electorală care n-a fost și s-a terminat înainte de a începe. Cine a putut n-a vrut iar cine a vrut n-a avut nici o șansă să iasă din anonimatul tern acoperit de o peliculă groasă, o mâzgă grea de neîncredere, fabricată cu răbdare de partide fără talent și fără identitate.
Recunosc că aveam speranța că politica românească ar putea începe să semene cu altele, mai rodate, din țările pe unde trăim. Un scandal la vârf, un zornăit de cătușe la vremea lor fac bine, asanează și fac viața să meargă mai departe. În orice mediu politic normal partidele se reinventează, cad, se ridică, sunt organisme vii alimentate de foamea pentru încrederea alegătorului. Nu în România.
Campania electorală searbădă, făcută parcă exclusiv pe banii televiziunilor, mai mult după politica de programe a fiecăreia ca și cum acestea ar fi avut datoria să plătească campaniile partidelor, a fost de o platitudine îngrozitoare, ne-au omorât cu plictisul. Câte un candidat stingher, după simpatiile programului respectiv, a binevoit să apară pe sticlă rostind platitudini pe un ton plictisit, fără convingere și fără măcar intenția de a fi convingător. Ei au înțeles înaintea noastră, cărțile sunt făcute și cad bine pentru toată lumea.
Iar țara tace, absentă, și-a pierdut vitalitatea, pare fără scânteie.