În mai 1821 armata otomană a intrat în Principatele Române pentru a înăbuși mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu și pentru a-i alunga pe eteriști. Comandanții turci după ce au îndeplinit această misiune, în loc să plece, au constituit o administrație militară cu scopul de a consolida suzeranitatea otomană în Principate. Populația română a fost împovărată cu costurile întreținerii armatei otomane.
Ocupația turcă din principate a tensionat mult relațiile ruso-otomane, țarul Nicolae al II-lea considerând viitorul Principatelor o chestiune exclusiv rusească. În iulie 1821, a cerut ca sultanul să respecte tratatele existente și să-și retragă trupele.
Un nou război ruso-turc a izbucnit în 1828 care s-a terminat victorios pentru trupele țarului rus, atunci Principatele Române au trecut sub protectorat rusesc, ca despăgubire de război.
Ocupatia Rusa 1828-1834
Ocupația rusească a durat șase ani până în 1834 și a adus schimbări majore în viața politică din Principate. De o importanță crucială a fost introducerea unei noi legi fundamentale pentru fiecare dintre ele. Această lege numită Regulamentele Organice poate fi considerată ca fiind prima ”constituție” a Principatelor Române și a oferit cadrul unei guvernări riguroase și eficiente. Dar rațiunile dregătorilor ruși erau departe de a fi altruiste. În realitate se căuta ca Principatele Române să fie încorporate în Imperiul Țarist unul din motive fiind acela că Îarul dorea ca stăpânirea rusească să ajungă până la strâmtorile Bosfor și Dardanele, iar faptul că ar fi stăpânit teritorii la Dunăre și Marea Neagră l-ar fi ajutat să își atingă acest scop. Aceasta a atras un sentiment rusofob în rândul populație române și cu toate că Regulamentele Organice au fost oarecum inovoatoare și au introdus și lucruri bune în administrarea Principatelor,acestea au fost arse în timpul revoluției de la 1848. În felul acesta românii și-au arătat clar dorința de libertate și de a-și organiza singuri viața politică și administrativă fără amestecul nimănui din afara.
Imperiul țarist a promovat ordinea și eficiența, ce trebuiau asigurate de către clasele avute,drept calea cea mai sigură de realizare a obiectivelor sale pe termen lung în Principate. Țarul Nicolae l-a însărcinat pe contele rus Pavel Kisselef, ofițer energic și administrator luminat, ca reprezentant al său în Principate cu responsabilitatea de a aplica prevederile Tratatului de la Adrianopol de la sfârșitul războiului ruso-turc. Cu toate că titlul oficial al lui Kiseleff era de președinte plenipotențiar al Divanului, el era de fapt – deși nu cu numele – domn al fiecăruia dintre cele două Principate.
În timpul mandatului său care a durat până la 1834 Kiseleff a folosit puterile sale aproape nelimitate pentru a organiza viața politică și economică în conformitate cu principiile acceptate ale vremii. La sosirea sa a găsit Principatele într-o situație disperată în urma ocupației militare otomane. Bolile bântuiau necontrolat, peste tot domea foametea, aparatul administrativ și finanțele erau total dezorganizate, iar inventarul viu de animale de povară de care depindeau țăranii pentru arat și transport fusese primejdios sărăcit. Au fost luate imediat măsuri pentru stăvilirea ciumei ce izbucnise în 1828 fiind numite comisii sanitare la București și la Iași. S-au înființat spitale și s-au trimis medici în zonele cele mai afectate de molimă.
Sfarsitul domnilor Fanarioti
Regulamentele Organice au introdus inovații cruciale în administrația publică. Unul dintre principiile călăuzitoare a fost separarea puterilor în stat. Adunarea Obștească a fost învestită cu autoritatea legislativă. Cu toate că Adunarea nu avea puterea să ințieze legi ea putea să prezinte observațiile sale domnitorului și să aducă plângerile țării în atenția suzeranului și a puterii protectoare (Imperiul Otoman și Rusia). Nu era în nici un caz un organ reprezentativ ci mai degrabă instrumentul unei elite restrânse hotărâtă să își mențină privilegiile. De asemenea erau înlăturate pentru todeauna domniile fanariote și guvernarea Principatelor era încredințată unor principi autohtoni, chiar dacă aceștia de cele mai multe ori guvernau doar cu numele și sprijineau interesele străine.
Ocupația în Țările Române a luat sfârșit ca urmare a îmbunătățirii relațiilor dintre Rusia și Imperiul Otoman. Politica de conciliere a țarului la care s-a adăugat amenințarea militară la adresa sultanului, exercitată de conducătorul Egiptului, Mahomed Ali, au condus la stabilirea unui protectorat rus asupra Imperiului Otoman, care garanta în mod satisfăcător interesele rusești în Principate ceea ce a făcut ca anexarea lor să nu mai fie necesară, mai ales că aceasta ar fi implicat costuri ridicate pentru Imperiul Țarist.
Regulamentele Organice
Prin Convenția de la Sankt Petersburg (29 ianuarie 1834) sultanul a aprobat Regulamentele Organice, iar țarul a promis să evacueze Principatele în termen de două luni. Administrația rusească a luat sfârșit, iar guvernarea Principatelor a fost încredințată unor noi domnitori: Alexandru Ghica în Țara Românească și Mihai Sturdza în Moldova.
Chiriac Diana, Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona
Bibliografie
1. Constantin Daicoviciu-Histoire de la Roumanie, des origines à nos jours
2. Dinu C. Giurascu-Histoire illustree des roumains
3. Keith Hitchins-Românii 1774-1866,Humanitas, București,2013