Anca

Anca

Trimite și altora

     Ar trebui sa inceapa cu “A fost odată ca niciodată”,  e despre una dintre noi – o Barceloneanca. Ne-a scris si impartasim cu voi, cititorii nostri povestea ei. Sa o citim!

”     Am venit din Pitesti, la 19 ani, in vizita la fratele meu. Tocmai terminasem liceul in Cimpulung Muscel sectia educatoare – invatatoare. M-am prezentat la concurs pentru ocuparea unui post si repartitia am primit-o intr-un satuc la tara. In acel moment, in Romania, primele posturi erau cumparate de colegele care aveau bani (este un adevar care trebuie spus). Dezamagita, dupa cateva zile si nopti de plans mi-a incoltit in gand ideea de pleca din tara, de a veni in Spania unde era fratele meu de ceva timp si totusi…. m-am inscris la examen pentru doua facultati si… am fost admisa la ambele. Una de turism, cealalta de stat la jurnalism ocupand unul din putinele locuri fara plata. Vizita in Spania a fost cadoul mamei mele pentru ca invatasem mult si am luat toate examenele. Dar odata ajunsa aici decizia a fost alta. Sa imi schimb viata. Sa o iau de la inceput aici.

     Venisem in vacanta, dar nu m-am putut abtine sa nu incerc sa muncesc macar asa putin sa vad daca ma acomodez.


Românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu? dolce telekomStai informat, tine legătura cu țara, romanește / Tv satelit oriunde în Europa /


     Gandul de a ramane aici, nu-mi dadea pace. Totul a inceput cu un anumit sentiment de drag, imi placea tot ce vadeam in jurul meu, aveam ganduri simple dar curate.

     Gandeam pozitiv, ca totul va fi usor, asa ca in copilarie cand credeam ca viata este un joc… un simplu joc de amuzament, dar incepand sa trec prin fazele schimbarii, si asta fiind una majora in viata mea, m-am maturizat fara sa imi dau seam si am inceput sa deschid ochii si sa vad adevarata lume.

     Traiam moment de bucurie aici, de fericire interioara. Cu toate ca nu cunosteam limba spaniola, (catalana nici atat) , cu o carte buna de gramática mi-am dat seama ca semana cu romana si am inceput sa ma descurc. Primul meu job a fost la un restaurant in Feria de la Diagonal. Dupa ce sa terminat feria sefii mi-au propus sa ramin si sa lucrez cu ei. Intelegeam ca eram apreciata pentru munca depusa. In acel moment am luat decizia de a ramane aici. Trebuia sa má intorc in tara si sa incep facultatea. Dar oare se mérita?  Munca de intelectual sau munca de ospatar? Gandeam atunci: “Am doar 19 ani, am timp toata viata sa invat, sunt tinara si asa cum spun spaniolii “lanzate a la aventura” Am ramas in Spania am renuntat la visurile pe care le aveam pana atunci si chiar daca mama mea nu a fost de acord sa raman i-am cerut sa-mi dea o sansa sa sa imi construisc viata mea asa cum vreau si cum imi doream atunci.

     Am lucrat 5 ani la restaurantul La Barca del Salamanca din portul Olímpico Barcelona. Acolo l-am cunscut pe sotul meu spaniol si ne-am casatorit. Cu timpul, am avansat de la ajutor de ospatar, la casierie si apoi la contabilitate (job in care m-a ajutat foarte mult scoala din Romania, pregatirea de acolo). E bine ca macar strainii ne apreciaza. Si asta e ceva. Intre timp am fácut si facultatea la Management Financiar contabil la Distanta. De data asta nu am invatat pentru diploma ci pentru mine.

     In acest moment, in viata mea sunt Gabriel si Patricia copii mei, sunt cei mai importanti.

     Din dorinta de a sta cat mai mult cu ei, am renuntat la jobul din contabilitate si am deschis propria afacere magazine second hand (nu vazusem nici unul in jur) langa casa, in Sabadell-Barcelona unde locuiesc cu familia mea. Am fost “atrevida” si am reusit sa iI fac sa intre pe piata si sa am clienti. Acum le place magazinul meu, este ieftin si curat, ca si un hotel unde se spala lenjeriile si prosoapele si sunt uzate de toata lumea, ca un restaurant unde se spala farfuriile, tacâmurile si servetele fiind uzate.

     Cam aceasta este povestea mea pana in acest moment. Sper sa fie interesanta pentru cei care o citesc si ca si un sfat pentru romanii care nu au curaj sa deschida o afacere proprie, sa aiba incredere in ei si sa fie siguri ca un spirit roman se decurca oriunde in lume.

     Ma numesc Anca si va astept pe toti la magazinul meu din Paseo Almogaveres 9-11 din Sabadell sau al cumnatei mele din calle Lope de Vega, Barcelona

anca_2

     Nu este nevoie decât să vă închipuiţi o clipă de fericire si veti reusi. De asemenea, este suficient doar o clipă ca să vă opriţi din plâns, să râdeţi şi să fiţi veseli. Este suficient un singur moment să încetăm să judecăm şi să resimţim pe loc frumuseţea lucrurilor. Dar cine comandă toate acestea? Dumneavoastra!

     Este suficient o clipă! Si viata se schimba!

...

     Va salut pe toti românii valorosi!”