Ar fi putut dar a ales să nu treacă în tabăra celor care aleg să respecte legea doar când le convine.
Normalitatea în România nu este încă substantiv comun, sunt prea multe mărturiile despre pușcăriabili care și-au păstrat hamacurile pe plajă după tunurile date în ultimii 25 de ani. E o stare de lucruri departe de a fi normală, dar nimeni nu se putea aștepta că Președintele va sfida hotărârea Curții Constituționale în ce o privește pe Laura Codruța Kovesi, procuror șef al DNA.
Băsescu la vremea lui a ales scurtăturile și vedem astăzi consecințele, a fost un președinte jucător iar victoriile sale, obținute de prea multe ori cu instrumente la limita legalității au lăsat în urmă un siaj de umbre legale care amețesc și astăzi. Soluții ușoare nu există, ele nu rezistă testului democrației, predictibilitatea deciziei trebuie să rămână o constantă, asta am sperat de la Președintele nostru atunci când l-am votat.
Imaginați-vă o firmă care produce biscuiți și vrea să vândă mult. Pentru asta va dori să își pună biscuiții pe rafturile unui supermarket iar șeful de cumpărături de acolo desface un pachet la întâmplare și dacă e mulțumit va cere companiei un certificat ISO ca să-i cumpere biscuiții en-gross. Ce e un certificat ISO? Este patalamaua pe care o autoritate recunoscută o eliberează firmei producătoare de biscuiți din care reiese că toți biscuiți, tot timpul, au același gust, mărime, ambalaj, caracteristici, în așa fel că supermarketul nu trebuie să stea să guste de fiecare dată biscuiții pe care îi vinde. Înseamnă că se instituie o convenție, o lege, se stabilește o mărime constantă.
Democrația include fix asta, te aștepți ca lucrurile să fie predictibile cu norme general acceptate, cu biscuiți având același gust și consistență tot timpul. Nici dulci, nici amari, nici tari ca piatra ci făinoși și sărați ca primul pachet pe care l-ai cumpărat cu marca aia.
Expresia „Nu vreau să plec ca prostul din funcția asta”, răbufnită de șefului partidului la putere, Liviu Dragnea, este dovada românismului absolut, crezul ăluia care trăiește pentru tunul suprem; chiar dacă e plin de bani, tot are senzația că e dator să fie șmecher. Nu asta așteptăm de la Președinte, este mult peste nivelul ăsta de dugheană inmundă „de mala muerte”, Iohannis e dator să respecte convențiile, își și ne este dator prestanță, imagine, trebuie să rămână frecventabil. Și o face indiferent cât de incomod îi poate părea lui personal.
E târziu să spunem acum că Președintele ar fi putut fi oprit torentul de măsuri îndoielnice pe care partidul la putere le adoptă cu frenezie în pofida tuturor avertismentelor venite din partea colectivelor profesionale. Poate că s-a închis fereastra de timp în care Iohannis ar fi trebuit să ceară un referendum pe legile justiției dar asta nu ar justifica o eventuală nerespectare a hotărârii Curții Constituționale. Nu asta e calea, Președintele e dator să respecte legea, este prima așteptare pe care o avem de la domnia sa.
Avem aceleași așteptări de îndeplinire a legalității și de la aleșii la putere, există, de exemplu – ca să mă opresc doar la prima din lunga listă de hotărâri ale Curții Constituționale pe care politicul nu se grăbește să le aplice, hotărârea care validează referendumul de acum câțiva ani despre reducerea numărului de parlamentari la 300.
