- Suntem o comunitate atipică. Nu știu să existe o altă diaspora care își refuză șansele cu talentul cu care o fac românii
Suntem acomunitari, ne costă sânge trecerea hotarului cochiliei în care s-a instalat fiecare dintre noi la sosirea în Barcelona, o bulă de confort personal pe care o apărăm cu dinții uzând de arma persiflării, a ironiei gratuite sau a disprețului fără fond. Arme defensive care ne servesc la ascunderea traumelor personale, ca și cum nu am fi aproape toți aici ca urmare a unui declic dramatic comun în destinele trăitorilor dincolo de granițe. Sau, mai rău, ne trece viața pe la ureche din timiditate.
Cred că momentul în care ne lingeam rănile a trecut, viețile noastre capătă un caracter așezat, ne împăcăm din ce în ce mai des cu gândul că trebuie să mai și trăim, indiferent de intențiile fiecăruia privind repatrierea cândva. Acum trăim. Aici. Și facem copii care cresc aici.
Un motiv în plus să ne acceptăm cum suntem și să ne lăsăm să ne cunoaștem unii cu alții. Ni se nasc copii, ne cresc nepoți aici, au nevoie să se simtă mângâiați pe creștet de un nene care nu-i tatăl lor, care să întrebe românește „cum te cheamă? Câți ani ai?” iar ei să simtă că trebuie să răspundă în limba română, să cânte românește la cor, să citească în limba română „Amintiri din Copilarie” sau „Toate pânzele sus”.
Avem în comun limba română. Dar limba singură nu face să fim o comunitate, este doar o caracteristică a noastră, noi cei de aici împreună cu alți 140.000 răspândiți prin toată Catalunya. Nici măcar nu este o caracteristică exclusivă, dovadă prietenii noștri catalani îndrăgostiți de limba română. Nici proveniența, țara din care venim nu este o condiție suficientă pentru alcătuirea de la sine unei comunități, de exemplu prietenii noștri moldoveni care dezvoltă forme asociative proprii.
Vorbesc aici despre comunitate, am convingerea că este vremea să vorbim despre noi, să propunem și să dezvoltăm proiecte în Barcelona care să ne facă viața dacă nu mai ușoară atunci mai împlinită, mai comodă, sprijinindu-ne unul pe celălalt.
Mulți dintre dumneavoastră ați avut idei și propuneri sau v-ați exprimat amărăciunea în privat că nu ne adunăm, că nu avem un loc unde să povestim, că nu ascultăm muzica ce ne place, că nu suntem în stare să ne votăm un consilier de primărie în zonele în care locuim (nici măcar nu știm care sunt beneficiile pe care le-am putea obține dacă am avea un consilier de primărie român) sau că nu-i nimeni să meargă de mână la Seguridad Social cu unul care e la început și nu buchisește limba spaniolă.
Sunt lucruri pe care dacă noi nu le facem nu ni le va face nimeni. Nu-i nimeni care să vină să ne facă patul sau să ne intrebe de sănătate. Doar noi între noi putem face lucrurile astea. Și le putem face doar dacă lăsăm la o parte neîncrederea și superficialitatea comportându-ne responsabil unii cu alții. Doar dacă constituim o comunitate cu adevărat ne putem numi români. Patriotismul de carton din spatele telefonului mobil nu duce nicăieri, am încercat și ne simțim din ce în ce mai departe unul de altul. Iar titulatura de Români de Pretutindeni este la fel de generală cu cea Români de Nicăieri. Nici macar nu este nevoie sa fim prieteni, cu respectul avem destul pentru început.
Pentru aceste lucruri și multe altele pe care nu le mai enumăr, vin în fața dumneavoastră cu prezentarea Asociației CENTRUL CULTURAL ROBARNA din Barcelona. Este propunerea noastră ca punct de pornire pentru dezvoltarea unei Comunități românești în Barcelona, cel puțin la nivel cultural.
Considerațí-o un punct inițial pentru un proiect comunitar în care vă chem să vă implicați. La revista RoBarna suntem o mână de oameni cu resurse aproape inexistente și, aparte de zecile de evenimente despre care nu amintesc aici – la cele mai multe dintre ele ați participat -, am reușit să facem ceva ce nu a făcut nimeni: să ne avem aici, în Barcelona, la întâlniri care nu sunt despre mici, bere, hore sau manele.
CENTRUL CULTURAL ROBARNA din BARCELONA, este o asociație deschisă, înființată pentru noi toți, înscrieți-vă în asociație, propuneți proiecte și participați la cele în curs. O să spuneți că nu avem resurse, că nu sunt bani pentru asta. Este adevărat, nu sunt, resursa suntem noi, fiecare în parte și împreună. Revista RoBarna a avut aceeași problemă: „cu ce bani?” a fost invariabil prima întrebare înainte de produce un eveniment. Și uite așa de 27 de ori, pentru că din mai nimic am făcut 27 de proiecte în ultimii 2 ani și jumătate. Este timpul să dați o mână de ajutor.
Centrul Cultural Robarna nu este despre politică, dacă la acțiunile noastre au participat reprezentanți ai mediului politic românesc este pentru că domniile lor trăiesc în diaspora cot la cot cu noi, au la rândul lor copii și nepoți pe care ar dori să îi știe conectați la limba și cultura română. Le va fi deasemenea greu să se asigure de asta dacă nu se alătură comunității, sunt Romani de Pretutindeni înainte de a fi politicieni, vor trebui să pună umărul la o structură pe care nu o să o avem daca nu o facem noi.
Știu că o vom putea numi COMUNITATE în curând dar acum avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Implicați-vă alături de noi, ne interesează pe toți!
