Ciolos pune piciorul in prag

Ciolos pune piciorul in prag

Trimite și altora


  • Cioloș, PLUS, proactiv, astăzi la Cluj în conferință de presă ignorată de directul televiziunilor naționale, transmite membrilor alianței PLUS-USR o posibilă viziune pentru foaia de parcurs a următoarelor luni politice:

Dacian Cioloș a prezentat azi public o scrisoare adresată membrilor PLUS și membrilor USR, pe care o reproducem mai jos:

„Dragi prieteni,

Și unii, și ceilalți am decis să facem pasul spre politică pentru a construi ceva mai bun decât vedem în jurul nostru. Un partid politic nu este un proiect în sine, ci este un vehicul pentru a construi un stat puternic și responsabil.

Un partid politic nu este o societate privată cu scopul profitului, pentru sine sau pentru membrii săi. Acesta a fost modelul vechii politici, un model care a afectat constant șansa la dezvoltare a acestei țări.

Un partid politic este o organizație care își asumă o ideologie și un program de politici publice, pentru binele societății și al cetățenilor, și care are nevoie de susținerea și votul acestora pentru a-și pune în aplicare programul și politicile asumate.

Noi am intrat în politică pentru a schimba România în bine și pentru că niciun partid politic nu oferea soluții. Doar promisiuni goale și populism. Dacă autostrăzile ar fi fost gata, dacă sistemul de sănătate și educație ar funcționa și dacă nu am fi avut nevoie de DNA din cauza numărului mare de politicieni dispuși să fure, PLUS și USR nu ar fi apărut și nici societatea nu ne-ar fi dat susținerea și votul de încredere pe care l-am primit. Acest punct de start al nostru ne diferențiază de politicienii vechiului model, ne dă libertatea de conștiință și acțiune politică. Dar, în același timp, poate fi și o vulnerabilitate în fața momentelor dificile inevitabile în politică, așa cum a fost cel prin care tocmai am trecut.

Să nu uităm: am obținut un rezultat excepțional la europarlamentare. Zilele trecute, am făcut un pas mic înapoi. Este cât se poate de neplăcut, dar face parte din experiența politică. Trebuie să învățăm ce este de învățat și să ne asigurăm că data viitoare vom folosi mai înțelept experiența acumulată. Și în niciun caz nu mai putem continua să ne facem rău singuri, atacându-ne cu argumentul că așa e în politică, oferind o imagine dezolantă celor care vor de la noi speranță, claritate, soluții și viziune.

Electoratul așteaptă de la noi să construim, iar dacă noi stăm să săpăm tranșee în partidele noastre sau între partidele noastre, nu văd cum putem fi credibili când spunem că vrem să eliminăm faliile din societatea românească.

Spre deosebire de orice alte forțe politice, PLUS și USR sunt două partide care au construit alegând drumul cel mai anevoios. A trebuit să convingem om cu om, să ne finanțăm prin susținerea celor care cred în ideile și în soluțiile pe care le propunem, să ne clădim credibilitatea politică fără a avea avantajul „puterii”. Vedem, poate, lucrurile prea idealist, dar nu credem că exagerăm cu meritocrația și intransigența etică și morală. O facem pentru că avem la bază niște valori care ne definesc ca oameni, în primul rând, și pentru că vedem dezvoltarea noastră viitoare ca fiind construită pe aceleași valori. Și cred că trebuie să fim mândri de ce am realizat până acum. Avem filiale, avem comunități în țară și în diaspora, am obținut un credit de încredere prin voturi în fiecare comună a României. Am arătat că nu există două Românii. Că societatea este una singură, cu proiecții de viitor diferite, dar cărora trebuie să le găsim răspuns în egală măsură.

Avem însă și o mare fragilitate, un risc care nu vine de la adversarii noștri politici, ci de la noi înșine și din felul în care ne raportăm la proiectul nostru politic. Vom destrăma tot ce am construit până acum dacă nu înțelegem că singura opțiune de viitor sunt unitatea și construirea încrederii între noi. O unitate nu de nevoie, ci o unitate în care credem, care să ne reprezinte și pe care să o putem susține în fața cetățenilor.

Trebuie să eliminăm rapid orice dubiu sau ezitare, orice nuanță în angajamentul comun al PLUS și USR pentru viitorul țării. În anul care urmează, vom avea de înfruntat caracatița adânc implantată de cei care fac politică de clan în corpul societății românești. Miza este uriașă.

Urmează două cicluri electorale care pot scoate România de pe traseul greșit al ultimilor 30 de ani. Pentru a transforma în realitate această oportunitate politică, este nevoie să fim puternici, uniți și echilibrați. Nu vom avea susținerea oamenilor dacă nu vom fi în stare să ne prezentăm ca o forță politică matură. Dacă nu înțelegem aceste lucruri, vom rata oportunitatea acestei generații a noastre de a contribui la modernizarea României.

Singura soluție viabilă pentru ca Alianța noastră să reușească politic este consolidarea proiectului nostru comun, pentru a ne oferi posibilitatea de a prezenta oameni și programe politice în concordanță cu crezurile noastre și nevoile societății. Pentru asta, este nevoie să lăsăm la o parte toate orgoliile și să ne uităm către o construcție mare și puternică, astfel încât să umplem golul politic rămas în urma vechilor partide.

Ce propunem?

Ce ne dorim este o construcție coerentă ca viziune, cu un program politic comun asumat și cu eficiență decizională și la nivel de comunicare politică. Nu vrem să forțăm nimic sau să grăbim evoluția proiectului nostru comun fără susținerea membrilor noștri, de ambele părți.

Propunem ca aceasta construcție comună consolidată și inclusivă să se facă pe următorii trei piloni:

  1. O structură executivă unică reprezentând diversitatea, consolidând formula deja agreată la nivelul Protocolului Politic al Alianței, coordonată de un secretar general ales prin vot comun al celor două partide. Această structură va avea un mandat de coordonare a acțiunilor Alianței, la nivel de comunicare și de implementare a deciziilor politice luate de forul de conducere al Alianței.
  2. Un guvern din umbră și un program politic comun. Este esențial să investim imediat în alinierea ideologică și de politici publice a Alianței și să selectăm resursa umană cea mai competentă prin care să asumăm aceste politici publice și să le prezentăm electoratului cu toată responsabilitatea și credibilitatea. Comisia de Politici Publice a Alianței trebuie să se reunească cu prioritate și să pregătească acest proces de aliniere.
  3. Finalizarea până în februarie 2020 a procesului de desemnare a candidaturilor unice pentru alegerile locale, în baza principiilor agreate în Protocolul Politic al Alianței. Propunem desemnarea unei echipe comune la nivel central, în coordonarea secretarului general, care să medieze negocierile la nivelul filialelor locale pentru a obține în cât mai multe filiale acorduri amiabile, care să țină cont de interesele strategice comune și realitățile din fiecare localitate. În lipsa acordurilor amiabile, meritul și încrederea membrilor să fie singurul criteriu de selecție, prin organizarea de alegeri interne primare și pe baza votului egal al membrilor PLUS și USR din filiala respectivă.

Această construcție consolidată a Alianței ne va oferi mecanismele de coordonare prin care să probăm, în fața membrilor noștri și a alegătorilor noștri, o funcționare inclusivă și o eficiență crescută a acțiunilor comune și atingerea obiectivelor politice pe care ni le-am asumat ca Alianță pentru scrutinele din 2020. Ne dorim ca această creștere naturală, organică, să conducă spre fuziunea într-un singur partid. Este esențial ca această evoluție să fie susținută democratic în ambele partide, printr-un proces inclusiv și reprezentativ, și să o pregătim temeinic prin tot ceea ce vom face în Alianță până atunci.

La fel de mare este nevoia de a continua extinderea teritorială. O mare parte dintre membrii USR și PLUS provin din societatea civilă și înțeleg foarte bine cum a fost distrusă ideea de comunitate. E nevoie să oferim societății românești o formă consistentă de organizare și este nevoie să ajungem cu organizațiile noastre în toată țara, inclusiv în mediul rural, acolo unde știm că nevoile și profilul social și economic al comunităților este diferit de cel urban. Atâta timp cât cetățenii nu pun preț pe locul în care trăiesc și nu împărtășesc cu vecinii lor probleme sau convingeri, societatea românească va continua sa fie indiferentă și scindată. Iar noi ca forță politică nu ne putem închipui că vom obține voturi în comunități unde nu suntem prezenți. Cele două situații sunt direct legate și ne afectează puterea de a transforma în bine această țară. În același timp e important să ne asigurăm că toți cetățenii României pot să fie egal reprezentați și credem că în partidul nostru vocea unui sat din Apuseni sau din Moldova trebuie să aibă aceeași putere ca cea a unei comunități din Sectorul 1 din București.

Politica e grea, adeseori neplăcută și neiertătoare cu ezitările sau naivitățile. Dar avem datoria de a gândi dincolo de noi, de zonele noastre de confort, de partidele noastre. Obiectivul nostru comun trebuie să fie întotdeauna oamenii, cetățenii acestei țări. Pentru ei facem ceea ce facem, iar oferta noastră politică în acest moment poate fi doar unitatea.
Împreună suntem puternici.

Consiliul Național PLUS”.


Trimite și altora