E un dezastru ce se petrece în aceste momente: dacă nu survine vreo minune (fiindcă doar o minune ne mai poate salva), vom trăi într-un regim autoritar, dezolant de asemănător cu dictaturile de odinioară din republicile bananiere.
Scriu aceste rânduri sub şocul infamei decizii a Curţii Constituţionale şi nu am cum să nu pun în oglindă nişte mentalităţi şi nişte evenimente.
Mă gândesc, de pildă, la pasivitatea de astăzi a studenţilor. Au fost la un moment dat, la Iaşi, câteva gesturi de protest vizându-l pe Tudorel Toader, dar ele s-au stins repede. Să fi avut gratuitatea pe CFR un efect anesteziant (pe care, cu certitudine, puterea a mizat)? Să se mulţumească studenţii cu mersul gratis la Vama Veche de 1 mai şi cu beţiile crunte care durează trei zile şi trei nopţi? Sunt cu toţii resemnaţi şi singura lor preocupare este când şi unde vor pleca din ţară? Îi lasă indiferenţi faptul că la putere se află impostori, indivizi cu grave carenţe morale, persoane cu posibilităţi intelectuale penibil de reduse?
Dar parcă numai studenţii… Acesta era planul guvernanţilor: au aşteptat ca masivele manifestaţii de anul trecut să se stingă, ca oamenii să fie cuprinşi de un sentiment de lehamite şi de descurajare. Pe 30 mai 1968 o mulţime uriaşă, de un milion de persoane, cobora pe Champs-Elysées în sprijinul preşedintelui Charles de Gaulle, punând capăt tulburărilor studenţeşti şi grevelor (declanşate de sindicatele controlate de comunişti) care puseseră Franţa pe butuci. Pe 30 mai 2018, o decizie care înseamnă, pe de o parte, subordonarea justiţiei, iar pe de alta golirea de substanţă a instituţiei prezidenţiale scoate în stradă, la noi, doar câteva grupuri de protestatari.
Un jurist făcut pe cartelă, doctor în Republica Moldova cu o teză plagiată, îşi permite, cu o obrăznicie stupefiantă, să declare „Codruţa go home”. Va fi ştiind Iordache că „go home” era sloganul comuniştilor în campaniile lor antiamericane? E totuşi tulburătoare reluarea acestei lozinci de tristă amintire. Sau: o cucoană proţăpită în fruntea Ministerului de Interne ne dă lecţii despre onoare!… Dar câte exemple aş putea, din nefericire, da… Într-un an şi jumătate, cu o perseverenţă diabolică, guvernarea PSD-ALDE a pus mâna pe toate instituţiile statului, cu excepţia câtorva ale căror zile sunt numărate. Preşedintele Iohannis a fost tot mai izolat, şi din cauza inconştienţei acelora care erau preocupaţi să-i caute nod în papură în loc să-l sprijine. Clica pesedistă este euforică, îşi savurează triumful, acum că au ţara la picioare.
E un dezastru ce se petrece în aceste momente: dacă nu survine vreo minune (fiindcă doar o minune ne mai poate salva), vom trăi într-un regim autoritar, dezolant de asemănător cu dictaturile de odinioară din republicile bananiere.
Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor
