După un mariaj de 25 de ani a venit un divorț dureros iar după alți 15 ați decis să vă mai acordați o șansă. Proastă idee. Un banc de prost gust care se încheie cu un cinic „capul la fund” definește anul care tocmai s-a încheiat.
Vreau cu tărie să cred în promisiunile celor care au câștigat alegerile și continui să sper că vom dori să revenim în țară mai devreme sau mai târziu însă, de moment, rărim până și vacanțele mioritice de August. Grimasele, aroganța și zâmbetele miștocărești atârnate pe fluxurile agențiilor de știri ucid speranța. Este vina lui Cioloș, un an de zile veștile dinspre țară au avut un ton rece, funcționăresc dar identificabil și traductibil pentru o administrație normală, un aer de normalitate și predictibilitate sufla dinspre estul fiecărui expat vorbitor de limbă română.
S-a văzut anul trecut că „diasporeza” se separă din ce în ce mai mult de „dâmbovițeana” contemporană, vorbim limbi diferite mai străine una de alta pe an ce trece iar tentativele stângace de subtitrare pe care guvernul ultimului an le-a încercat rămân la stadiul unui experiment nereușit uitat de la refinanțare la schimbarea stăpânilor banilor. Și adevărul crud este că ne pierdem interesul, trecem încet de faza de negație, urmează acceptarea faptului că interesele noastre sunt din ce în ce mai slab legate de România.
S-au prins că suntem mai naționaliști odată trecută granița, descoperim cât de mare este amorul pentru glie imediat ce trecem de Nădlac, undeva prin pusta maghiară. Și se putea profita de asta, nu există ambasadori mai buni ai interesului național decât investitorul de nevoie cu banii trimiși în pachetul cu jamon și ulei de măsline.
Incercările de dialog cu diaspora de anul trecut, dincolo de stângăciile care pot fi trecute cu vederea – translatorii nu au fost invitați la masă – au scos la iveală o problemă care i-a năucit pe toți: „ce putem face noi pentru diaspora?” au întrebat, primind un răspuns dezamăgitor și dezarmant. Pe scurt, nu mare lucru. Ne trebuie lucruri pe care voi nu le puteți rezolva: case, joburi, școli și abonamente de metro mai ieftine.
Ce așteptăm noi de la voi? Răspunsul este unul surprinzător, vrem de la voi să faceți lucruri pentru ai noștri, rămași acolo, de noi ne preocupăm singuri. Așteptam de la voi un parlament ascuțit, bătăios și viu din care să răsară un guvern cu frică de electorat și lege. Ați făcut unul cu majorități comode, de weekend, care să răspundă corect nevoilor feudalilor din teritoriu și un guvern de care Gepetto ar fi fost invidios. Semnalul pentru noi să nu cumpărăm valize de întors.
Paranteza comunismului românesc a dus la nevoia de repornire de la zero a libertaților cetățenești. Exercițiul corector poate fi făcut doar din timp în timp, de asta contează vechimea democrației într-o țară, are lumea timp să-și dea seama cum funcționează și care este importanța participării la vot atunci când se aleg oamenii care contează. Nu despre parlamentari sau președinte este vorba ci despre primari și consilii județene. Secretul este acolo, în comunitatea locală, în ei stă puterea și influența pe care partidele o au.
Diaspora are, pentru politica românească, importanța pe care puterea vremelnică dorește să i-o acorde, nu ar fi putut fi „americanii” pe care și bunicii noștri i-au așteptat zadarnic. La ultimele alegeri importanța asta a fost de 1%.
Are dinți de lemn și mușchii de cârpă, doar banii lor sunt ok.
