300.000 de euro. Este bugetul alocat pentru Congresul Emigratiei.

Anunţatul Congres al Romanilor de Pretutindeni ameninţă că va avea loc în sfârşit, în luna iunie. Anul acesta. Anunţat prin Legea 299 încă din 2007, într-un anotimp la fel de electoral ca cel de acum, se defineşte ca fiind locul unde diaspora şi reprezentanţii politici ai ţării se vor întâlni într-o tentativă de a găsi odată pentru totdeauna răspunsul la întrebarea: ce este diaspora şi ce vrea ea? A fost nevoie de 11 ani de gestaţie, presupunând ca anul acesta va avea totuşi loc prima ediţie; un proces lent, dureros şi cam anapoda. 11 ani afară sunt mulţi ani, o viaţă de om. Suficient timp să-ţi organizezi viaţa în lumea nouă, în aşa fel că începi să nu îţi mai fie foarte clară întoarcerea.

Atenţia de care se bucură congresul emigraţiei în rândurile românilor de afară este însă redusă, neîncrederea în buna credinţă a iniţiatorilor şi în special puţina credibillitate a proiectului în sine fac ca înverşunarea demonstrată de partizanii manifestării să provoace mirare. Colegii de la o publicaţie românească din diaspora cred cred că vinovate pentru lipsa de interes sunt asociaţiile din comunităţi şi cred ei că au identificat şi markerul care va scoate la lumina cu acest prilej păcatul pe care ei îl numesc asociaţionism românesc. Pe scurt, ei cred că diaspora suferă de o inflaţie de asociaţii, cu puţini membri activi, înfiinţate în scopuri pur mercantile (de genul organizării de spectacole, de exemplu) sau având ca scop exclusiv sifonarea banilor de la DRP. Ei sunt de parere că diaspora nu are lideri capabili sa strângă cele 250 de semnături necesare pentru obţinerea acreditării la Congres (iniţial legea prevedea 500) şi că liderii acestor asociaţii îşi vor demonstra astfel slăbiciunea.

Să nu ne grăbim totuşi să îi scoatem în piaţa publică şi să îi omorâm cu pietre. Până una alta, multe sau puţine, asociaţiile sunt singurele mostre reale de coagulare a comunităţii. Sunt poate germenii unei viitoare comunităţi româneşti din diaspora care, neavând vechimea celei marocane din Spania sau algeriene din Franţa, nu are lideri şi nici revendicări clare la nivel comunitar. Nu este diferită situaţia nici în ţară dealtfel; aşa cum Romania are puţini spre deloc lideri recunoscuţi, -nu mă refer aici la vârfurile pe care politica momentului le scoate în faţă- nici diaspora neorganizată nu îi are. Sau poate că îi are dar nu îi consideră ca atare.

Pe aici pe afară românii nu au o uşurinţă deosebită pentru socializare, nu se grăbesc să se cunoască între ei, sunt mulţumiţi că se lasă în pace unii pe alţii, astfel că este dificil să formeze comunităţi reprezentative, este nevoie de ani pentru a testa grosimea pielii cuiva şi multă tărie de caracter pentru ca cineva sa poată fi recunoscut ca exponent comunitar. Un rol important aici îl are şi faptul că fiind cu gândul la casa pe care tot gospodarul o munceşte vară de vară, în concediile din ţară, nu îi arde de comunitatea din Spania unde trăieşte de fapt 11 luni pe an. El are comunitatea lui, aia de acasă, sau asta e ce crede el.

Si totuşi, fiecare dintre noi cunoaşte pe cineva caruia îi spune să trăiţi dom’ profesor, pe negustorul de la alimentara românească caruia îi trece pragul saptămânal, sau pe părintele de la biserica unde şi-a botezat copilul (încă un semn ca viaţa merge înainte, naştem copii, viaţa nu stă pe loc), pe cineva căruia îi poartă respect. Recunoaşterea se obţine greu iar eu, personal, nu ştiu pe nimeni care sa aibă şi vanitatea de a fi reprezentant al comunităţii româneşti din zona unde trăiesc. Remarc totuşi că în vremea din urma se înmulţesc locurile în care oamenii se adună cu plăcere, chiar dacă este doar pentru o petrecere, concert, nuntă sau grătar de mici. Până de curând lucrul ăsta nu se întâmpla. Poate părea puţin lucru însă este un pas în escaladarea treptelor piramidei necesităţilor, o etapă care va duce poate către viaţa socială comunitară care, abia în acel moment, îşi va găsi reprezentanţii şi îşi va defini nevoile.

Nimeni nu ştie ce ar putea să vrea comunitatea din diaspora de la politica românească. Se ştie doar că cei care o compun şi-au făcut un rost în străinătate fără ajutorul parlamentarului dâmboviţean şi nu îi datoreaza nici macar respect politicianului ‘de turno’. Demersul gazetarului citat seamănă a încercare de a găsi justificări anticipate pentru un previzibil fiasco al viitorului congres. Vor participa la congresul emigratiei din partea politichiei româneşti TOŢI. Vor vrea să dea bine la poză în vederea alegerilor din toamnă, lucru care nici măcar nu este de condamnat, poate în felul acesta aflăm în sfârşit cine ne sunt parlamentarii care ne-au ‘reprezentat’ în legislatura trecută. Pentru că în 4 ani i-am identificat cu greu.

Poate că, după parlamentarele de anul ăsta, cei care vor câştiga circumscripţiile de diaspora vor ieşi în faţă, să se prezinte cel puţin. Pentru că justificarea comodă ‘ştiţi, voi sunteţi foarte mulţi iar noi doar 6’ sună a glumă proastă. Şi, de ce nu sunteţi mai mulţi??

300.000 de euro bugetaţi pentru congresul emigratiei sunt mulţi bani. Ar trebui să se poata justifica cheltuirea lor, pentru dacă nu, se dovedeşte că oamenii au dreptate sa fie suspicioşi, să îi bănuiască de interese obscure pe organizatori, va fi greu de dat vina pe Diaspora care ~~nerecunoscatoarea~~ se dovedeşte circumspectă odata în plus.

20/05/201620/05/2016

Premii pentru proiectele organizate în diaspora română cu ocazia „Zilei Românilor de Pretutindeni“

Comunicat

Institutul Cultural Român (ICR), Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) doresc sa premieze creativitatea acelor asociații și persoane care marchează, prin proiecte culturale, Ziua Românilor de Pretutindeni (29 mai 2016). Astfel, cele trei instituții lansează un program de premiere prin care se urmărește promovarea imaginii României și a cetățenilor români în străinătate, a valorilor autentice românești, tradiționale, artistice sau academice, într-un cuvânt, a identităţii româneşti în diaspora.

Dacă organizaţi manifestări care întrunesc condiţiile de mai jos, vă invităm să le înscrieţi în acest concurs.

Programul vizează:

– creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii românești pe pieţele culturale internaţionale prin promovarea creaţiilor româneşti de valoare;
– dezvoltarea de către acestea de parteneriate cu organizaţii culturale de prestigiu, atât instituții din țară cât și din străinătate;
– încurajarea dialogului intercultural între artiştii români şi cei străini;
– încurajarea asociațiilor românești marcante în demersul lor de promovare a imaginii României în ansamblul său;
– colaborarea acestora cu alte organizații/instituții pentru atragerea de fonduri externe și creșterea încrederii de sine a populației române rezidentă în străinătate;
– stimularea mediului asociativ în vederea conceperii și organizării de evenimente culturale.

Programul presupune premierea proiectelor organizate în diaspora având ca tematică „Ziua Românilor de Pretutindeni” (conform Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 792 din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, conform căreia se schimbă data la care se sărbătorește această zi – în ultima duminică din mai respectiv, 29 mai a.c.).

Aceste proiecte trebuie să aibă ca obiectiv principal promovarea valorilor românești, integrarea românilor în aceste țări fără pierderea identității româneşti şi transmiterea unui mesaj profund identitar care include valorile Uniunii Europene și comunicarea interculturală.

Dosarele vor fi selectate în cadrul unei prime faze naționale, organizată pe fiecare țară în parte, urmând ca dosarele desemnate câștigătoare la faza națională să fie înscrise în faza finală de selecție organizată de ICR, DPRRP și IEH la București.

Programul are două componente și se adresează:

1. Asociațiilor românești din diaspora, (organizații cu personalitate juridică de drept public sau privat, autorizate/înființate/înregistrate legal în statele de reședință) și persoanelor fizice;

2. Mass-media de limba română din statele de reședință (presă scrisă sau online, canale radio și tv).

Depunerea dosarului de aplicaţie

Dosarul poate fi transmis online, până la data de 13 iunie 2016, prin e-mail la adresa ziuaromanilor@icr.ro, şi trebuie să conţină descrierea evenimentului (vezi mai jos documentele necesare), poze și filmări de la eveniment.

Proiecte eligibile

Pentru a fi eligibil, un proiect trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative:

– să se înscrie într-unul sau mai multe din următoarele domenii: arte şi cultură, tradiţii şi meşteşuguri, literatură, arte vizuale, (arhitectură?!) şi design, teatru, muzică, dans, prezentare de film, patrimoniu cultural, artă culinară, integrare socială prin cultură, educație;
– să promoveze valorile autentice românești și imaginea României în ansamblul său;
– să se fi desfăşurat pe o perioadă cuprinsă între 27 mai – 3 iunie 2016;
– să se fi desfăşurat în parteneriat sau cu sprijinul unei organizaţii/instituții culturale/personalități marcante din ţara de desfăşurare a proiectului;
– să se adreseze publicului român dar și străin din ţara de reşedinţă și să se fi bucurat de audiență importantă la nivelul țării respective;
– să fi fost mediatizat în presa din România și/sau țara în care s-a desfășurat proiectul, dar și în mediile online – bloguri, rețele de socializare etc.;
– să fi beneficiat de cronici pozitive referitoare la impactul în comunitate..

Dosarul de aplicaţie

Dosarul trebuie să conţină:

– prezentarea proiectului și a programului evenimentelor (descarcă document);
– prezentarea succintă a bugetului şi a surselor de finanțare;
– CV și scurtă descriere a persoanelor și actorilor/artiștilor implicaţi în proiect;
– dosar de presă cu extrase din media, (înregistrări audio/video, materiale scrise etc.);

Perioada de jurizare pentru faza pe țări: 13 – 24 iunie 2016
Perioada de depunere a aplicațiilor la faza finală: 4 – 15 iulie 2016
Anunțarea rezultatelor: 1 august 2016

Numărul de proiecte ce pot fi desemnate câștigătoare la faza pe țări (ponderate în funcţie de mărimea comunităţii româneşti):

Spania – un total de max 5 proiecte pot intra în faza finală
Italia – 5
SUA – 5
Canada – 3
Germania, Anglia, Franța – 3
Alte state – 2

Premii pentru faza finală:

ICR și DPRRP vor oferi două premii:

– un premiu oferit de ICR pentru cel mai bun proiect organizat de o asociație românească din diaspora/ persoană fizică din diaspora, în valoare de 5 000 EUR;
– un premiu oferit de DPRRP pentru cel mai bun proiect de media de limba română din statele de reședință (presă scrisă sau online, canale audio și tv), în valoare de 5 000 EUR.

Premiul, constând în suma de bani menționată mai sus și o diplomă specială, va fi acordat asociațiilor, persoanelor fizice sau canalelor media autori ai proiectului și va fi plătit în contul oficial al acestora.

Amănunte pe pagina oficială

18/05/201629/06/2016

Ce vrem? Ofticaţi-ne!

Dacă ai putea impune ceva Politicii Româneşti, care ar fi acela?

Ştiu că sunteţi sceptici, că sunteţi de părere că ţara nu face nimic pentru noi, trăitorii pe afară. Greşim, ţara a făcut pentru noi lucrul esenţial: suntem cine suntem ca urmare a educaţiei pe care am primit-o şi pentru asta o iubim. Ne găsim însă într-o situaţie specială, nimeni nu ne-a pregătit să fim emigranţi. Marea majoritate suntem aici de nevoie şi nu în căutarea unei experienţe noi şi voluntare. Iar dacă pentru o emigraţie economică firească comunismul a putut reprezenta o explicaţie în primii 10 ani dupa ’89, prelungirea situaţiei economice dificile a ţării necesită identificarea unor responsabili, persoane sau entităţi, vinovaţi pentru ratarea restartării.

Avem multe reproşuri de făcut însă dacă ar fi ne dorim ceva ar fi ca politica românească să ne oftice. Să ne pară rău că am plecat. Am accepta cu plăcere reproşul că n-am rămas la „salam cu soia”.

Abia atunci, pe aici pe afară, am rămâne ‘unos cuantos’, preocupaţi doar să vieţuim normal, cu amarul vieţii asumate ca româno-catalani. Ne-am bucura ca românii să vrea să se întoarcă, să meargă să facă copii în ţară, e mare nevoie. Deocamdată şi se pare că pentru încă mulţi ani de-acum încolo, continuăm să plătim ratarea startului din ’89 şi suntem constrânşi să trăim pe aiurea, ca măsură a preocupării pentru copii noştri.

Dar ce vrem exact de la ei? Nu ştim exact, nici ei nu ştiu dar dau semne că ar încerca să desluşească căile dialogului. Cert este că doar cu reproşuri nu ne înţelegem, ar trebui sa vorbim de fapt.

-Ei cred că vrem mai multe secţii de votare, noi credem că sunt destule cele care există dacă sunt funcţionale şi nu sunt coordonate de un „Corlăţean” de ‘turno’;

-Ei cred că vrem limba română în şcolile catalane, noi credem că vrem limba spaniolă pentru gospodinele care nu ştiu sa ceară o conopidă la piaţă;

-Ei cred că vrem drepturi în plus faţă de cetăţenii ţărilor în care trăim, noi credem doar că ar fi putut face mai mult ca să nu fim cu toţii asimilaţi hoţilor, ţiganilor sau proxeneţilor;

-Ei cred că vrem bani de la buget, noi credem că vrem doar un centru comunitar, un loc decent în care să ne trăim sărbătorile şi să ne chivernisim nevoile.

Continuaţi voi lista

13/05/201628/08/2016

Noi suntem toţi ‘căpşunarii Europei’ – Note de autor

“În dimineaţa cu pricina mi-am făcut valiza, mi-am încasat banii munciţi cu sudoare şi mi-am luat la revedere pentru totdeauna de la Monica şi Frankenmuller. Nu i-am revăzut niciodată! Cu valiza imensă şi fără de roţi pe care o trăgeam tărăş după mine, m-am dus la staţia de autobuz din sat, luându-mi la revedere pentru totdeauna şi de la Hellfeld.” – fragment Sârme şi Portocali

După câţiva ani, am reuşit să mă împac cu nemţii. A fost o perioadă în care dădeam vina pe ei pentru orice nefericire din viaţa mea: că mă îngraş de la aer, că plouă în weekend, că şefii mă ţin peste program. Era greu să port ura-n mine mereu, mai ales că destinul m-a adus în Spania, pe Costa Brava. O destinaţie pe care doar norocul a ales-o pentru mine, o destinaţie în care soarele mediteranean a topit gheaţa din mine, iar marea mi-a spălat cele mai profunde răni pe care le adusesem cu mine.

„A doua zi de dimineaţă, culoarul era plin de lume când m-am trezit. Se uitau fascinaţi pe geam şi… ce să vezi: o întindere strălucitoare de apă, pe care razele dimineţii o făcea orbitoare, o oglindă platinată care mai să mă orbească cu atâta frumuseţe; un ţărm cu dune aurii, stânci abrupte şi o vegetaţie pe care o vedeam pentru prima dată în viaţă. Uimită de peisajul feeric şi de surpriza să văd ceva ce părea a fi O MARE, am întrebat un francez de lângă mine „ce apă e aia?” M-a privit stupefiat după care mi-a răspuns „La mer Méditerranée, chérie!”- fragment Sârme şi Portocali

După nici un sfert de oră am coborât în Portbou. Nu ştiam dacă mă aflu în Spania sau încă în Franţa. La megafoanele din gară vorbeau în toate limbile şi cei din jurul meu la fel, era plin de turişti şi era greu să-mi dau seama unde sunt. Am întrebat la ghişeu şi mi-au zis „Spain”. Deci, reuşisem!”

Am mers prima dată balansat, în singurătate, pe o sârmă care-şi pierdea încet, încet ghimpii. Trebuia doar să prind echilibrul din mers. Ca mulţi dintre voi am muncit de toate şi am spus întotdeauna mulţumesc! Fără să judec pe nimeni, am mers pe drumul meu, câştigând bani albi, din munci negre.

„Am început să ies din casă puţin câte puţin, încercând să-mi iau repere care să mă ajute să recunosc locul, ca să nu mă pierd. Eram singură, într-un oraş pe care nu-l cunoşteam, nu ştiam limba, n-aveam mobil şi oricum n-aş fi avut pe cine suna dacă m-aş fi pierdut. Pe deasupra, îmi expirase şi viza, deci eram o ilegală. Nu prea ştiam eu ce înseamnă asta şi ce mi s-ar fi întâmplat dacă m-ar fi prins, dar oricum ideea nu-mi plăcea. De fapt, în toţi anii care au urmat n-am avut niciodată probleme cu asta. Dacă ai sau nu rezidenţă legală, e prea puţin important. Nu contează atâta timp cât îţi vezi de-ale tale. Problema vine doar când îţi cauţi de lucru, e greu să găseşti ceva bun şi bine plătit, le e frică şi lor, pentru că amenzile sunt foarte mari. În anii 90, toată lumea avea lucrători la negru, mai ales la curăţenie, la copii şi bătrâni, în agricultură şi construcţii, în trasnport ca şoferi pe internaţional. Adică slujbe pe care ei nu prea voiau să le facă, fie că sunt prost plătite, fie cer sacrificii pe care ei nu sunt dispuşi să le facă. Eu am ajuns în timpurile în care începeau să fie mai exigenţi şi se găsea tot mai greu de lucru fără acte. Şi totuşi, nu era imposibil.”- fragment Sârme şi Portocali

Viaţa departe de casă se reface cu greu, uneori banii sunt cei care cel mai puţin ne ajută s-o facem, contrar aşteptărilor noastre. Pas cu pas, şi gând cu gând, clădim lumi în care să avem iluzia partenenţei, singura ancoră sufletească, fără de care niciun cont, oricât de gras din bancă, nu-şi are valoare.Uneori, ne reuşeşte.

„Multă vreme, chiar după ani trăiţi acolo, am avut aceleaşi senzaţii ori de câte ori am revenit pe aceste străzi, până când mi-am găsit un loc printre ei, când am simţit că aparţin acelor locuri. Durează ani buni până când un loc de care nu te leagă nimic, devine şi-al tău. Poate pentru unii este nevoie de mai mulţi ani, pentru alţii de mai puţini şi, poate pentru unii, acest moment nu vine niciodată. La mine a venit când am început să am amintiri legate de aceste străzi, când am început să recunosc feţe ale străinilor cu care în mod inevitabil mă reîntâlneam zi de zi. Atunci când aveam deja o cafenea preferată, o terasă la care ieşeam repetat cu puţinii prieteni pe care îi aveam, un magazin la care vânzătoarea mă recunoaştea şi-mi spunea pe nume, banca pe care mă opream mereu pentru o pauză scurtă. Momente în care deja aveam un trecut, un trecut comun cu locul pe care îl îndrăgisem din prima clipă de fapt. Dar de care aveam nevoie să mă ataşez şi asta nu vine de azi pe mâine. Este nevoie de timp, răbdare şi trebuie să pui mai mult de la tine, pentru că locul îţi dă orice vrei, te ajută să recreezi decorul de care ai nevoie ca să te reinventezi, un om nou, care a tras o linie şi a început de la zero.”- fragment Sârme şi Portocali

Căpşunarii Europei

România vinde încă cetăţeni, pe contracte de doi bani, iar statul se bucură că în schimbul lor se întoarce valută. În ţară generaţiile de emigranţi, se succed generaţiilor de sacrificiu. Atobuzele, liniile de low cost, microbuzele prăfuite ne duc părinţii şi copiii şi prietenii într-un exod mut, trist, ignorat şi banalizat. Politic, dăm bine. Nu suntem acolo, nu cerem nimic, nu îngroşăm listele şomerilor; trimitem bani în ţară, finanţăm părinţi cu pensii indecente, tineri fără locuri de muncă, sisteme nefuncţionale. Între timp, emigranţii au fost şi ei categorisiţi, după ţările de destinaţie. Noi suntem toţi ‘căpşunarii Europei’. Totuşi, banii noştri nu au miros de căpşuni!

„Vă asigur acum că nici o umilinţă trăită pe meleaguri străine nu a fost atât de dureroasă ca cea trăită acasă, în ţara mea. Nici o dezamăgire pe care am avut-o acolo, departe de casă, nu s-a comparat cu durerea provocată de deziluziile anilor de democraţie din ţară. Cei care ne-am încumetat să păşim în afara cercului, mai mult sau mai puţin norocoşi în căutările noastre, am plătit tributul însingurării, autoinvinovatirii, alienării, durerii, dorului, tristeţii, melancoliei incurabile. Unii, printre care mă număr şi eu, ne-am regăsit doar după mulţi ani, aceeaşi oameni aparent… dar foarte diferiţi în fond, cu sufletele peticite ca un joc de puzzle cu piese desperecheate, cu amintirea unor ani în care pelicula vieţii tale pare interpretată de un personaj necunoscut ţie.”- fragment Sârme şi Portocali

29/04/201628/08/2016

Oameni sau Locuri?

Am ajuns în Girona in vara lui 2001. Nu ştiam nimic despre oraş, aşa cum nu ştiam nimic despre Catalunya. N-auzisem niciodată limba catalana şi habar n-aveam la ce să mă aştept.

Am descoperit oraşul la pas, cu ochi de turist flămând de experienţe, fără nicio listă a obiectivelor turistice la îndemână. E drept, au fost locuri pe care le-am descoperit după luni de plimbări, dar cu atât mai preţioase mi s-au părut surprizele primite pe neaşteptate. Am avut norocul să lucrez în primele luni chiar în centrul vechi, să mă plimb pe străzile oraşului, chiar şi în timpul serviciului. Avantajele unei bone, printre dezavantajele pe care le presupunea situaţia de emigrant ilegal. Printre primele mele constatări, au fost cele legate de multitudinea de naţii care convieţuiesc în frumosul oraş, pe care mie îmi place să-l numesc „al nostru”. Mi-am dorit cu ardoare să fac parte din experienţa multiculturală a oraşului, încă de la început. Mi-am dorit să simt că fac parte din ea, să fiu inclusă, vizibilă şi acceptată. A fost un fel de: dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!

Girona nu era un oraş foarte turistic pe vremea aceea. Mai degrabă, un oraş de trecere, prin care se mai rătăcea câte-un autocar, venit din Barcelona, în drum spre Costa Brava, spre Figueres şi spre obiectivele din zonă care poartă marca Dali. Brandul turistic a fost crescut cu grijă, în timp, iar turiştii au început să vină în valuri mult mai târziu, din ce în ce mai numeroşi.

Atunci, naţiile care împărţeam străzile Gironei eram majoritatea localnici. Stabiliţi aici pentru o vreme mai lungă sau mai scurtă, veniţi de departe, cu servicii sau la studii, cu dorinţa de-a ne găsi un loc printre gironezii de baştină. Singurii gironezi nativi pe care îi cunoşteam erau angajatorii mei şi aşa a rămas multă vreme. M-am integrat şi mi-am făcut primii prieteni printre cei ca mine, veniţi de departe, cursanţi la orele de catalană. Aveam prieteni din toată lumea, mai puţin catalani. Au trecut ani până să ajung să leg prietenii cu ei, dar unele s-au dovedit puternice şi de durată, rezistând chiar la distanţă. Pe atunci credeam că o parte din vină o are originea mea, puneam pe naţiei pe care o reprezint rezerva pe care o resimţeam în atitudinea lor. Şi o rezervă cu siguranţă exista, deşi o mare parte mi se datora chiar mie, în condiţiile în care mă avântam spre integrare cu un grav şi imperdonabil complex al emigrantului est-european.

În perioada despre care vorbesc am cunoscut puţini emigranţi de altă categorie. De fapt, nici măcar nu cred că e normal să le spun emigranţi. Vorbesc despre cetăţeni europeni din ţările bogate, rătăciţi aici, atraşi de soarele Costei Brava, majoritatea pensionaţi, cu rente solide în monedă forte, cu viaţa întreagă rezolvată şi cu detaşarea pe care ţi-o dă o sumă fixă intrată în cont în fiecare lună. Desigur, nici nu aveam cum şi unde să-i cunosc, drumurile mele căutau portiţele spre o situaţie ca a lor, în timp ce ei căutau doar cele mai plăcute modalităţi de a cheltui sumele intrate în cont!

Recent revenită, privesc totul cu alţi ochi. Nici vorbă de vreun complex care să mă reţină, abordez problema relaţionării cu siguranţa pe care mi-o dă vârsta. Am intrat pe site-uri, m-am înscris în grupuri care caută şi ei, ca şi mine să-şi lărgească orizonturile prin interacţionare. Constat cu surprindere că indiferent de unde vin, chiar şi cei mult mai norocoşi, veniţi din lumi de categorii suspuse, întâmpină aceleaşi probleme pe care le-am resimţit eu, în urmă cu câţiva ani. Nu se laudă cu prea mulţi prieteni localnici, se simt siguri şi oarecum marginalizaţi. Majoritatea dintre ei îşi doresc să practice spaniola, sau catalana, dar constată că n-au cu cine. În grupul în care de curând m-am integrat, sunt şi localnici. Dar toţi au fost plecaţi din Spania pentru studii, sau la muncă, perioade lungi de timp. Sunt convinsă că experienţele câştigate departe de casă i-au adus în grup, alături de nevoia lor de acum adictivă de a sta în preajma celor cu care împărtăşesc experienţe similare de viaţă.

Grupul expaţilor este foarte diversificat, unii sunt încă activi, muncesc în companii străine şi au un nivel de viaţă care îl depăşeşte pe al localnicilor. Cu toate astea, nu par deloc mai integraţi decât am fost eu, atunci când munceam la negru. Există cumva o limită impusă, peste care nu poţi trece, nefiind de-a locului. Sau poate e doar rezultatul unor experienţe de viaţă atât de diferite, care ne fac inabordabili unii pentru alţii?! Integraţi sau nu în lumea lor, oamenii găsesc oameni şi până la urmă barierele cad, se deschid alte porţi, în spatele cărora sunt mulţi ca mine, cei care împărtăşim o nedumerire comună: oare Girona ne iubeşte?

15/04/201615/04/2016

Finanţare pentru Diaspora

Conform comunicatului emis astăzi Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP), a încheiat evaluarea proiectelor depuse în cadrul sesiunii de finanțare pentru anul 2016. Întârziată cu aproximativ o lună faţă de programarea iniţială alocarea de fonduri destinate comunităţilor româneşti din afara graniţelor se încheie săptămâna viitoare cu analizarea eventualelor contestaţii care pot fi depuse de către cei interesaţi.

În ceea ce priveşte cererile de finanţare venite din Spania puteţi vedea mai jos care sunt cei care au primit bani de la minister, iar în continuare o listă a proiectelor respinse la finanţare.

Proiectele care au primit finantare de la guvern

Proiecte care nu au primit finantare

Asociaţia Cultura Românească- Errumania Kultura: Acte Culturale „România Cultura” 24,028.92 RON
Asociacion Hispano Rumana Salva: Artă şi tradiţii româneşti în diaspora 96,506.00 RON
Asociaţia Culturală Română Igualada: Consolidarea şi reamenajarea Bisericii Ortodoxe Română „Cuvioasa Teodora de la Sihla” 44,000.00 RON
L’Associacio Cultural Rumana de Sabadell (ACROS): Briza mediteraneană 87,102.42 RON
L’Associacio Cultural Rumana de Sabadell (ACROS): ACROS website- Cultura, arta, obiceiurile şi ritualurile româneşti în Spania 3,576.00 RON
L’Associacio Cultural Rumana de Sabadell (ACROS): Formare profesională: montajul şi întreţinerea instalaţiilor solare termice 230,652.00 RON
Asociacion ACASĂ: 23 Aprilie- Ziua comunităţii româneşti din Aragon 80,385.00 RON
Asoc. Rumes Europa: Consuetudini populare româneşti- ediţia a II-a 17,821.33 RON
Uniunea Muncitorilor Români: Festival „Tezaur Românesc” – a 4-a ediţie a festivalului anual de muzică, dans popular şi gastronomie românească în Comunitatea Madrid, Spania 35,161.00 RON
Teiamedia S.L. Radio Românul: – mărirea ariei de emisie în FM în Castellon de la Plana, Valencia 101,250.00 RON
Asociaţia Hispano-Română „Armonia din Castilla- La Mancha”: Formarea unei cetăţenii active printr-o serie de colocvii cu privire la teme de actualitate ale comunitâţii de români 20,240.00 RON
Biserica Ortodoxă Română în Spania, Parohia ,,Botezul Domnului” din Roquetas de Mar, Spania: Realizarea picturii iconostasului la prima Biserică Ortodoxă Română de zid din Spania, ca element de identitate şi cultură românească 141,200.00 RON
Mănăstirea Ortodoxă Română „Sfânta Paracheva”: Sprijinirea Mănăstirii Ortodoxe Române „Sfânta Paracheva” în desfăşurarea activităţilor pastoral-spirituale şi educaţionale destinate românilor din Spania 129,945.60 RON
Asociacion Hispano Rumana „Un corazon dos mares” (ACORAMAR): Un arc peste timp şi spaţiu – Călătoreşte cu mine prin ţara mea! – Una jornada rumana en Murcia 41,080.00 RON
Federaţia de Asociaţii de Români din Andalucia – FARA: Pagină WeB 24,600.00 RON
Mănăstirea Ortodoxă „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”: Lucrări de construcţie la reşedinţa Asezământului Monahal din Leon – Spania 394,372.73 RON
Biserica Ortodoxă română în Spania, Parohia „Botezul Domnului” din Roquetas de Mar, Spania: Lucrări de pictură bizantină în tehnica frescă la prima biserică ortodoxă română din zid din Spania, ca element de identitate şi cultură românească 160,000.00 RON
Biserica Ortodoxă română în Spania, Parohia „Botezul Domnului” din Roquetas de Mar, Spania: Înzestrarea cu mobilier bisericesc şi candelabre a primei biserici ortodoxe române din zid din Spania, ca element de identitate şi cultură românească 131,900.00 RON
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei: Carte de rugăciuni pentru elevi (română- spaniolă) – element de cultură, identitate, educaţie şi spiritualitate românească 40,228.20 RON
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei: Catedrala Ortodoxă Românească din Spania, element de identitate, cultură şi spiritualitate românească- Şcoală românească, cultură şi spiritualitate românească 1,224,724.83 RON
Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Mare Muceniţă Tatiana de la Craiova” din Ciudad Real, Spania: Dotarea Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Mare Muceniţă Tatiana de la Craiova” din municipiul Ciudad Real, Spania 52,800.00 RON
Asociaţia „Suflet românesc” – Alma Rumana: Costumul popular românesc, purtat de românii din Valencia, Spania 39,360.00 RON
Asociaţia Rumania Euskadi Decebal: Româna pentru spanioli şi spaniola pentru români 20,644.40 RON
Asociaţia Rumania Euskadi Decebal: Identitatea culturală în Diaspora 37,740.00 RON
Asociaţia Hispano-Rumana „Armonia”: Casa românilor din Malaga, cu bibliotecă şi cursuri de limba română cu elemente de cultură naţională 47,880.00 RON
Asociaţia Hispano- Romana „Armonia” din Castilla- La Mancha: Promovarea tradiţiilor româneşti prin atelier de artizanat, spectacol şi expoziţie a lucrărilor 18,104.00 RON
Mirela Violeta Mocanu „Informaţia”- ziar tipărit 156,975.00 RON
Asociacion Socio-Cultural „Rumanos Almerienses”: Dezvoltarea Ansamblului Folcloric „Dor călător” 49,500.00 RON

Contestaţiile pot fi depuse până cel mai târziu în data de 22 Aprilie folosind procedura publicată.

15/04/201615/04/2016

DPRRP anunță finalizarea evaluării proiectelor depuse în cadrul sesiunii de finanțare din 2016

DPRRP anunță finalizarea evaluării proiectelor depuse în cadrul sesiunii de finanțare din 2016

Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP), a încheiat evaluarea proiectelor depuse în cadrul sesiunii de finanțare pentru anul 2016.

Listele cererilor aprobate, respinse și neeligibile, se regăsesc în anexe.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 321/2006, coroborat cu art. 4 lit. d din Legea nr. 350/2005, solicitantul finanțării care nu a întrunit punctajul necesar sau a fost considerat neeligibil în urma procesului de evaluare, selectare și aprobare a cererii de finanțare depusă de acesta, poate formula în scris o contestație care va fi trimisă spre soluționare DPRRP.

Contestația se va formula în scris și va cuprinde:
-Datele de identificare a contestatarului;
-Titlul proiectului;
-Semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia;
-Contestațiile se trimit prin e-mail la adresa dprrp@mae.ro, poștă, cu confirmare de primire sau se depun direct la registratura DPRRP.

Pentru redactarea contestației este disponibil, de asemenea, următorul formular.

Contestația se va depune/transmite în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data și ora afișării rezultatului procesului de evaluare a proiectelor pe pagina de internet www.dprp.gov.ro, până vineri 22 aprilie 2016, ora 13:00 (ora României).

Contestațiile vor fi soluționate de către DPRRP în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării lor.

În procedura de soluționare a contestațiilor vor fi luate în considerare numai solicitările de finanțare care au parcurs procesul de evaluare, nefiind permise completări ale dosarelor.

Documente atașate

Anexa 1 – cereri aprobate
Anexa 2 – cereri respinse
Anexa 3 – cereri neeligibile
Formular contestație

15.04.2016, ora 12:00 (ora României)

12/04/201617/04/2016

De ce nu cred că vom avea un centru comunitar românesc în Barcelona?

Spectacolul promisiunilor populiste din anii electorali a început şi se anunţă indecent. Un deputat de diaspora, prins de campanie cu lecţiile nefăcute, cere bani pentru terminarea lăcaşurilor de cult pe care biserica le construieşte în diaspora; pe un ton plângăcios/ameninţător, avertizează că se riscă pierderea milioanelor de euro zidite deja în mortarele mănăstireşti din afara graniţelor.

Oarecum în compensaţie, promite un proiect de lege pentru înfiinţarea de centre comunitare româneşti. Care dintre proiecte va trece? mi-e teama că cel de al doilea nu are nici o şansă. Nu există nimeni la Bucureşti care să faca lobby pentru interesele comunităţilor româneşti din diaspora, în timp ce din partea clerului este evident că are cine să bată cu pumnul in masă.

Cât costă un centru comunitar pentru un oraş ca Barcelona?

Număraţi de consulat, românii din zonă sunt undeva peste 100,000. Dacă îi numărăm noi ies mai mulţi dar asta are mai puţină importanţă în cazul de faţă. Barcelona nici măcar nu este printre oraşele europene cu comunitate românească numeroasă; serveşte însă ca exemplu. 100,000 de oameni numără locuitorii unui oraş „X” în România. Cu cel puţin 15 şcoli generale, 5 licee; eventual, dacă este centru universitar, câteva facultăţi; teatru, cinematografe, 4 biserici, spital. Mă refer doar la utilităţile culturale, plătite din bani publici. Consulatul de la Barcelona este atât de strâmt ca nu poate reuni 20 de persoane pe scaune. Oraşul românesc „barcelona” nu are un centru comunitar romanesc. „Pentru că nu sunt bani”

De ce în România sunt bani şi pentru Barcelona nu?

Argumentaţia rămâne cramponată în neparticiparea diasporei la bugetul local, noi nu plătim taxe în România. Se admite totuşi, ca un favor, că trimitem bani în ţara, bani din care trăiesc familiile noastre. Presupunând că banii pe care îi trimitem echivalează cu jumătate din taxele pe care le plăteşte un oraş „X” cu 100,000 de locuitori, apoi admiţând că jumătate din ei nu au cum să se întoarcă din pricina buzunarelor largi şi diverse, rămâne totuşi un sfert din volumul taxelor corespunzând oraşului „X”.

Reiese că noi, cei 100,000 de cetăţeni români din barcelona facem sa ajungă în ţară echivalentul taxelor pe care le plăteşte un orăşel mai mic, de 25,000 de oameni. Să mai înşir aici ce utilităţi culturale are un oraş de 25,000 de locuitori „Y” din România?

De ce nu vom avea un centru comunitar românesc în Barcelona?

La alegerile locale, pentru primari ca să ne înţelegem, noi nu contăm. Nu avem voie să votăm primarul din localitatea de reşedinţă, chiar dacă am venit de acolo acum două săptămâni şi ne întoarcem la o luna după alegeri. Iar la alegerile care chiar contează, cele parlamentare, votul fiecăruia dintre noi reprezintă 1% din puterea votului din ţara. Fix. Ne lasă să votăm doar pentru cei 6 – ŞASE parlamentari de diaspora. Din 600 de parlamentari.

Câte motive ar avea parlamentul să voteze o lege specială pentru noi chiar dacă ar fi iniţiată de unul dintre cei 6? exact şase. Ce motive ar avea parlamentul sa aprobe fondurile pentru terminarea catedralei de la Madrid? Cel puţin 3 milioane, care este numărul de semnături pe care biserica le-a strâns pentru o măsură controversată recent. Pentru că poate.

Nu discut oportunitatea construcţiei lăcaşurilor de cult, comunitatea românească are nevoie de repere iar biserica poate fi unul dintre ele; cred însă că proiectele ar fi trebuit să fie susţinute de comunitate şi mai puţin cu bani de la Bucureşti. Dacă ea, comunitatea, s-ar fi simţit sprijinită, atunci ar fi simţit mai acut nevoia existenţei lăcaşului de cult şi ar fi sprijinit ideea necondiţionat. Altfel, seamănă a megalomanie făcută în ciuda comunităţii şi nu în slujba ei.

04/03/201616/03/2016

Diaspora nu voteaza primari

Diasporeanul votează anul acesta o singură dată – cel mai probabil în noiembrie, data încă nu a fost stabilită. Dacă nu cumva se întamplă să fiţi în ţară la 5 iunie 2016, ziua în care se vor desfăşura alegerile locale pentru primari şi consilii locale, nu puteţi vota primari.

Nu veţi putea vota nici măcar parlamentari foarte mulţi, toţi cei 3,5-4 milioane de ‘plecaţi’ vor putea sa aleaga numai între 6 din cei 600 de parlamentari români.

Dacă aveaţi impresia că vor exista liste electorale suplimentare la consulat pe care sa vă puteţi înscrie şi să votati primarul din localitatea românească unde aveţi domiciliul aflaţi că nu este aşa. Legea electorală este construită pe criteriul teritorialităţii şi poţi vota un primar doar dacă te afli în secţia de votare din localitatea în care candideaza onorabilul (conform Legii nr. 115/2015) (la o recentă discuţie în Barcelona, un parlamentar român doar că nu mi-a râs în faţă când am spus că m-ar fi interesat să-l pot vota pe primarul din satul unde încă trăieşte tata).

Asta înseamnă că aleşii locali, primarul şi consilierii, vor fi aleşi numai de către cetăţenii cu domiciliul în localitatea respectivă şi care vor fi prezenţi fizic la secţia de votare unde sunt arondaţi conform adresei din buletin.

Dacă întrebi un primar în funcţie ţi-ar spune dispreţuitor că noi ăştia de afară să ne vedem de ale noastre, pentru că nu ar trebui să ne intereseze ce se întamplă în localitatea în care se presupune că ne vom întoarce. Cum se pupă asta cu îndemnul oficial „veniţi acasă”? Nu se pupă; dar dă bine la presă. Actualul ales local, care speră că va fi viitorul ales local, nu are nici un interes ca eu să pot vota, banuieşte el că nu îl plac foarte tare.

Ce se face că nu ştie domnul actual primar care ar mai vrea un mandat, este că forţa votului din diaspora stă şi în influenţa pe care o are, fiecare dintre noi, asupra familiei rămase în ţară.

Nu vă faceţi iluzii domnule primar, votul tatei va fi şi votul meu. Voi veţi încerca să îl cumpăraţi cu o găleată de plastic, eu cu grija pentru copii.

27/02/201625/07/2016

Informare despre votul prin corespondenţă – Barcelona

Şedinţa de informare care a avut loc duminică la Consulatul Romaniei la Barcelona a fost una oarecum inedită. Pentru numărul oficialilor prezenţi, pentru temele abordate şi datorită componenţei delegaţiei oficiale prezente.

Au fost acolo MAE prin dl Ministru Dan Stoenescu, experţi din departamentul tehnic însărcinat să facă să funcţioneze sistemul propus de legea votului prin corespondenţa dl. Iulian Alexandru Ivan –Director la directia control electoral, instruire si coordonarea activitatii in teritoriu –Autoritatea Electorale Permanenta ROAEP şi dl Cristian Petraru – Sef Departament la Departamentul de Organizare a Proceselor Electorale –Autoritatea electorale Permanenta ROAEP- precum şi un reprezentant al parlamentului dl Aurelian Mihai deputat PNL.

Numărul mare al oficialilor care au făcut deplasarea la Barcelona denotă intenţia unei acţiuni de promovare de amploare şi credibilă a legii privind votul prin corespondenţă. Nu discutăm aici dacă obiectivul acţiunii merită efortul, păstrându-ne rezervele privind utilitatea implementării procedurilor votului prin corespondenţă, prezentată ca fiind o alternativă viabilă la votul tradiţional, în încercarea de a se evita disfunctionalităţile pe care sistemul electoral le-a demonstrat la precedentele alegeri.

Reprezentantul MAE din departamentul care se ocupă de implementarea sistemului descris în legea de organizare al votului prin corespondenţă a explicat destul de exact procedurile, beneficiile şi limitările pe care votul prin corespondenţă le presupune. Trebuie spus ca procesul este cel rezultat din hotărârile parlamentului, ne place sau nu.

Vizita ministrului delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, la Barcelona, Regatul Spaniei

Sistemul presupune înregistrarea cetăţeanului în listele MAE cu mult timp inainte de vot, procedura de corespondenţă utilizând plicuri securizate cu imprimatele necesare votului obligând la comunicarea unei adrese poştale fixe. Asta poate fi o problemă în condiţiile în care mulţi dintre noi schimbă două adrese pe an.

Pe de alta parte, votul trebuie introdus în plic şi trimis cu cîteva zile înainte de data efectiva a votului şi asta este cu adevărat o problemă. Trebuie să fii foarte hotărât pe cine vrei sa votezi pentru că nu vei prinde nici macar partea finala a dezbaterilor electorale şi nici nu te mai poţi răzgândi odata votul trimis.

Există de asemenea posibilitatea, prevazută în noua lege electorala, de înfiinţare a unor secţii de votare suplimentare, condiţia fiind ca cel puţin 100 de persoane să o solicite. Şi aici ar fi de spus că există condiţii specifice care trebuiesc îndeplinite, una dintre ele fiind aceea că se poate vota doar acolo odată ce te-ai înscris.

Această ultimă prevedere a legii este probabil cea mai utilă în ceea ce ne priveşte, rămâne de văzut în ce masură va putea fi aplicată având în vedere că presupune un mare efort logistic din partea consulatului şi a comunităţii de români din zona în care se vor înfiinţa chemată să se implice în organizarea secţiei de votare suplimentară.

Rămâne de văzut de asemenea care va fi noua metodologie de lucru aplicabilă colaboratorilor care se vor implica în comisiile electorale, metodologie despre care domnul ministrul spune că este în lucru.

16/02/201616/02/2016

Prezentare a unor acţiuni guvernamentale privind Diaspora – Madrid

Ambasada României la Madrid va fi, Vineri 19 Februarie, gazda unei sesiuni informative în care vor fi tratate doua subiecte:

– Modificările legislative din domeniul electoral și modalităţile de exercitare a dreptului la vot, destinate cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate în perspectiva organizării în acest an a alegerilor pentru Parlamentul României – în contextul intrării în vigoare a noii legi privind votul prin corespondență –

– Popularizarea noilor facilități oferite cetățenilor români solicitanți de servicii consulare, ca urmare a finalizării ultimei etape de implementare a Sistemului Informatic Consular (cunoscut sub denumirea generică E-Cons)

Primul subiect va fi prezentat de Ministrul Delegat pentru Relația cu Românii de Pretutindeni împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, având ca titlu „informare privind modificările legislative din domeniul electoral și modalităţile de exercitare a dreptului la vot, destinate cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.”

Cea de a doua temă propusă va avea în vedere „popularizarea noilor facilități oferite cetățenilor români solicitanți de servicii consulare, ca urmare a finalizării ultimei etape de implementare a Sistemului Informatic Consular (cunoscut sub denumirea generică E-Cons). Intrarea iminentă în funcțiune a ultimei componente a sistemului E-Cons va simplifica considerabil prestarea serviciilor consulare, întrucât va permite inițierea on-line a solicitărilor și va reduce implicit timpii de așteptare.” dupa cum specifică comunicatul oficial dat publicităţii ieri.

O situaţie concretă unde E-Cons îşi va găsi utilitatea în articolul acesta

În acest sens, la 19 februarie 2016 se vor afla la Madrid Ministrul Delegat, dl. Dan Stoenescu, și vicepreședintele AEP, dl. Dan Vlaicu.

09/02/201609/02/2016

Ministrul pentru Diaspora la Barcelona

Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni se va afla, Duminică 21 Februarie în Barcelona. Dincolo de agenda proprie a diplomatului român va fi organizată o întâlnire cu mediul asociativ românesc din Catalunya.

Prin comunicarea primită la redacţie de la Consulatul României la Barcelona vă transmitem la rândul nostru invitaţia de a participa la întâlnirea cu delegatul guvernului Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni.

Invităm reprezentanţii Comunităţilor româneşti din Catalunya la întâlnire, este locul în care putem pune întrebări, cere explicaţii specifice sau putem prezenta situaţii speciale catre guvern. Profitaţi de eveniment.

Vom reveni cu amănunte privind locaţia aleasă şi ora la care va avea loc.

17/01/201605/07/2016

Voturile diasporenilor sunt scumpe. Se mai scumpesc?

Diaspora nu datorează nimic partidelor. Dimpotrivă, oamenii spun că ele ar fi principalele vinovate că şi-au luat lumea in cap. Anul acesta partidele ne vor cere din nou votul, îşi vor pune încă odată cenuşă în cap, în speranţa că neuronul ăla responsabil cu naţionalismul la români e răcit şi are un început de alzheimmer.

Este nevoie de „mucho morro” (tupeu în româneasca de la mine din cartier) să vii să ceri să te voteze căpşunarul, după ce l-ai ignorat ca pe un lepros ani în şir. Au descoperit în ultimul timp că diaspora e un depozit formidabil de voturi. Şi, ghinion, nu foarte controlabil. Grămada asta de voturi le aparţine diasporenilor, care fac cu ele ce îi taie capul, dacă vor să-şi dea votul cuiva îl dau, daca nu vor sta cu el in dulap, că e al lor.

În mod normal, într-o lume a lui „îţi dau ca să îmi dai” voturile pe care politicienii le solicită de la cetăţeni au un preţ. Un votant normal la cap ţi-l dă aşteptând de la tine să te zbaţi să-i fie mai bine, să-i faci şcoli pentru copii, spitale pentru maică-sa şi ai lui, un job pentru el. Votul astea dintr-o lume normală sunt relativ ieftine. Un ulei, un zahăr sau o galeată de plastic pot fi suficient de convingătoare.

Diasporeanul însă, îşi plăteşte şcoala, jobul şi spitalul din munca lui, prestând pe te miri unde, numai el ştie cum şi îndurând ca un asin încărcat până la refuz, într-o ţară care nu e a lui dar care pare că îl preţuieşte mai mult (sau cel puţin îl obideşte doar în orele de program). Drept urmare puţine lucruri aşteaptă el de la clasa politică românească. Cum nu trebuie să-ţi dea votul ca să obţină toate astea diasporeanul rămâne cu votul în sertar.

Nu sunt puţine. Estimarea de aproximativ 3 milioane de voturi în Diaspora cred că se apropie de adevăr. La acestea se adăugă încă 3 milioane dacă ne gândim că oricine are în ţară cel puţin un familiar care îi ascultă părerea şi o să voteze în consecinţă. Înseamnă ceva mai mult de o treime din voturile disponibile. Te ia durerea de cap?

Diasporeanul preferă să nu mearga la vot, gaseşte el ceva mai bun de făcut în duminica aia, un grătar de exemplu. Iar dacă se hotărăşte să voteze totuşi, o face doar dacă simte ca se merită. Din motivul ăsta votul devine infiorător de scump.

Ai vrea sa ţi-l dea ţie stimabile, îl poţi cere dar să ştii că e scump. Convinge-i, că de-a moaca aşa nu au să ţi-l dea. Te întrebi de ce nu ţi l-ar da ţie dacă tot stă cu el în sertar? Păi e ca la femei, dacă tot n-o foloseşte de ce nu ţi-ar da-o ţie? Pai nu ţi-o dă prietene, pentru că trebuie să faci să pară că se merită, trebuie băgată în seamă şi drăgălită. Şi apoi, românul nu e vre-un neam de generoşi. Încă n-a uitat că ţi-a mai dat-o şi l-ai tras în piept, plecând după ţigări acum vre-o patru ani.

Sunt unii care îşi fac iluzii că l-am iubit tare pe Iohannis şi de aia ne-am dus cu cârdul la vot. Fals, nu pentru el am stat la cozi. Am îngheţat de frig la uşile consulatelor de-ai dracului, ca să nu se aleagă personajul. Anul ăsta s-ar putea să vrem să mergem la un grătar în loc să stăm la cozi.

*Bloggerii „robarna.com” au libertatea de a-şi publica singuri textele pe site-ul robarna.com, astfel că intervenţia editorilor asupra acestor articole este una care să se încadreze în termenii şi condiţiile stabilite de comun acord şi care să respecte Articolul 30 din Constituţia României. Cu toate că „RoBarna” încurajează dialogul, opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă întotdeauna poziţia revistei.

03/07/201503/07/2016

Sunt Barcelonean

Trăind afară, la orice contact cu un conaţional întrebarea obligatorie este „de unde eşti?”, urmată de originala „de câţi ani eşti aici?” invariabil. Întrebările astea s-au convertit în temă recurentă, omul se simte obligat să întrebe ceva, să pară că îl interesezi cumva. Aşa că vine originalul: „şi, de unde ziceai că eşti?”

Mă întreb nedumerit câtă relevanţă mai are, dacă spun că-s ardelean, primesc puncte în plus sau pierd dacă-s constănţean? Cresc în ochii stimabiluilui dacă sunt hunedorean şi ar fi mai bine să mă ascund dacă sunt ploieştean?

După câţi ani de locuit în Constanţa eşti constănţean? sau clujean, craiovean şi aşa mai departe. Dupa cinci, zece sau mai puţini?

După o vreme, când începi să mai şi trăieşti, nu doar sa te consideri navetist cu anul, descoperi ca aparţii într-o formă ciudată oraşului tău, că te-a facut cumva al lui chiar dacă tu eşti, evident, un român neaoş, mândru şi fudul.

Am profit de ocazie să vă risipesc dubiile: sunt Barcelonean!