Noi suntem toţi ‘căpşunarii Europei’ – Note de autor

Noi suntem toţi ‘căpşunarii Europei’ – Note de autor

Trimite și altora
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

“În dimineaţa cu pricina mi-am făcut valiza, mi-am încasat banii munciţi cu sudoare şi mi-am luat la revedere pentru totdeauna de la Monica şi Frankenmuller. Nu i-am revăzut niciodată! Cu valiza imensă şi fără de roţi pe care o trăgeam tărăş după mine, m-am dus la staţia de autobuz din sat, luându-mi la revedere pentru totdeauna şi de la Hellfeld.” – fragment Sârme şi Portocali

După câţiva ani, am reuşit să mă împac cu nemţii. A fost o perioadă în care dădeam vina pe ei pentru orice nefericire din viaţa mea: că mă îngraş de la aer, că plouă în weekend, că şefii mă ţin peste program. Era greu să port ura-n mine mereu, mai ales că destinul m-a adus în Spania, pe Costa Brava. O destinaţie pe care doar norocul a ales-o pentru mine, o destinaţie în care soarele mediteranean a topit gheaţa din mine, iar marea mi-a spălat cele mai profunde răni pe care le adusesem cu mine.

„A doua zi de dimineaţă, culoarul era plin de lume când m-am trezit. Se uitau fascinaţi pe geam şi… ce să vezi: o întindere strălucitoare de apă, pe care razele dimineţii o făcea orbitoare, o oglindă platinată care mai să mă orbească cu atâta frumuseţe; un ţărm cu dune aurii, stânci abrupte şi o vegetaţie pe care o vedeam pentru prima dată în viaţă. Uimită de peisajul feeric şi de surpriza să văd ceva ce părea a fi O MARE, am întrebat un francez de lângă mine „ce apă e aia?” M-a privit stupefiat după care mi-a răspuns „La mer Méditerranée, chérie!”- fragment Sârme şi Portocali


Românii din diaspora au în casa TV românescdolce telekomStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


După nici un sfert de oră am coborât în Portbou. Nu ştiam dacă mă aflu în Spania sau încă în Franţa. La megafoanele din gară vorbeau în toate limbile şi cei din jurul meu la fel, era plin de turişti şi era greu să-mi dau seama unde sunt. Am întrebat la ghişeu şi mi-au zis „Spain”. Deci, reuşisem!”

Am mers prima dată balansat, în singurătate, pe o sârmă care-şi pierdea încet, încet ghimpii. Trebuia doar să prind echilibrul din mers. Ca mulţi dintre voi am muncit de toate şi am spus întotdeauna mulţumesc! Fără să judec pe nimeni, am mers pe drumul meu, câştigând bani albi, din munci negre.

„Am început să ies din casă puţin câte puţin, încercând să-mi iau repere care să mă ajute să recunosc locul, ca să nu mă pierd. Eram singură, într-un oraş pe care nu-l cunoşteam, nu ştiam limba, n-aveam mobil şi oricum n-aş fi avut pe cine suna dacă m-aş fi pierdut. Pe deasupra, îmi expirase şi viza, deci eram o ilegală. Nu prea ştiam eu ce înseamnă asta şi ce mi s-ar fi întâmplat dacă m-ar fi prins, dar oricum ideea nu-mi plăcea. De fapt, în toţi anii care au urmat n-am avut niciodată probleme cu asta. Dacă ai sau nu rezidenţă legală, e prea puţin important. Nu contează atâta timp cât îţi vezi de-ale tale. Problema vine doar când îţi cauţi de lucru, e greu să găseşti ceva bun şi bine plătit, le e frică şi lor, pentru că amenzile sunt foarte mari. În anii 90, toată lumea avea lucrători la negru, mai ales la curăţenie, la copii şi bătrâni, în agricultură şi construcţii, în trasnport ca şoferi pe internaţional. Adică slujbe pe care ei nu prea voiau să le facă, fie că sunt prost plătite, fie cer sacrificii pe care ei nu sunt dispuşi să le facă. Eu am ajuns în timpurile în care începeau să fie mai exigenţi şi se găsea tot mai greu de lucru fără acte. Şi totuşi, nu era imposibil.”- fragment Sârme şi Portocali

Viaţa departe de casă se reface cu greu, uneori banii sunt cei care cel mai puţin ne ajută s-o facem, contrar aşteptărilor noastre. Pas cu pas, şi gând cu gând, clădim lumi în care să avem iluzia partenenţei, singura ancoră sufletească, fără de care niciun cont, oricât de gras din bancă, nu-şi are valoare.Uneori, ne reuşeşte.

„Multă vreme, chiar după ani trăiţi acolo, am avut aceleaşi senzaţii ori de câte ori am revenit pe aceste străzi, până când mi-am găsit un loc printre ei, când am simţit că aparţin acelor locuri. Durează ani buni până când un loc de care nu te leagă nimic, devine şi-al tău. Poate pentru unii este nevoie de mai mulţi ani, pentru alţii de mai puţini şi, poate pentru unii, acest moment nu vine niciodată. La mine a venit când am început să am amintiri legate de aceste străzi, când am început să recunosc feţe ale străinilor cu care în mod inevitabil mă reîntâlneam zi de zi. Atunci când aveam deja o cafenea preferată, o terasă la care ieşeam repetat cu puţinii prieteni pe care îi aveam, un magazin la care vânzătoarea mă recunoaştea şi-mi spunea pe nume, banca pe care mă opream mereu pentru o pauză scurtă. Momente în care deja aveam un trecut, un trecut comun cu locul pe care îl îndrăgisem din prima clipă de fapt. Dar de care aveam nevoie să mă ataşez şi asta nu vine de azi pe mâine. Este nevoie de timp, răbdare şi trebuie să pui mai mult de la tine, pentru că locul îţi dă orice vrei, te ajută să recreezi decorul de care ai nevoie ca să te reinventezi, un om nou, care a tras o linie şi a început de la zero.”- fragment Sârme şi Portocali

Căpşunarii Europei

România vinde încă cetăţeni, pe contracte de doi bani, iar statul se bucură că în schimbul lor se întoarce valută. În ţară generaţiile de emigranţi, se succed generaţiilor de sacrificiu. Atobuzele, liniile de low cost, microbuzele prăfuite ne duc părinţii şi copiii şi prietenii într-un exod mut, trist, ignorat şi banalizat. Politic, dăm bine. Nu suntem acolo, nu cerem nimic, nu îngroşăm listele şomerilor; trimitem bani în ţară, finanţăm părinţi cu pensii indecente, tineri fără locuri de muncă, sisteme nefuncţionale. Între timp, emigranţii au fost şi ei categorisiţi, după ţările de destinaţie. Noi suntem toţi ‘căpşunarii Europei’. Totuşi, banii noştri nu au miros de căpşuni!


Românii din diaspora au în casa TV românescdolce telekomStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


„Vă asigur acum că nici o umilinţă trăită pe meleaguri străine nu a fost atât de dureroasă ca cea trăită acasă, în ţara mea. Nici o dezamăgire pe care am avut-o acolo, departe de casă, nu s-a comparat cu durerea provocată de deziluziile anilor de democraţie din ţară. Cei care ne-am încumetat să păşim în afara cercului, mai mult sau mai puţin norocoşi în căutările noastre, am plătit tributul însingurării, autoinvinovatirii, alienării, durerii, dorului, tristeţii, melancoliei incurabile. Unii, printre care mă număr şi eu, ne-am regăsit doar după mulţi ani, aceeaşi oameni aparent… dar foarte diferiţi în fond, cu sufletele peticite ca un joc de puzzle cu piese desperecheate, cu amintirea unor ani în care pelicula vieţii tale pare interpretată de un personaj necunoscut ţie.”- fragment Sârme şi Portocali

...


Trimite și altora
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 Comment on this Post

  1. Veronica

    Felicitari pentru carte! Am citit toate fragmentele publicate pe robarna pana in prezent 🙂
    Locuiesc in Barcelona, cum as putea achizitiona cartea dvs.?

Comments are closed.