Eugen Barz, preotul comunității românești din Madrid

Mi-aș fi dorit să fi fost eu cea care să fi scris decisiv despre poezia lui Eugen Barz, înainte de-a se fi făcut consensul asupra atenției pe care o merită volumele parohului de Parla.

Deși n-am convenit asupra titulaturii, am ales să îl numesc după destinul domniei sale, ca ordine a priorităților fiind Eugen Barz preotul comunității românești din localitatea madrilena. O mobilitate alternativă transformată într-un atribut.

Eugen Barz, care scrie de foarte mult timp, a ajuns să și accepte, în ultimii trei ani, că e poet.

Un efort, aproape fizic, pentru cel care a văzut literatura mai mult ca pe o modalitate de a sta între ceilalți.

O formă altruistă de-a trăi noua condiție arată că Eugen Barz nu l-a lăsat în urmă pe „omul Domnului” pentru plenitudinea noii posibilități, își vorbesc menirile. „Biblioteca din Parla” ( Editura Junimea, 2019) e un volum pe care am fost convinsă că vreau să-l citesc tocmai pentru că autorul, coleg mie la Cenaclul de la Madrid, n-a încercat să-și proiecteze opiniile în cele ale unor viitori-posibili lectori.

În fapt, nu mi s-a zis nimic despre carte, rămânând totul la interesul meu.

Eugen Barz a avut în juru-i viață și Dumnezeu și, fără să se întrebe dacă despre asta se scrie în poezie sau nu, a găsit propria-i modalitate de-a o face.
Într-o literatură condiționată deseori de aspectul stilistic, săracă-n intenții și antrenată în abilități, obiectivul poeziei lui Eugen Barz e ca aceasta să reacționeze ca el și să îi semene.

Obișnuit să iubească, poetul își îndeamnă scrisul la similarități. Pentru a face bine și altfel, s-a lăsat obișnuit parohul-poet cu noua muncă. Să scrie, pentru Eugen Barz, e o formă eficace de-a se cunoaște cu inteligența interioară a divinității, văzând că și el poate întreprinde DURABILUL nefiind altceva decât un ajutor în apropierea de Dumnezeu.

Felul în care Eugen Barz e respectuos cu poezia e afecțiunea. E inevitabilul pentru un autor a cărui pregătire nu s-a întâmplat în lumea literelor. De aceea, Eugen Barz nici nu scrie ceea ce ar putea fi convenabil criticii, confraților, nici măcar publicului. Niciuneia din acele categorii destinate curtoazie. Lipsa unui cod nu înseamnă necunoașterea acestuia ci doar o lipsă a necesității în a-l aplica.

„Biblioteca din Parla” este un volum de poezie pentru care nu s-a negociat cu metafora, nu s-au pregătit imagini de dragul atractivului. E un volum care nu depinde de „cum se scrie acum”. E ceva între autor, Dumnezeu și cine citește. Asta e asta poezia, până la urmă.