Gala Premiilor Operelor Naţionale

Gala Premiilor Operelor Naţionale

Trimite și altora


Marele Premiu al Galei l-a primit celebra soprană de origine română, doamna Nelly Miricioiu.

Gala Premiilor Operelor Naţionale”, ediţia a IV-a București, a avut loc duminică, 18 decembrie 2016, ora 21.00.

Cel mai grandios eveniment al scenelor lirice românești, pentru prima dată pe scena Operei Naţionale Bucureşti, a fost organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București. Cu această ocazie doamna Gabriela Firea, Primarul General al Municipiului București, a acordat premiul pentru cel mai bun spectacol de operă. Invitatul special al Galei Premiilor Operelor Naţionale a fost celebrul tenor Roberto Alagna, care a și cântat pentru prima dată pe o scenă din România.

Marele Premiu al Galei l-a primit celebra soprană de origine română, doamna Nelly Miricioiu, acesta fiindu-i înmânat de către Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Tot cu această ocazie, sopranei Nelly Miricioiu i s-a conferit și va conferit și titlul de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Iași, înmânat de către Primarul Municipiului Iași, domnul Mihai Chirica.

satelit televizor

În cadrul Galei au fost acordate 15 premii în competiție și 12 premii de excelență și pentru întreaga activitate..

Orchestra și Ansamblul de Balet al Operei Naționale București au evoluat sub bagheta maestrului Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic al Operei Naționale București și a maestrului Tulio Gagliardo Varas, coordonatorul artistic al İzmir Devlet Opera ve Balesi, Turcia.

Membrii juriului au fost:

Anca Florea – muzicolog și critic muzical, membru Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România
Vivia Săndulescu – critic de balet, conf.univ.dr.
Luminița Arvunescu – dr., muzicolog, realizator de emisiuni muzicale la Radio România
Viorica Petrovici – scenograf, prof. univ. dr. Universitatea Națională de Arte București
Costin Popa – critic muzical, membru Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România
Horia Andreescu – prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu” București, prof. univ. dr. Universitatea Națională de Muzică.

Premiul Special al Juriului îi va fi acordat maestrului Stelian Olariu. Recunoscut drept unul dintre cei mai talentaţi dirijori de cor de operă din Europa”, se arată într-un comunicat al Operei Naționale București.


Trimite și altora