- 21 Decembrie va fi Ziua Națională. Cândva.
1 Decembrie 2018, Ziua Națională în An Centenar a fost trântită în derizoriu de statul român, de acest stat.
Înțelegem din dezinteresul instituțional că sărbătoarea centenarului a fost irelevantă. 100 de ani de statalitate au sfârșit la coșul de gunoi al istoriei din ignoranță, o crasă înșelare a așteptărilor pe care le aveam de la comenduire.
Cu lideri lași, ignoranți și necunoscători ai nevoii noastre atavice de repere, românismul eșuează în bandă fără să mai înțeleagă la ce sunt bune cărțile de istorie. Alba-Iulia, bărbații de stat îngropați sub ziduri obscure, oasele împrăștiate aiurea în geografia lagărelor comuniste fără de care nu se poate înțelege aniversarea celor 100 ani de Țară Mare devin date reci, abstracte, golite de conținut, vibrație și greutate în memoria colectivă. Au lăsat locul unor idoli de carton vremelnici ca hârtia glossy a tabloidului colorat cu viață efemeră.
Borcea, Becali, Șerban Nicolae, Serghei Mizil, Elena Udrea sunt nume proprii sinonime cu succesul personal al unora cărora li se subînțeleg istorii obscure populate cu cadavre ascunse prin dulapuri. În fiecare județ, oraș, comună domnește câte unul sau mai multe astfel de nume proprii de personaje admirate, sunt idolii româniei mari(sic.) la 100 de ani de la Marea Unire. Descurcăreții.
Pe fiecare scară de bloc din Micro ‘n’ al orașului muncitoresc, fost industrial, oricare, la alegere, trăiește o mamă care speră în tăcere să-i crească fata frumoasă iar băiatul descurcăreț, să îi ajute cerul și să aibă noroc cum a avut nepoata unei rude măritată în Italia. Invidioasă pe vecina grasă de la scara A căreia feciorul îi poate trimite din Anglia cinzeci de euro la două săptămâni.
Ieri ne-am plâns morții Revoluției
Pe mama cu copii de zece-doisprezece ani statul nu intenționează să o convingă că fata ar putea ajunge profesoară iar băiatul maistru într-o fabrică, omite să îi sugereze că pașaportul către un trai decent este cuvântul dat, credința în tradiție și tenacitatea de a deveni cel mai bun în treaba din care își câștigă traiul. Ne-a învățat diaspora că este suficient să fii cel mai bun faianțar din breaslă, cel mai bun măcelar din abator sau cel mai bun măturător din cartier ca să nu ai emoții când deschizi plicurile cu facturi diverse. Pentru marea majoritate acesta este luxul suprem și suficient, restul nu au decât să se facă milionari dacă îi duce capul, e la liber.
Vedem însă că acest stat nu are nevoie de oameni pe picioarele lor pentru că ar veni la pachet cu intransigența în fața unei societăți cu geometrie variabilă, aflată de 28 de ani la cheremul potentaților zilei. Ar însemna că acest stat ar trebuit să implice constante, predictibilitate, sens, direcție. Pe care nu le are, este un concept la fel de ezitant ca oricare dintre mamele de la scara vecină cu băiat de 12 ani pentru care își doresc să fie doar „descurcăreț” și să aibă noroc. Până și conceptul șansei se pliază pe socialul deformat de influența numelui propiu al zilei din localul apropiat.
Avem nevoie de nume proprii, ne hrănim cu ele fie că este vorba despre idoli, modele sau călăi. Cum ultimii 29 de ani nu ne-au dat satisfacție îndreptăm degetul în sus, spre stânga-sus, acolo unde ne imaginăm că viețuiește animalul căruia îi spunem stat. Căutăm vinovății iar impersonalitatea statului nu ne satisface, îi reproșăm că nu ne putem îngropa creștinește aspirațiile, cadavre împrăștiale la vedere pe câmpul promisiunilor predictibilității făcute franjuri la patru ani odată. Vinovați nu suntem noi, întotdeauna este vinovat un cineva, impersonal, e mai ușor de suportat așa, chiar dacă asta dă poate măsura eșecului colectiv.
21 Decembrie a fost ieri, a douăzeci și opta lamentație în grup, încă mai căutăm pe cine da vina, arătăm cu degetul generic spre o entitate care ne refuză numele proprii adâncind sentimentul de tensiune nerezolvată care de cele mai multe ori își caută descărcarea în micile noastre victorii personale. Noroc că suntem descurcăreți, echipați corespunzător pentru provocările viitoare care nu vor întârzia să apară încă din prima zi lucrătoare după anul nou.
Despre politică cu altă ocazie, astăzi este despre ai noștri, descurcăreții.
