Astăzi, la aniversarea Eminescu, Corina Oproae ne oferă prilejul de a vedea cum sună în limba catalană cea mai cunoscută poezie a poetului fanion al limbii române, Luceafarul:
[one_half]
Luceafarul
A fost odată ca-n povești
A fost ca niciodată,
Din rude mari împaratești,
O prea frumoasă fată.
Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.
Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastra, unde-n colț
Luceafărul asteaptă.
Privea în zare cum pe mări
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce,
Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorința-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.
Cum ea pe coate-și răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se împle.
Si cât de viu s-aprinde el
În orișicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o sa-i apară.
[/one_half]
[one_half_last]
Hiperió
Una vegada fa molts anys,
hi havia una vegada,
d’imperials i noble encunys
una donzella-fada.
Única filla dels regnants,
feta de meravelles,
com és la Verge entres sants
i la lluna entre estrelles.
Des de les ombres celestials,
camina amb delera,
cap als grans finestrals reials
on Hiperió l’espera.
Mira i veu com en els mars
llums brillen i fulguren
per llargs i onejants senders
galions negres suren.
El veu avui, el veu demà,
el desitja a la vora.
I ell, mira i mira dies fa,
i d’ella s’enamora.
Ella somia mentre fa
coixí la seva templa
I en el cor l’enyor revifa,
l’ànima se li omple.
I ell s’encén en un foc viu
que mai no va conèixer,
quan mira el castell esquiu
i la veu aparèixer.
[/one_half_last]
Corina Oproae
