Miraj albastru, miraj rosu

Trimite și altora
  • 58
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    58
    Shares


Acest articol se scrie în timp ce candidatul democrat la președinția Statelor Unite, Joe Biden, se adresează națiunii cerând calm și răbdare. Numărătoarea voturilor nu s-a încheiat, dar suspansul s-a diluat. Cei ce au stat cu ochii pe diagrame urmărind situația candidaților de-a lungul acestor alegeri știu că rezultatul era unul previzibil. Dar anunțul oficial se va face doar când și voința tuturor celor ce au trimis ¨un vot într-un plic¨ va fi ascultată, ceea ce poate dura cam pàna  la data de 12 noiembrie. Aflându-mă printre cei ce au comparat poziția candidatului Biden cu cea a candidatei Hilary Clinton acum patru ani, în fiecare stat, pot spune că diferențele între cei doi democrați sunt multe și da, de această data, victoria democrată a fost clară. Dar dacă ești printre cei ce nu au avut timp de astfel de analize compulsive îndelungate, e foarte posibil ca „mirajul rosu” să îți fi luat ochii.

Două mari elemente ce au cântărit decisiv în victoria lui Donald Trump în urma cu patru ani, lipsesc acum: primul este factorul surpriză. Majoritatea celor ce l-au votat erau curioși să-l vadă la conducere, indiferent de motiv. Acum mulți dintre ei îl cunosc și nu sunt indeajuns de satisfăcuți. Evident, președintele în functiuni trezește mari pasiuni, având atât sustinători cât și opozanți foarte deciși. Atitudinea față de el a dus la o mobilizare fără precedent. Analiștii spun că votul pro-Biden nu înseamnă neapărat o aprobare ideologică, cât reprezintă un vot anti-Trump. Cu peste 74 de milioane de voturi obținute pană acum, Biden a doborât recordul stabilit anterior de președintele Barack Obama, ce obtinea aproximativ 69,5 milioane de voturi în 2008. Al doilea factor este reprezentat de atitudinea fată de pandemia cauzata de COVID-19. Nici unul din scandalurile de până acum nu a reușit să provoace o mai mare desprindere a multor susținători republicani așa cum a facut-o modul de gestionare a acestui crize de sănătate.

Ne aflam în fata uneia dintre cele mai stranii situații politice văzute de mulți dintre noi de-a lungul vieții, chiar dacă eu, ca de altfel multi pasionati urmaritori de seriale, m-am mai împiedicat de ceva asemănător. Doar că e prima data când se întâmplă în viață reală. Am trăit-o anterior văzând sezonul 5 al serialului House of Cards, în care Frank Underwood reușește să fure alegerile. „Eh, un serial doar!”, veți spune. Nu, dragii mei. Serialul arată o posibilitate reală. Am refăcut invers drumul scenariștilor ce au creat această lovitură de stat fictivă, investigând fiece situație electorală și într-adevăr, legile americane permit posibilitatea a ceea ce acești scenariști au gândit. Frank Underwood e un președinte de ficțiune cum nu au existat în viața reală în America. Sunt convinsă ca mulți cunoscători ai legilor electorale au privit serialul uimiți de cât de ușor era „teoretic” ca temelia democrației să fie aruncată în aer. Dar ca să înțelegem de ce se poate „fenta” legea, trebuie să știm întâi că alegerile americane nu au nimic de-a face cu cele din Europa. Voturile cetățenilor americani nu au aceeași valoare, ele schimbandu-si greutatea în  funcție de statul de reședință în care cetateanul votează. În Europa suntem obișnuiți cu ideea de un om = un vot. Ei bine, în Statele Unite avem de-a face cu un puzzle interesant și complicat. Se poate ajunge în situația ca votul să fie decis nu doar de un stingur stat, la o diferență minimă de voturi între candidați, ci doar de o singură persoană. Și asta nu este o metaforă, nici o hiperbolă. Mă refer la problematica Electorului Transfug (The Faithless Elector) ce a primit îndeajuns de multă atenție academica în țara de origine a acestei idei atât de stranii.


Românii din diaspora au în casa TV românescdolce telekomStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Dar să dăm saltul de la ficțiune la realitate. Referințele la serialul Netflix, House of Cards nu sunt gratuite. Iar acest articol nu este partizan. Explică o situație de fapt, din perspectiva juridică, politică, și, dacă vreți, matematică. Nu este nici pro, nici contra. Indiferent dacă sunteți sau nu admiratori ai vreunuia dintre candidații reali americani, sunt convinsă că sunteți pe cale să aflați detalii pe care nu le cunoașteți despre alegerile din Statele Unite

miraj

Dacă sunteți fani ai unor seriale de tipul West Wing, House of Cards, sau dacă urmăriti o dată la patru ani alegerile americane, sunteți familiarizați cu ideea de Colegiu Electoral și cu cea de stat oscilant (swing state). În timp ce majoritatea democrațiilor lumii își aleg guvernanții printr-un vot popular, in Statele Unite, acesta nu este nici o garanție. Hilary Clinton și Al Gore au pierdut alegerile deși au câștigat la numărul de voturi. Desigur ați văzut la știri zilele acestea harta Americii colorată în roșu și albastru, cu numere asociate fiecărui stat în parte: California – 55, Texas – 38, etc. Aceste numere reprezintă delegații fiecărui stat. Când un cetățean din Florida votează pentru un candidat, de fapt votează pentru ca cei 29 de delegați ai acestui stat să îl reprezinte și să îl voteze în numele său pe candidatul castigător. În 2016, candidatul Donald Trump a câștigat statul Wisconsin la o diferență de 0,77% de candidata Hilary Clinton, transformàndu-se în primul republican castigător în acest stat de la Ronald Regan, în 1984. Nu contează dacă câștigi Wisconsin la o diferență de 3.000 de voturi, de 30.000 de voturi sau de 300.000 de voturi. Câștigătorul „ia totul”, cum cântă ABBA. În acest caz, ia posibilitatea de a fi votat de către cei 10 delegați ce reprezintă alegătorii din Wisconsin. În 2016, acest stat a fost decisiv pentru victoria generală a lui Donald Trump (republican), după ce anterior, statul votase în favoare lui Bill Clinton (democrat), pentru ambele mandate, și a lui Barack Obama (democrat), la fel. De această dată, în 2016, Wisconsin s-a dovedit un stat „oscilant”. Și sunt statele oscilantele cele care decid alegerile. De fapt, democrații nu se obosesc să facă campanie în statele care votează sigur cu democrații și nici republicanii nu cheltuiesc fonduri prețioase în state ce votează tradițional pentru partidul roșu. În schimb statele oscilante primesc și peste 30 de vizite de campanie ale ambilor candidați. Așa că votul unei persoane dintr-un stat oscilant devine incredibil de valoros.

Să revenim la Colegiul Electoral. Fiecare stat american primește un număr de delegați în funcție de mărimea populației. La aceștia se adaugă 2 senatori. Astfel, imensul stat Texas primește 36 delegați + 2 senatori = 38 de voturi în Colegiul Electoral. În timp ce state mici, precum Vermont, primesc 1 delegat + 2 senatori = 3 puncte în acest puzzle al împărțirii puterii. Printr-o operație simplă de diviziune, obținem că un vot electoral al statului Texas reprezintă 664.000 persoane, iar unul din Vermont, 210.000. (Să nu confundăm noțiunea de vot electoral cu cea de vot individual. Când spunem vot electoral, ne referim la votul fiecărui delegat al unui stat în alegerea președintelui SUA.) Și diferențele există între absolut toate statele, fiind mai mari sau mai mici în funcție de evoluția demografică a zonei. Deci într-adevăr, votul unei persoane valorează mai mult sau mai puțin în funcție de geografie, pe lângă faptul că are o valoare și mai mare dacă vorbim de un stat oscilant, cum am explicat anterior.

Dintr-o dată, un stat cu tradiție îndelungată de o parte a spectrului politic se poate transforma în stat oscilant, datorită schimbărilor demografice. Și dintr-o data se văd sub reflectoarele televiziunilor pentru că ambii candidați încep să depună eforturi considerabile să îi convingă pe alegători. Statistic vorbind, statul Michigan a avut de de 51 de ori mai mare influență în alegerile din 2016 decât un stat precum Utah, Missouri sau California, acestea din urmă fiind destul de previzibile în ceea ce privește intenția de vot. Statele oscilante sunt vedetele alegerilor și au această incredibilă putere doar din cauza existenței sistemului Colegiului Electoral. Sistemul este considerat nedrept de către majoritatea americanilor și ambele partide au făcut încercări de-a lungul istoriei pentru schimbarea acestuia, prima încercare intamplandu-se în 1816. Dar ne aflăm în 2020, sistemul continua sa functioneze, foarte diferit de ceea ce inseamnă în Europa ideea de democrație,  democrație unde egalitatea este fundamentală. Avem de a face cu un caz flagrant și (aparent) inexplicabil de discriminare geografică. Căci practic, votul unui cetățean normal din micul stat Vermont face cât trei voturi texane. Un individ din Wyoming votează cât trei persoane și jumătate din California. Cum este posibil să se fi ajuns la un asemenea sistem atât de dezechilibrat, cum de încă se păstrează, și, mai ales, pe cine beneficiază?

Pe vremea când Statele Unite insemnau doar câteva, au trebuit să se pună de acord asupra Constituției. Și atunci a apărut ideea unui Colegiu Electoral ca fiind soluția ideală. Dacă vă amintiți de filmul Pe aripile vântului, de serialul Rădăcini, știți că Sudul era prezentat ca o zona cu mult bumbac cules de sclavi. Iar Nordul era cel care se arata mândru de o politică anti-sclavie. Și totuși, Nordul dorea ca doar oamenii liberi să poată vota, pentru a elimina capacitatea de vot a uriasei populatii negre din sud. Sudul nu era extrem de interesat să dea prea multe drepturi sclavilor, dar nu voia să fie depăsit covarsitor la vot. Și s-a ajuns la un compromis, respectiv Clauza 3/5, care stabilea că votul unui sclav valora trei cincimi din cel al unei persoane libere. Așa se explică victoria lui Thomas Jefferson, unul din „Părintii Fundatori”, autor al Declarației de Independența. Statul său, Virginia, avea cam tot atâția oameni liberi cât și Pennsylvania, de pildă. Dar numărul imens de sclavi duși la vot de către stăpani, și-a spus cuvântul și votul statului de origine al candidatului Jefferson a fost decisiv.

Ajungând la vremurile moderne, în 1969, ideea renunțării la inegalitățile Colegiului Electoral a avut suportul amebelor partide, dar pàna la urmă a fost blocată de senatorii din Sud. Dacă se compară statele cu mare influență electorală, cu celelalte, se vede că cele cu voturi mai valoroase au o populație albă mult mai mare. În schimb statele cu varietate rasială și cu o populație mare, au incă un număr de delegați (voturi electorale) ca pe vremea în care cei ce nu erau albi valorau 3/5 de persoană liberă. Aceste state de majoritate albă și cu voturi electorale influente sunt de obicei tradițional republicane. Și aceasta este explicația faptului că doi președinți republicani (George W. Bush și Donald Trump) au câștigat alegerile fără să câștige votul popular. Cum statele cu tradiție democrată sunt cele dezavantajate de acest sistem, partidul democrat este cel care reia periodic inițiativa adoptării sistemului votului popular (1 om = 1 vot). Dar pentru a reuși, ar trebui să o facă într-un mandat în care să aibă majoritate în Senat, ceea ce nu se prea întâmplă. Da, statele oscilante se schimbă de-a lungul istoriei. Ceea ce e constant e că sistemul Colegiului Electoral dă o mare putere unor grupuri specifice de oameni pentru a-l alege pe președinte.  Iată de pildă, harta electorală din 2016, în care victoria roșie (republicană) este absolut vizibilă.

Candidatul care trece de 270 de voturi electorale, câștigă potul. În acel an, mareea roșie a fost un indicator al victoriei lui Donald Trump.

miraj albastru

Introducerea teoretică fiind stabilită, să ne uităm acum profesional la neobișnuitele alegeri din 2020. Alegerile din acest an au decurs în circumstanțe foarte diferite. Unul din motive ar fi pentru încheierea unui ciclu de patru ani absolut unic în istoria Statelor Unite. Altul, în mod evident, faptul că s-au adaptat pandemiei globale de COVID-19. Rezultatul acestor alegeri va avea un mare impact în întreagă lume. În acest moment, insist să analizăm făcand abstracție de ideologia și campaniile candidaților și partidelor. Pentru a se intelege mai clar unghiul strategic din care propun să le observăm, trabuie să recurg din nou la ficțiune, la modul în care Frank Underwood, președintele din House of Cards fură alegerile. Unul din obiceiurile sale era acela de a crea diversiuni perfecte la care publicul să fie atent, în timp ce se desfăsurau manevrele politice esențiale. Fie că vorbim de conflicte rasiale, de proteste în stradă, fie de declarații incendiare, alegerile de acum, ca și cele din serial au fost pline de diversiuni.

miraj rosu

Următoarea etapă tactică este obținerea unui climat tensionat, de frică. Underwood inventează amenințarea unui grup terorist. Frica și haosul sunt folosite cu talent pentru a creea o societate în totalitate polarizată și pentru a menține votanții în casă. De această dată, în viața reală a apărut un element nou, care a făcut ficțiunea să pălească: pandemia globală. Condițiile de izolare fortata și de distanțare socială au dus la necesitatea unei cantități mult mai mari decât de obicei de voturi prin poștă, precum și la votări anticipate timp de zile întregi, cu cozi de peste 10 ore uneori. Campania candidatului republican s-a concentrat pe a transmite mesajul că votul prin postă va fi fraudulent și a cerut susținătorilor să voteze în ziua de alegeri propriu-zisă.  Ca și Donald Trump, personajul Underwood de asemenea recurge la suprimarea voturilor, doar că în ficțiune îi functionează.

Într-un an normal, rezultatul alegerilor este de obicei anunțat în noaptea de după ziua alegerilor. Evident, votul masiv prin poștă, atât din țară, cât și din afară, nu permite o contabilizare rapidă. Pe tot parcursul anului, sondajele au descris o diviziune fără precedent, a alegătorilor în modul în care aceștia intentionează să voteze: majoritatea democraților, devreme sau prin corespondența, iar cei mai mulți republicanii, în ziua alegerilor. Sistemul electoral începe numărătoarea pe loc, în timp ce se deșfăsoară votul, pe 3 noiembrie, dar particularitățile diferă de la stat la stat. Timp de câteva ore s-a creeat iluzia (logică și anticipată) că președintele Trump a câștigat în noaptea alegerilor pentru că se numărau buletinele republicanilor care tocmai votaseră. La televizor, întâi s-a vazut o maree roșie, urmată de una albastră, pentru că s-a trecut la numărarea voturilor anticipate și prin corespondența. S-a reflectat mai clar ca niciodată comportamentul votanților. Și așa cum se anticipa din iulie, până și în programele de umor americane, pe la jumătatea nopții, cu nici jumătate din voturi numărate, Donald Trump a anunțat că a câștigat, bazându-se pe culoarea hartii. Apoi a cerut insistent să nu fie luate în considerare voturile prin poștă, voturi care sosesc după ziua alegerilor. După cum spune legea, voturile ștampilate ca puse la cutia poștală înainte de data de 4 noiembrie, trebuiesc calculate. Voturile din străinătate evident, ajung mult mai greu. Deși campania republicană a încercat să blocheze pachete de voturi în anumite regiuni folosind plângeri la nivelul Curților Constituționale statale, nu s-a adus nicio probă legitimă, așa că decizia judecătorească a fost, în toate statele respective, să se continuie numărătoarea voturilor.

alegeri americane 2020

A existat, deci și un „miraj albastru”. Florida și Carolina de Nord permit oficialilor electorali să inceapă procesarea buletinelor de vot prin poștă cu câteva săptămani înainte de Ziua Alegerilor, iar rezultatele să fie publicate de indată ce se închid urnele. După cum au prezis în mod corect experții, Biden părea să fi avansat inițial din cauza numărării buletinelor de vot prin poștă. Cu toate acestea, în realitate, cele două state au fost câștigate de către Donald Trump, cum era de așteptat. Miercuri, președintele în funcțiune s-a referit la voturile trimise prin postă drept „tomberoane de voturi” și a sugerat că lucrătorii electorali fac sute de mii de voturi „să dispară”.

De fapt, fiecare vot trece printr-o dublă contabilizare, fiind verificat de un republican și de un democrat. În afara comisiei, în fiecare centru de vot există echipe de observatori din partea ambelor partide. Ca niciodată, din cauza epidemiei, în acest an se număra peste 100 de milioane de voturi sosite prin poștă.

numaratoare voturi
Election officials sort absentee and early voting ballots for counting inside Boston City Hall, Monday, Nov. 2, 2020, in Boston. (AP Photo/Elise Amendola)

În acest an, două state oscilante au fost vedetele incontestabile, ne referim la Pennsylvania și Arizona. În primul caz, avantajul președintelui Trump se micșora din ce în ce mai mult, pe finalul „mirajului rosu”. Când candidatul Biden s-a apropiat prea mult, unii sustinători ai lui Donald Trump, urmând îndemnul președintelui, via Twitter,  s-au adunat în față Centrului de Convenții din Pennsylvania, unde se desfăsoară numărătoarea voturilor, improvizând o manifestare. Printre altele au strigat: „Stop the count!” („Opriți număratoarea!”) și „Lasați-ne să intrăm!” Poliția a păstrat un cordon de securitate iar înăuntru, totul s-a desfășurat cu normalitate în ciuda presiunii din stradă. În același timp, în Arizona, în zone în care numărătoare făcea să se dizolve „mirajul albastru”, astfel încât candidatul Joe Biden își simțea din ce în ce mai aproape rivalul, protestatari republicani scandau „Count the votes!” („Numarati voturile!”). Evident că voturile s-au numărat, pentru că aici democrații nu au încercat nici un moment să oprească o numărătoare dezavantajoasă. Ideea este că suporteri din aceeași tabără s-au arătat a avea necesităti opuse, în state diferite, în funcție de care era culoarea mirajului fața de care reacționau.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis afirma că oficialii electorali din Michigan și Pennsylvania nu respectă legea. El nu a adus nici o probă referitoare la vreo activitate fraudulenta și situatiile reclamate nu a fost confirmate de către observatorii republicani de la fața locului. De asemenea, guvernatorul a sugerat că legile acestor două state permit luări de poziție de tipul Electorului Transfug (The Faithless Elector). Cu alte cuvinte, acesta posibilitate ar corecta așa zisele fraude din cele două state. Climatul polarizat din Statele Unite a crescut riscul ca unii delegați să voteze împotrivă deciziei populare din statul pe care-l reprezintă, folosind tehnica citată, pe care o vom explica acum.

Să recapitulăm! Conform Constituției SUA, cei 538 de alegători – cunoscuți sub numele de Colegiul Electoral – determină castigătorul alegerilor prezidențiale. Numărul minim necesar pentru victorie este rezultatul formulei 538 : 2 +1 = 270 voturi electorale.  În toate cele 50 din S.U.A. voturile populare din fiece stat determină ce candidat va primi toate voturile electorale. Legea nu obliga delegatii sa respecte votul popular, lucru care se intampla doar în cele două state citate de guvernatorul Floridei. Si fix in acestea afirmă oficialul (de la distantă constatand ) ca se petrec nereguli. Deci dacă Joe Biden câștigă doar cu un avans de un punct peste cele 270 necesare, este posibil ca un delegat să dezerteze și voteze împotriva investirii președintelui, chiar dacă  cetatenii respectivelor state au decis o victorie . Categoria Alegatorului Transfug înseamna capacitatea de a aduce pe scenă  alegerilor un nou tip de haos. Cel puțin din anul 1920, marjele electorale au fost suficiente pentru a-i împiedică pe Alegători Transfugi să schimbe sensul votului din statul lor. Deci suspansul se va păstra dacă nu se va obtine un avantaj substanțial în favorea candidatul democrat. Ne-am putea găsi chiar în situația în care o singură persoană ar putea decide investirea unui președinte, întrecându-l chiar și pe personajul Frank Underwood.

În peisajul absolut unic al acestor alegeri, marcat de specificitatea unei epidemii globale, a strategiilor insolite ale președintelui (încă) în funcțiune, inundați de o mare de meme politice, unele mai amuzante ca altele, trebuie să recunoaștem că victoria clară a candidatului democrat Joe Biden va pune Fin unei epoci unice în istoria Americii și a lumii. Indiferent de sentimentul pe care Donald Trump vi-l trezește, ne-a ținut pe toți „cu gura căscată”. Am trăit cu toții cel mai straniu reality distopic transmis în direct de la Casă Albă. E vorba despre o fascinație adictivă și e foarte posibil ca instaurarea normalității de pe vremuri să ne aducă o mare doză de plictiseală.

oculta

...

Autori: Laura Catalina Dragomir și Nona Oprixor

...


Trimite și altora
  • 58
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    58
    Shares
  •  
    58
    Shares
  • 58
  •  
  •  
  •  
  •