Biserica Ortodoxă face, sâmbătă, pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Această zi este cunoscută în popor sub denumirea „Moşii de iarnă”. Există pomenirea morţilor, pentru că Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului.
Moşii de iarnă de sâmbătă şi Lăsatul secului de carne de duminică pregătesc începutul marelui post al Paştilor, care va dura şapte săptămâni şi în care vor fi numai două dezlegări la peşte, de Buna Vestire şi de Florii.
Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Mântuitorul, când ajunge în casa lui Iair a cărui fiică de numai 12 ani murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Sâmbătă în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiţi. În ziua în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, preotul scoate miride (părticele) din prescura, pentru vii şi morţi. Ele sunt aşezate pe Sfântul Disc, alături de Agneţ – partea din prescura care reprezintă pe Hristos, că dragostea Lui să se reverse şi asupra lor. Amintim că în cadrul Sfintei Liturghii, Agneţul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniţi), participa la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc.
În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne facem pomenirea morţilor
În Postul Sfintelor Paşti există şi rânduiala sărindarelor, adică a pomelnicelor pe care credincioşii le aduc la biserică, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face în Sâmbăta lui Lazăr, dinaintea Duminicii Floriilor.
Se pot pomeni toţi cei care au murit nedespărţiţi de Biserică. Nu pot fi pomeniţi cei care au murit în dispreţ cunoscut faţă de Dumnezeu. Precizăm că orice slujbă a Bisericii se săvârşeşte numai pentru cei care sunt membri ai ei, adică au devenit prin Sfintele Taine, mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniţi nici copiii morţi nebotezaţi, pentru că ei nu sunt membri ai Bisericii.
În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne facem pomenirea morţilor, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se facă pomenire de Înfricoşată Judecată şi A doua venire a Domnului la care ne vom înfăţişa toţi. Pentru că mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţă necesară, Biserica face mijlocire pentru toţi aceştia, ca să se bucure de fericirea veşnică.
Simion Florea Marian menţiona în lucrarea „Trilogia vieţii”, „că pe tot parcursul anului, în spaţiul românesc există 20 de zile de Moşi”. Cuvântul „moşi” vine de la „strămoşi”, şi se referă la persoanele trecute la cele veşnice. Cu apelativul „moşi” sunt numiţi nu doar morţii, ci şi principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum şi pomenile făcute pentru ei. Din zilele de Moşi amintim: „Moşii de primăvară” (de Măcinici), „Moşii de vară” (sâmbătă dinaintea Rusaliilor), „Moşii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moşii de iarnă” (sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).
Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbătă să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte sâmbătă e
deschisă spre duminică, ziua învierii cu trupul. Duminică este numită şi ziua a opta, pentru că este ziua începutului fără de sfârşit, ea nu va mai fi urmată de alte zile, va fi eternă.
